fericirea…

… e clipa în care mă topesc de zâmbetul tău! mă scurg încet pe lângă valul de început şi mă regăsesc mereu lângă adierea altei promisuni! de drag de el şi de dor de tine mă inventez în fiecare clipă în care zâmbetul mă acoperă cu linişte şi încredere…

… e parfumul pe care-l păstrez în mine până la următoarea regăsire! adierea ce-mi acoperă noaptea în care-mi odihneşti amintirea, dimineaţa cu care-mi răcoreşti insomniile şi mângâierea cu care mă alinţi în fiecare început de sărut…

… e cuvântul care-ţi tremură în tăcerea unui răspuns imposibil! e lacrima pe care o simt în neliniştea unei întrebări! e melodia serilor în care ne regăsim pe insula în care clipa se înfăşoară în universul ochilor tăi…

… e urma paşilor noştri peste nisipul care ne scurge aşteptarea! e umbra culorilor cu care ne-am acoperit disperarea zilelor de rătăcire! e marginea de eternitate pe care ne odihnim dorul de noi…

Fericirea nu este o stare de permanenţă! E doar mătasea în care reuşeşti să mă acoperi cu zâmbetul tău imposibil de perfect…

…

 

O scârbă perfectă!

Habar n-am dacă există scârbă perfectă! Dar dacă există ea trebuie să fie sinonimă cu Băsescu şi Boc! Niciodată nu a reuşit să-mi provoace ceva/ cineva o scârbă mai mare, mai profundă, mai perfectă decât discursul lui boc din Parlament! Sau unde se afla piticul ridicându-se în vârful picioarelor să-şi etaleze capul gol şi inutil! Omuleţul ăsta utilizează capul doar pentru a fi sigur ca nu-i plouă în gât! În rest organul este absolut gol! El nu gândeşte! Repetă ce-i spune dictatorul!

Nici nu mă aplec foarte mult peste boc! Oricum mi-ar fi mai uşor să-l sar decât să-l ocolesc! Este absolut incredibil cum nişte nulităţi au pretenţia să conducă România! Revin, boc nici măcar nu merită atenţie! El nu gândeşte, nu are idei, nu are nimic! Şi nu m-ar surprinde sub nicio o formă să aflăm că boc nici nu există! E un roboţel teleghidat care nu face decât să citeasacă sau să reproducă nişte idei transmise de dictator!

Băsescu însă, este cu adevărat un fenomen! Un fenomen nefast pentru România! Un iresponsabil cu profunde accente dictatoriale, care a făcut praf TOTUL în ţara asta! În comparaţie cu băsescu Ceauşescu a fost un amator! Individul ăsta este malefic şi reprezintă un pericol real pentru România!

Mi-e o scârbă totală! Individul nu are limite, nu are bunsimţ, nu are nimic decât accente şi accese care-l recomda ca obiect de studiu pentru generaţii întregi de psihologi şi psihiatri! România se prăbuşeşte încet şi sigur! Mi-e atât de scârbă încât apariţia ăstora îmi provoacă accese violente de senzaţii vomitive!N-am crezut să ajung o zi în care să nu suport apariţia unor oameni! Dacă ăştia sunt oameni!

Băi nesimţiţilor, voi şi toată gaşca de hoţi şi tâlhari care tiranizaţi poporul ăsta, cât de cretini ne credeţi pe toţi?

Am ajuns să trăiesc o scârbă perfectă! Măcar ştiu la ce să raportez senzaţia de scârbă! Când voi mai avea astfel de senzaţii în mod evident le voi raporta la discursurile lui boc şi a lui băsescu! Cele două apariţii au fost superlative ale senzaţiei de scârbă!

Am să votez în toamnă! Cu scârbă, pentru că alternativă adevărată nu am, dar am să votez! În speramţa că pot evita depăşirea superlativului noţiunii de scârbă! Altfel băsescu în mod sigur o va depăşi de mai multe ori într-un alt mandat!

 

La mulţi ani!

Poate că uneori nu le înţelegem! Corect ar fi să recunoaştem că le înţelegem foarte rar! Poate că uneori nu le apreciem şi ne batem joc de sentimente, vise şi aşteptări! Corect ar fi să admitem că de cele mai multe ori facem asta! Poate că uneori le cerem prea mult şi le oferim foarte puţin! Corect ar fi să oferim fără să aşteptăm! Poate că… le oferim prea puţine flori, zâmbete, tandreţe, linişte… şi poate că ne iartă!
Ne iartă dacă le oferim dragoste! Sincer şi necondiţionat! Aşa cum primim!

“1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator!
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta  credinţă încât să mut şi munţii , iar dragoste nu am, nimic nu sunt!
3. Şi de aş împărţi toată averea mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!
4. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte!
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gandeşte răul!
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr!
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte toate le rabdă!
8. DRAGOSTEA NU CADE NICIODATĂ… ” Corinteni 13

… pentru Huston şi pentru prima sărbătoare completă!

 

Care libertate? