Vox populi băs – escule!

Îmi este destul de greu să accept că poporul, în înţelpciunea lui colectivă, se va apleca vreodată să studieze mizeria numită “animalus politicus”. Poporul, într-o majoritate dureros de covârşitoare, nu dă doi bani pe politică. Unora nivelul cultural nu le permite să înţeleagă şi nu văd politician interesat să-i explice lui Ion din Văscăuţi politicile sociale ale stângii sau interesele financiare ale dreptei! Un alt procent priveşte indiferent şi se loveşte accidental de clocotul politic doar în momentul în care echilibrul personal îi este direct afectat de o taxă, un impozit, o restricţie sau o altă obligaţie “cetăţenească”!  Scepticii sunt cei care vizualizează fenomenul de la distanţă, destul de informaţi, chiar cu opinii proprii pe care le pot susţine rezonabil, sunt însă convinşi că individul nu poate schimba nimic, fapt pentru care se consolează cu “votul meu nu contează”.  Şi mai sunt, bineînţeles, cei din nucleul dur al haitelor numite generic “partide politice”. Aceştia sunt cei puţini, cei care se hrănesc din ignoranţa, indiferenţa şi laşitatea celor care sponsorizează, prin lipsa de atitudine, bunăstarea triburilor politice!

Nesimţitul politic este un mamifer care trăieşte în marile aglomeraţii urbane, umblă în libertate pentru că nicio normă juridică nu îi este aplicabilă şi se hrăneşte permanent din munca celor pe care îi exploatează. Nesimţitul politic, la putere sau în opoziţie, vorbeşte foarte mult dar nu spune nimic, promite cu generozitate şi se angajează permanent într-o cruciadă a bunilor samariteni întru cucerirea bunăstării colective şi ieşirea ţării din marasm! Nesimţitul politic interpretează Biblia în interesul personal al farului călăuzitor şi consideră că n-a fost nici vorbă de osândă pe cruce. Să-mi fie iertată eventuala blasfemie, dar aşa cum băs(escu) le spune era vorba doar de un exerciţiu liber la inele! Nesimţitul politic consideră Constituţia o cărticică pe care fiecare o poate interpreta în fiecare zi altfel în funcţie de interesele tribului şi în detrimentul oricăror norme de bun simţ!

Nesimţitul politic poate susţine cu convingere orice inepţie! Nu există limite, nu există restricţii, nu există morală, nu există lege şi nici instanţă să-i limiteze nesimţitului politic dejecţiile eliberate vocal!

Nesimţitul politic este reprezentat perfect şi absolut de Udrea, Boureanu, Hoară sau Videanu. Fiecare în parte este o definiţie la superlativ a nesimţitului politic!

Ei bine (băs) escule, indiferent cât de scurtă este memoria colectivă (iar tu mizezi exclusiv pe asta) va veni o zi în care va trebui să şi explici câte ceva. În ziua aia tu şi nesimţiţii tăi politici va trebui să mai spuneţi şi altceva decât minciuni! Am mai avut pe unul căruia nu-i venea să creadă că o sută de lei nu-i potoleşte pe proştii adunaţi să-l aplaude şi nici că poate muri ca un câine!

Băs / escule, eu vreau să ştiu:

- de ce avem 70mld euro datorie externă şi de ce doar anul ăsta ai angajat ţara pentru 20mld euro!

- de ce suntem pe ultimul loc în Europa la absolut toate capitolele (mai puţin corupţie şi număr de nesimţiţi politici)!

- de ce în cinci ani n-ai avut interferenţe decât conjucturale sau accidentale cu liderii importanţi ai lumii şi de ce România e izolată, dureros de izolată!

- de ce îmi propui o lege a pensiilor în care vârsta de pensionare este mai mare decât speranţa medie de viaţă!

- de ce aveţi bani de campanii electorale dar nu aveţi pentru spitale! de ce aveţi bani pentru spectacole şi pomeni electorale şi nu aveţi bani pentru şcoli şi manuale! de ce aveţi bani pentru plimbări prin ţară şi nu aveţi bani pentru şosele!

- de ce în 20 de ani nu aţi construit nimic! de ce nu mai avem sport, educaţie, cultură, bun simţ, ospitalitate….

- de ce după 20 de ani ne-aţi distrus valorile, aţi cultivat scandalul, mizeria, dezbinarea, ura, violenţa, minciuna…

- de ce ne consideraţi proşti!

Cam asta aş vrea să ştiu! Dar nu-mi veţi spune niciodată pentru că sunteţi nişte nesimţiţi şi pentru că nu daţi 2 bani (de cenţi nici nu mai e vorba) pe votul meu!

Şi totuşi am să votez!!!

PS - Ei bine, nu vreau Parlament unicameral! Iar dacă n-aţi fi nişte nesimţiţi incalificabili nici n-aţi propune Parlament unicameral!

 

Băi nesimţiţilor!

Băsescule, din punctul meu de vedere (care oricum nu contează) poţi să-l desemnezi prim ministru şi pe Florea Cioacă. Oricum atâta timp cât tu, Boureanu, Udrea, Hoară şi tot partidul vostru de “profesionişti ai clismei” mai sunteţi în politică, şanse pentru o viaţă civilizată în România sunt nule! Nu-mi fac planuri pentru o viaţă normală nici cu Vanghelie sau Hrebenciuc garantând pentru Geoană şi nici cu Antonescu susţinut de Patriciu sau Tăriceanu! Dacă mai iau în calcul şi variantele Oprescu (un Băsescu de pe Dâmboviţa, un “şmecheraş” cu aere de deontolog rasat) sau Vadim (eternul candidat, speranţa care va elibera România de sub tirania Goa’uld şi va împărţi dreptatea intergalactică) constat că alternativele sunt absolut groteşti! A! L-am uitat pe parameciul retardat, pachidermul cu creier cât euglena verde, l-am uitat pe singurul candidat fără neuroni, “Becali cel Cretinel”. Când iese ăsta preşedinte am să cer azil politic în Etiopia, retardatul ăsta ar trebui să plătească daune morale pentru traumele provocate fiecărui om normal care interferează accidental cu el! 

Să revin însă la definiţia nesimţirii în politică – Băsescu! Nu sunt mulţi cei care se pot lăuda că au fost contemporani cu definiţia nesimţirii, eu nu mă laud dar constat! Boureanu este un nesimţit perfect, un tupeist absolut incredibil, o nulitate intelectuală dar o persoană care reuşeşte să dea nesimţirii valenţe nebănuite. Udrea este varianta (aproape) feminină a lui Boureanu (eu tot nu cred că pe ăsta chiar aşa îl cheamă), o piţipoancă neruşinată pentru care bunul simţ este o noţiune abstractă, o cucoană cu un tupeu pe care doar Hoară il poate invidia. Ăsta din urmă reuşeşte aproape natural să ridice nesimţirea şi grotescul la un nivel pentru care indiferent ce descriere am încerca tot într-un eufemism am eşua! Ei bine, toţi trei sunt doar umbre ale “maestrului” Băsescu!

De ce m-am enervat? Păi cât de cretin mă crede Băsescu? Adică, vezi Doamne, eu nu mi-am dat seama că Boc are o clonă! E greu să-ţi dai seama că “The Taylorman” e clona lui Boc pe cât de greu e se realizezi că Pogea nu are nicio treabă cu finanţele sau Videanu cu economia. Băi frate, da’ unde naiba găseşti tot timpul oameni fără demnitate şi coloană vertebrală?  De fapt l-ai găsit pe Boc şi-l tot clonezi. Ce contează că nu seamănă, la cât manipulezi tu poporul ăsta, cu ADN-ul ar trebui să fie o joacă!

Totuşi, chiar atât de tâmpiţi ne crezi? Dacă ăsta e prim ministru şi mai ales dacă ăsta e guvern ce a făcut el, să-ţi dea Dumnezeu sănătate câte bune intenţii ai tu cu ţara asta! Eu doar constat că armatele alea de specialişti în finanţe tot n-au apărut, că Pogea, Videanu, Blaga şi Berceanu sunt tot acolo, că după 20 de ani îl regret profund pe Ceauşescu şi că Băsescu e convins că românii sunt, în marea lor majoritate, nişte tâmpiţi cu care el poate să facă ce vrea!

Poate că suntem tâmpiţi, dar voi sunteţi incredibil de nesimţiţi!

Ceva tot am învăţat! Că indiferent pe cine votez iese mereu altcineva. Invariabil! Aşa că anul ăsta musai să-l votez pe Băsescu!… Pe naiba! Cât de cretin să fiu????

 

Băsescule – eşti o ruşine!

No offense!

Este mai mult decât evident că Băsescu nu-şi ascunde orientarea dictatorială şi că el consideră poporul român atât de prost încât crede că, indiferent ce spune, prostimea va fi uşor de minţit! Şi are dreptate! Dacă ne gândim la Videanu, Boureanu, Udrea sau Boc (pe ăsta micu’ l-am lăsat la urmă tocmai pentru că el nu e doar prost ci şi o cârpă umană) ei bine da! prostimea îl crede!

Nu sunt şi foarte probabil nimeni nu este o somitate în Drept Constituţional (cu excepţia dictatorului Băsescu) dar citesc şi încerc să înţeleg:

ARTICOLUL 61 - “(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român…” Prin urmare voinţa unei majorităţi de peste 65% este considerată voinţa a 65% din popor. Ne place sau nu într-o democraţie minoritatea se supune voinţei majorităţii. Chiar dacă Băsescu nu este de acord cu Parlamentul, chiar dacă este convins că are perfectă dreptate şi chiar dacă el se consideră singura autoritate morală a ţării, dacă se consideră un patriot atunci se supune morităţii. Dacă nu atunci să recunoască faptul că forma de guvernare pe care o agreează este Republica dictatorială!  

ARTICOLUL 2 - “(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” Când te opui vehement Parlamentului (nici măcar PDminusL nu l-a avut drept candidat pe Lucian The Taylorman) este evident că te consideri suveranul absolut al ţării!

ARTICOLUL 85 - “(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.” Prin urmare este evident că fără votul de încredere al Parlamentului nu există Guvern. Prin urmare, câtă minte îţi trebuie să numeşti un prim ministru în pofida sugestiilor exprimate pe timpul consultărilor cu partidele? Minte nu, doar o paranoia dictatorială fără margini!

ARTICOLUL 89 – “(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.” prin urmare este o tâmpenie chestia cu dizolvarea Parlamentului de către preşedinte! Parlamentul îl dizolvă doar după consultare şi nu are drept exclusiv şi indubitabil ci doar “poate” şi nu este nevoie să fie 2 numiri, pot fi “cel puţin două solicitări”, aşa că Parlamentul poate solicita şi o a treia nominalizare! Oricum pentru Băsescu termenul “consultare” n-are nicio valoare!

Nici nu mă interesează cine este prim ministru, dar mă interesează cine îmi insultă inteligenţa! Îmi este absolut perpendicular cine formează Guvernul dar îmi insultă nivelul de înţelegere o persoană care manipulează democraţia în interes propriu.

Eu nu cred în democraţie iar în România aşa ceva nu există dar hai să ne prefacem…. măcar puţin!

 

Băsescule! Eşti un ipocrit ordinar!

Am reuşit parcurgerea unui supliciu aproape perfect, urmărind discursul mincinosului Băsescu în Parlament am ajuns să-mi întăresc deplin convingerea că omul este definiţia unui caz aproape perfect de paranoia dictatorială! Individul este irecuperabil şi a reuşit un discurs de o plictiseală aproape rotundă!

Toate temele tratate au fost nişte minciuni de o neruşinare rară! Ce poate raporta el după cinci ani de mandat? Degradarea şi denigrarea tuturor instituţiilor, alimentarea unor stări conflictuale între cele trei puteri fundamentale din stat, cultivarea unui clientelism politic superior oricărei guvernări din ultimii 50 de ani, eludarea tuturor principiilor democratice, promovări pe “motiv” de rudenie sau recompensă (politică sau … erotică)…

A încercat, ipocritul, să atace toate direcţiile de interes ale cetăţeanului, reuşind să se substituie unui discurs aflat la dispoziţia unui şef de executiv şi evitând să ne comunice cum nu şi-a îndeplinit prerogativele constituţionale!

Adevărul? Educaţia este o mocirlă din care greu un elev mai înţelege ceva, sănătatea este un mediu perfect pentru un genocid la adresa românilor, infrastructura o sursă inepuizabilă de venit pentru camarila băsesciană, cultura rămâne imaginea unei caricaturi pe post de ministru, economia afacerea personală a lui videanu, ministerul de finanţe locul în care îşi bea cafeau contabilul lui videanu, parlamentul este o gloată de mafioţi fără pic de respect pentru electorat şi guvernul, în întregul lui, o gaşcă de boieri care ne tratează ca pe slugi! A! Am uitat liderii sindicali! E suficient să-i asculţi şi să realizezi cât de uşor sunt fraieriţi românii!

Băsescule eşti un mincinos! Nu m-am săturat de România! N-am să mă satur niciodată! România nu eşti tu măi plângăciosule! România nu e nici Udrea, Videanu, Berceanu, eba şi tribul vostru lacom! România sunt cei mulţi şi care se uită cu respect la conducători pentru că istoria ne-a permis uneori şi luxul unor conducători patrioţi (nu-i cazul tău, nu te speria)! Cei mulţi, care nu înţeleg de ce vă bateţi joc de ei!

România nu eşti tu Băsescule! M-am săturat de tine şi de ipocrizia ta! N-am să mă satur niciodată de istoria noastră, chiar dacă o murdăreşti tu cu lacrimi mincinoase! N-am să mă satur de Marea Neagră chiar dacă o umple de mizerie prezenţa amantei tale! N-am să mă satur de cultura noastră, chiar dacă e coborâtă în derizoriu de papagalul ală cu faţă de emoticon nereuşi!

N-am să mă satur de România Băsescule! Într-o zi tu vei pleca! Într-o zi va trebui să răspunzi pentru toate ororile comise! Va veni o zi! Ai să vezi! România rămâne…  şi eu rămân să văd cum vei ajunge să fii judecat!

 

Radu Moraru sau pubertatea lingăului!

Am văzut lichelismul ridicat la nivel de artă în foarte multe ocazii. În politică lichelismul este aproape o “calitate” implicită pentru o ascensiune rapidă. Exemple sunt foarte multe. E trist şi plictisitor să le tot amintim. Indivizi fără trecut şi fără realizări personale sunt paraşutaţi peste noapte în posturi incredibile.

Fără nicio o asociere cu paraşutarea menţionată anterior am să dezvolt cazul “duduia Nutzy spaima… Organului” şi prostituţia publică a unui individ (vezi titlul)!
Personajul nici n-ar exista într-o societate normală. N-ar fi mediatizat şi n-ar teroriza zilnic buletinele de ştiri.
De la frustrările unui copil sărac, obligat să suporte mizeria unui cartier cu locuinţe insalubre din Buzău, la grandomania unei individe care sfidează democraţia, doar pentru că a schimbat apartamentul insalubru din Micro V pe fotoliul ministerial, este exact distanţa de la bunul simţ al românului, resemnat cu condiţia eternului păcălit, la nesimţirea politicianului batjocorind orice morală! Sărăcia nu este o ruşine mai ales dacă ne uităm la eforturile constante ale cocalarilor din politică pentru a uniformiza sărăsia în România! Pentru Nutzy însă a fost un handicap cu care atrebuit să lupte!

De la suferinţele unei eleve, obligată de constrângerile finaciare să îmbrace zilnic uniforma şcolară într-o perioada în care toate colegele îşi etalau garderoba (relativă date fiind posibilităţile reale ale anilor ‘90), la snobismul unei piţipoance care-şi prezintă fundul drept “organ” reprezentativ, este metamorfoza unei persoane care şi-a jurat să înghită orice (no offense) atâta timp cât scopurile şi le atinge constant.

Duduia Nutzy este o persoană de succes şi un exemplu absolut nefericit pentru tinerii noştrii. Este o individă care a reuşit! Şi indiferent cum evaluăm situaţia nu este la îndemâna oricui să ajungi, în 5 ani de prezenţă în  politică, ministru. Dacă n-ar fi fundamentată pe exploatarea nemiloasă (dar justă) a instinctelor primare aflate în bagajul majorităţii barbaţilor, am trăi sentimentul că piţipoancă e o somitate a cărei expertiză a fost recunoscută.

Realitatea este evidentă!
Majoritatea bărbaţilor este formată din indivizi a căror principală activitate intelectuală se limitează la fantezii generate de femeile cu care interferează. Şi asta indiferent de poziţia lor! Nutzy a exploatat slăbiciunea încă din pubertate. De la profesorii care-i apreciau mai mult “disponibilităţile” fizice la politicieni care se gudură grotesc (transpirând soios şi scârbos) pe lângă fustele generos de scurte ale duduiei, bărbaţii cu mintea tulburată de feromonii blondei, au permis ascensiunea unei individe, fără prea mari disponbilităţi intelectuale, până la dobândirea poziţiei de ministru!

Am văzut imagini de un grotesc greu de imaginat! Generali burtoşi înroşindu-se de emoţie în preajma piţipoancei şi oferindu-i generos titluri şi diplome pentru care un militar munceşte zeci de ani! Politicieni scârboşi tremurând de plăcere că-şi pot depune saliva pe mainile ei şi oferindu-i permanent funcţii şi onoruri la care românul este obişnuit să se uite cu respect şi admiraţie! Ziarişti sau realizatori TV masturbându-se (intelectual) prin mass media la gandul că susţinerea “ministresei” le poate aduce apropierea la mai puţin de 50cm de individă! Toţi nişte lichele proslavind oportunismul şi lipsa de valoare!

“Nutzy spaima Organului” este o nulitate! Nu există argument raţional pentru ascensiunea ei şi nici explicaţie logică! Există doar o mişcare concertată de îndobitocire a poporului român! Altfel nu se explică de ce tolerăm aşa ceva!
Personajul îmi inspiră o scârbă, aproape la fel de egală ca cea pe care o simt pentru cocalarul Traian, aşa că schimb imediat canalul, chiar şi atunci când ajung din greşeală pe postul la care-şi emite inepţiile. Aseară însă am rezistat aproape 10min!!!!
Pentru că rar îmi este dat să văd o probă de clismă “live” cum a ”prestat” Radu Moraru aseară! Băiatul e profesionist! Tremurând ca un adolescent, elucubrant şi incoerent, omuleţul a reuşit să fie o definiţie a bărbaţilor care au permis ascensiunea unei nulităţi! Frustraţi, oportunişti, ipocriţi, demagogi… lichele profesioniste care susţin ascensiunea altor lichele pentru că există o solidaritate pe care oamenii cu bun simţ au pierdut-o! Din păcate!

Morarule! Să mori tu că ai plecat cu… underwear-ul uscat din cameră?

 

Acasă…

… e zâmbetul tău lăcrimând fericire şi clipa îngheţată în flacăra din fiecare surâs al tău!
… sunt ochii tăi pentru care n-am găsit niciodată cuvinte suficiente să-ţi pot spune cât de adânc m-aş îneca în ei!
… e părul prin care îmi rătăcesc privirea şi-mi regăsesc melodia fiecărei nopţi în care l-am privit sărutându-ţi pleoapele!
… sunt mâinile pe care le-aş vrea acoperite in fiecare dimineaţă în mâinile mele!
… e tăcerea plină de dragoste cu care îmi aştepţi fiecare cuvînt şi lângă care ne-am odihnit zilele istovite de aşteptare!
… sunt tălpile tale murmurând şoapte de iubire sub sărutările pline de sete şi foame de noi!
Acasă e acolo unde promisiunile noastre au formă chiar dacă n-au fost niciodată rostite! Acasă e insula pe care ne refugiem incertitudinile şi unde speranţele noastre au întotdeauna culoare!
Acasă suntem NOI! Pentru ca noi doi suntem mereu acasă, mereu împreună şi pentru că nu există imposibil!
Acasă e Povestea!
Te aştept Acasă!

 

fericirea…

… e clipa în care mă topesc de zâmbetul tău! mă scurg încet pe lângă valul de început şi mă regăsesc mereu lângă adierea altei promisuni! de drag de el şi de dor de tine mă inventez în fiecare clipă în care zâmbetul mă acoperă cu linişte şi încredere…

… e parfumul pe care-l păstrez în mine până la următoarea regăsire! adierea ce-mi acoperă noaptea în care-mi odihneşti amintirea, dimineaţa cu care-mi răcoreşti insomniile şi mângâierea cu care mă alinţi în fiecare început de sărut…

… e cuvântul care-ţi tremură în tăcerea unui răspuns imposibil! e lacrima pe care o simt în neliniştea unei întrebări! e melodia serilor în care ne regăsim pe insula în care clipa se înfăşoară în universul ochilor tăi…

… e urma paşilor noştri peste nisipul care ne scurge aşteptarea! e umbra culorilor cu care ne-am acoperit disperarea zilelor de rătăcire! e marginea de eternitate pe care ne odihnim dorul de noi…

Fericirea nu este o stare de permanenţă! E doar mătasea în care reuşeşti să mă acoperi cu zâmbetul tău imposibil de perfect…

…

 

O scârbă perfectă!

Habar n-am dacă există scârbă perfectă! Dar dacă există ea trebuie să fie sinonimă cu Băsescu şi Boc! Niciodată nu a reuşit să-mi provoace ceva/ cineva o scârbă mai mare, mai profundă, mai perfectă decât discursul lui boc din Parlament! Sau unde se afla piticul ridicându-se în vârful picioarelor să-şi etaleze capul gol şi inutil! Omuleţul ăsta utilizează capul doar pentru a fi sigur ca nu-i plouă în gât! În rest organul este absolut gol! El nu gândeşte! Repetă ce-i spune dictatorul!

Nici nu mă aplec foarte mult peste boc! Oricum mi-ar fi mai uşor să-l sar decât să-l ocolesc! Este absolut incredibil cum nişte nulităţi au pretenţia să conducă România! Revin, boc nici măcar nu merită atenţie! El nu gândeşte, nu are idei, nu are nimic! Şi nu m-ar surprinde sub nicio o formă să aflăm că boc nici nu există! E un roboţel teleghidat care nu face decât să citeasacă sau să reproducă nişte idei transmise de dictator!

Băsescu însă, este cu adevărat un fenomen! Un fenomen nefast pentru România! Un iresponsabil cu profunde accente dictatoriale, care a făcut praf TOTUL în ţara asta! În comparaţie cu băsescu Ceauşescu a fost un amator! Individul ăsta este malefic şi reprezintă un pericol real pentru România!

Mi-e o scârbă totală! Individul nu are limite, nu are bunsimţ, nu are nimic decât accente şi accese care-l recomda ca obiect de studiu pentru generaţii întregi de psihologi şi psihiatri! România se prăbuşeşte încet şi sigur! Mi-e atât de scârbă încât apariţia ăstora îmi provoacă accese violente de senzaţii vomitive!N-am crezut să ajung o zi în care să nu suport apariţia unor oameni! Dacă ăştia sunt oameni!

Băi nesimţiţilor, voi şi toată gaşca de hoţi şi tâlhari care tiranizaţi poporul ăsta, cât de cretini ne credeţi pe toţi?

Am ajuns să trăiesc o scârbă perfectă! Măcar ştiu la ce să raportez senzaţia de scârbă! Când voi mai avea astfel de senzaţii în mod evident le voi raporta la discursurile lui boc şi a lui băsescu! Cele două apariţii au fost superlative ale senzaţiei de scârbă!

Am să votez în toamnă! Cu scârbă, pentru că alternativă adevărată nu am, dar am să votez! În speramţa că pot evita depăşirea superlativului noţiunii de scârbă! Altfel băsescu în mod sigur o va depăşi de mai multe ori într-un alt mandat!

 

La mulţi ani!

Poate că uneori nu le înţelegem! Corect ar fi să recunoaştem că le înţelegem foarte rar! Poate că uneori nu le apreciem şi ne batem joc de sentimente, vise şi aşteptări! Corect ar fi să admitem că de cele mai multe ori facem asta! Poate că uneori le cerem prea mult şi le oferim foarte puţin! Corect ar fi să oferim fără să aşteptăm! Poate că… le oferim prea puţine flori, zâmbete, tandreţe, linişte… şi poate că ne iartă!
Ne iartă dacă le oferim dragoste! Sincer şi necondiţionat! Aşa cum primim!

“1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator!
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta  credinţă încât să mut şi munţii , iar dragoste nu am, nimic nu sunt!
3. Şi de aş împărţi toată averea mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!
4. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte!
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gandeşte răul!
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr!
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte toate le rabdă!
8. DRAGOSTEA NU CADE NICIODATĂ… ” Corinteni 13

… pentru Huston şi pentru prima sărbătoare completă!

 

Care libertate? Care democraţie?

În urmă cu ceva timp am avut o polemică inutilă şi deplasată cu un psiholog. Continui să susţin că noul val de psihologi conţine mulţi indivizi care nu au calităţile necesare explorării unui “teritoriu” sensibil şi periculos! Sensibil pentru că, din inconştienţă şi lipsă de profesionalism, poţi agrava sau determina traume şi periculos pentru că în lipsa unui bagaj solid şi a unor calităţi native, care să-ţi permită să te detaşezi de subiect, poţi deveni tu însuţi/ însăţi o dramă! Studiile (universitare) îţi deschid accesul către un minim de informaţie iar diploma îţi legitimizează coatele tocite prin amfiteatre! Totuşi nu este suficient! Sunt convins că mulţi tineri au potenţial! Dacă nu schimbă nimic, dacă nu influenţează nimic, dacă nu transformă nimic ( sau cel puţin să încerce, cu încăpăţânarea vârstei), rămân doar nişte mediocrii din pluton, cu o diplomă elevată!

Reacţia mea exagerată, în faţa aprecierii generale a unui grup de oameni, a fost mai mult rezultatul unei dispoziţii de moment şi nu a convingerii că respectivul se afla inconştient în eroare. Foarte probabil din spirit de solidaritate, cu un sistem în care mi-am irosit 25 de ani, am considerat că e corect să iau atitudine şi să “atac la baionetă”! Am greşit! Mai întâi pentru că respectivul făcea vorbire de… “în mare măsură” şi “consistent”, fără să excludă astfel excepţiile. Am greşit pentru că imaginea creionată nu era foarte departe de adevăr, chiar dacă argumentele nu erau dintre cele mai solide şi relevau o cunoaştere superficială a fenomenului. La o privire mai atentă ar fi realizat că e mult mai rău decât încerca el să explice!

Nu este sistemul, oricare ar fi el, singurul vinovat pentru deprecierea intelectuală a indivizilor. Atâta timp cât aceştia nu încearcă să-l influenţeze, plătesc tribut propriilor slăbiciuni şi laşităţi! Incompetenţa determină covârşitor dezvoltarea unui sistem pentru că are un spirit de conservare fantastic şi pentru că există o solidaritate a incompetenţilor greu de egalat. Cei care ştiu, vor şi pot, sunt interesaţi să facă, ceilalţi sunt perfect preocupaţi să nu se afle că habar n-au ce se întâmplă! Incompetentul trăieşte o dramă permanentă! Îi este teamă să nu se afle adevărul! Ca orice animal încolţit, iar el se simte permanent aşa, îşi dezvoltă şi perfecţionează un sistem de apărare care să-i asigure supravieţuirea. Promovează obedienţa, lichelismul, nepotismul şi ocroteşte indivizii care relevă în mod evident lipsa oricărei calităţi.

Şi uite aşa ajunge ţara condusă de un om lipsit de calităţi morale, dar cu un tupeu fără margini! Câtă lipsă de respect şi consideraţie pentru cei “mulţi şi proşti”, câtă nesimţire grotească trebuie să ai ca să poţi declara că aparatul bugetar a fost umflat pentru a se face loc clientelei politice? Afirmaţia în sine este perfect adevărată! Dar când este rostită de unul care ii promovează şi susţine politic pe boc, videanu, udrea, stănişoară, paleologu, pogea, iacob ridzi şi lista poate continua, devine o mostră absolută de demagogie şi nesimţire! Este incredibil cum se sfidează un popor promovând indivizii aştia, NICIUNUL nu este recomandat de activitatea anterioară, de performanţe, de profesionalism sau realizări notabile în domeiul pe care îl gestionează! TOŢI sunt doar nişte “fripturişti” ocazionali, incompetenţi şi care nu vor influenţa nicicum progresul!

Sistemul întreg este profund cangrenat! Iremediabil inflamat şi incurabil virusat! A dezvoltat subsisteme de apărare împotriva intruşilor şi acţionează energic de fiecare dată când ordinea “normală” este ameninţată de “cavaleri solitari”! Pentru că nebunii care au verticalitate şi principii, morală şi mai ales competenţă, sunt de cele mai multe ori solitari! Şi uite aşa ajung profesioniştii să fie înlocuiţi de incompetenţi doar pentru că cei din urmă vor susţine incompetenţa celor care i-au promovat! Rămâne doar să priveşti, să te oripilezi şi să mergi mai departe! Să mergi “şoptit”, dacă faci zgomot te trezeşti la marginea planşei de joc şi nu te vezi capabil să o iei de la capăt! Aşa că taci şi înghiţi! Te revolţi interior şi cât mai intim! Să nu te vadă nici măcar vecinul! Avem atâta libertate că nu ştii cui poate spune vecinul şi se alege praful de munca ta! Poate şi de familia ta!

Mi-e scârbă de ei pentru că îmi insultă, cu fiecare apariţie în media, inteligenţa (nu că aş avea foarte mult de insultat)! Mi-e scârbă de noi, pentru că privim pasiv cum o gaşcă nesimţită dispune, după bunul plac, de o majoritate intrată într-o indiferenţă criminală Mi-e scârbă de mine! Pentru că aproape îmi pasă şi n-ar trebui!

De fapt eu am vrut doar să-mi cer scuze pentru reacţia exagerată de acum câteva luni! Psihologul respectiv ar putea doar extrapola la întregul sistem!

 

Eternitatea din ochii tăi

O atitudine lipsită de realism ar fi să consideri că plictiseala e doar o noţiune abstractă, un cuvânt inutil, o invenţie apărută să ne tulbure liniştea. O atitudine infantilă ar fi să crezi că jurămintele sunt făcute pentru a fi respectate! Aiurea! Jurămintele sunt făcute pentru a da solemnitate momentului şi pentru că imaginaţia, încorsetată de limite, produce elucubraţii intelectuale! E momentul maxim în care simţim nevoia să-i dăm totul celuilalt. Cum acest “totul” nu poate fi împachetat şi pus în palmă perechii de lângă noi, ne vine ideea genială să imortalizăm momentul:
“Te iubesc o eternitate şi încă o zi!”, se trezesc voinicii în ziua următoare, scot eternitatea din peisaj, se mai iubesc o zi, ura! şi la gară!
“Eşti raţiunea vieţii mele”, asta am auzit-o de curând ca dedicaţie. În lipsa ei micuţul se trezeşte lipsit de orientare, i/raţional şi într-o stare de bulversare completă.
“Până când moartea ne va despărţi” varianta sinucigaşă a jurământului, asta pentru că respectivul cuplu nu-şi acordă o speranţă de viaţă foarte lungă, sau cel puţin unul dintre ei se gândeşte să ajungă “unde nu este durere, nici intristare, nici suspinare, ci viata fara de sfirsit”!
Poveştile de dragoste privite din exterior sunt “băloase” şi sunt perfect de acord că starea de îndrăgosteală produce efecte puţin scontate de împricinaţi dar trebuie să acceptăm că unii sunt pur şi simplu “delicioşi”:
“iubita mea….
Iti scriu aceste lucruri din cauză că mă aflu într-o foarte confuzá perioadă a vieţii mele. Până acum nu m-am confruntat cu sensul adevărat al sentimentului de iubire dar tu prin comportamentul táu mi-ai inspirat încredere si în acelasi timp sentimentul cá relatia noastrá ar putea reusi! Suntem la început dar dacá am reusi sá avem ambii încredere în celálalt cred cá relatia noastrá ar putea reusi. Lumea zice cá este foarte usor sá fii báiat…. dar eu de când te cunosc pe tine nu am mai reusit sá mai privesc nici o fatá în ochi fárá sá fiu pus fatá în fatá cu frica de a fii observat de tine si de a strica tot ce am reusit sá realizám pâná acum ca un cuplu! Din ziua în care drumurile noastre s-au întâlnit mi-am gásit un scop în viatá… acela de a-mi dárui toatá dragostea unei singure persoane….Tie!
Ai observat vreodatá un apus de soare sau ai stat vreodatá cu ochii pe fereastrá la orele timpurii ale diminetii ca sá vezi rásáritul soarelui? Este o imagine purá a trecerii de la zi la noapte… de la sentimentul de confuz care ti-l oferá noaptea la sentimentul de revenire la viatá oferit de primele raze ale soarelui care îti ating fata. Eu de când te-am vázut visez la un rásárit de soare aláturi de tine, ca sá pot sá te tin în brate si sá má manifest pornirile pe care mi le provoci! Când sunt aláturi de tine în putinele clipe petrecute împreuná má simt exact ca pásárile cerului care iarna zboará pentru a gási un loc mai cálduros si mai primitor de a trece iarna! In acest moment má gândesc la tine si inima parcá ar vrea sá îmi sará din piept si sá viná la tine sá te strângá în brate parcá pentru ultima oará!
Poate aceastá scrisoare îti aratá o fatá de a mea pe care nu o cunosteai din cauza felului în care má port în momentele în care sunt cu tine, si acest lucru se datoreazá numai emotiilor pe care le am în prezenta ta, sá nu fac ceva gresit si sá stric tot ce am reusit sá primesc din partea ta si asta numai din cauzá cá ai vrut sá îmi oferi. In zilele de azi este foarte grea vorba “te iubesc” din cauzá cá majoritatea báietilor din ziua de azi confundá sentimentul de iubire cu cel al bunei stári, dar eu pot afirma cu mâna pe o inimá ce zvâcneste în momentul în care este pronuntat numele táu în orice împrejurare, cá te iubesc.
Am auzit de iubiri platonice dar aici nu poate fi vorba de asa ceva pentru cá eu stiu ce simt pentru tine! Numai eu pot stii clipele în care státeam noaptea în pat si má gândeam cum sá fac ca relatia noastrá sá deviná una în care iubirea si încrederea sá deviná lucrurile cele mai importante pentru noi!
Acum prin aceastá scrisoare am curajul sá îti márturisesc cá te-am visat, eram amândoi într-o cabaná la munte si focul din semineu nu egala cáldura emanatá de sentimentele si respiratia noastrá, ne fáceam declaratii de dragoste jurându-ne iubire eterná.
In acest moment singurul lucru care ne desparte este frica mea de a recunoaste în fata ta adevaratele mele sentimente pentru tine din cauzá cá îmi este fricá de reactia pe care ai putea sá o ai tu. Niciodatá nu i-am mai jurat unei fete iubire eterná si sincer sá spun párerea mea este cá am ales calea gresitá prin faptul cá m-am decis sá îti trimit o scrisoare dar aceastá scrisoare nu reprezintá decât o parte din mine care ti-o dáruiesc tie!
Din momentul în care vei fi citit scrisoarea vei afla sentimentele mele si eu când má voi intalni cu tine îti voi putea spune cá TE IUBESC!“

Super dragoste! Şi acum imaginaţi-vă un preşedinte aplecat peste sticla de whisky, transpirat de emoţie  scriind epistola către un ministru al turismului!

Să ne pregătim de primăvară!

 

Îţi mulţumesc!

… pentru cuvintele pe care nu le-am spus, pentru cuvintele pe care le-am irosit, pentru cuvintele pe care le-am inventat, pentru cuvintele care ne-au odihnit aşteptarea, pentru cuvintele care ne-au lăcrimat disperarea, pentru toată amintirea cuvintelor noastre şi pentru că ne-am întors din părăsirea lor… îţi mulţumesc!
… pentru serile colorate de mângâierile tale, pentru nopţile în care ne uitam colindând printre sărutări, pentru nostalgia serilor care aşteaptă se vină, pentru nopţile în care ne şoptea tăcerea, pentru adierea serilor la margine de insulă, pentru promisiunea nopţilor trecute şi pentru că ne-am întors din serile de dor de noi… îţi mulţumesc!
… pentru că n-ar trebuie să fim aici şi totuşi rămânem, pentru că n-avem nicio şansă şi totuşi mai credem în poveşti, pentru că reuşeşti cu un cuvânt, un zâmbet, un gând, să mă umpli de tine, pentru că am trecut împreună peste momente imposibile şi pentru că imposibil nu există, pentru că pur şi simplu ne place… îţi mulţumesc!

 

La mulţi ani!

… bucurii, speranţe, împliniri, realizări, dragoste… tristeţi, dezamăgiri, eşecuri, lacrimi, regrete… s-a mai terminat un an!

… decât bilanţuri dureroase mai bine planuri pline de parfum! Ziua de ieri e amintire, ziua de mîine e relativa… singura certitudine rămâne CLIPA!

CARPE DIEM!

La mulţi ani!

 

Există Moş Crăciun!…

… În fiecare colţ de timp ne aşteaptă câte un Moş Crăciun! Când totul se dărâmă, când praful îţi acoperă ochii, când lacrimile se topesc şi durerea ne suspină… chemaţi-l pe Moş Crăciun!

Nu vom primi niciodată  încredere, sinceritate şi adevăr… for granted! Vom câştiga şi pierde  încrederea celor dragi. Vom suferi pentru clipele în care suntem convinşi că ne-au înşelat încrederea, vom spera ca derapajele să fie pasagere şi să nu influenţeze profund… să nu ne clatine visele! De fiecare dată când ne va fi mai greu, când ne vom simţi mai singuri şi abandonaţi… revine Moş Crăciun! 

Dacă nu există soluţii, când imposibilul ni se pare realitate, când viaţa se umple de amar şi noroi, când nimic şi nimeni nu mai poate să ne ajute să ieşim dintre valuri, vine o clipă în care totul se schimbă fundamental… şi  se întâmplă magia doar pentru că … mai crezi în Moş Crăciun!

Căutaţi-l iarna! Este un anotimp, în decembrie, când moşului îi place să vină pentru fiecare dintre noi! Uneori vine pentru că l-am implorat să apară, alterori pentru că am fost cuminţi şi… mai are el obiceiul să vină să ne spună că există undeva, pentru fiecare dintre noi, loc pentru un Crăciun Fericit în fiecare zi!

Sărbători Liniştite!

 

… imposibila epistolă!

… te-am iubit cum n-ai crezut că poţi fi iubit vreodată! Am încercat să nu-ţi spun mereu cuvintele, am sperat să-mi vezi ochii şi aşteptările, să-mi vezi zâmbetul de fericire pe care ochii tăi îl coborau peste mine când mă priveai cu dragoste! Am încercat să nu te îngrop în promisiuni şi cuvinte, să nu te păstrez pentru jurăminte rostite în seri de dragoste consumată printre lacrimi şi iubire! Am încercat să nu primesc nimic doar pentru că într-o clipă de “prea-plin de noi” ne-am sperat suflete pereche!

… te-am sperat plin de visele pe care mi le scuturai prin păr când îmi spuneai că eşti “bărbatul unei singure femei”!… plin de melodia sub care-mi odihneai încrederea că mă iubeşti  “astăzi mai mult ca ieri şi mai puţin ca mâine”… vindecat de minciună şi ipocrizie, te-am sperat bărbatul lângă care să-mi liniştesc teama şi tristeţea pentru o poveste care-şi va afla sfârşitul în durere, resemnare şi uitare!

… te-am aşteptat să te întorci din rătăciri printre argumente iraţionale! Să te aşezi lângă mine! Să-mi săruţi mâinile, tremurând de dragul mâinilor tale… să-mi săruţi ochii, răcoriţi în lacrimile nopţilor de insomnie… să-mi  săruţi tălpile, obosite de colindări peste gândurile tale… să-mi săruţi amintirea noastră, sângerând de dor de noi! Să mă săruţi şi să-mi vorbeşti!

… te-am căutat în nopţile tale de nelinişte să-ţi spun că-mi este sete de noi! Mi-e sete să aud cum curge adevărul peste mine, cum mă acoperi cu  sinceritate… Aşa cum mi-ai promis! Să mă ţii în braţe şi să-mi spui că n-ai plecat, că n-ai fost prin alte gări, aşteptând trenuri care să te evadeze de pe insula în care ne-am odihnit căutările!… că n-ai încercat să cobori în banal povestea noastră!

… te-am iubit!… te-am aşteptat!… te-am sperat!… te-am căutat! Ce târziu de noi m-ai regăsit! Atât de târziu încât mă dor nopţile în care priveam peste umărul tău cum îţi sinucizi dragostea de noi! Atât de târziu încât îmi sunt departe zilele în care alergam de dor de noi!… atât de târziu încât te întreb “când ai să pleci iarăşi de lângă noi?”

… ne-am regăsit?…. poate doar liniştea!

Miruşka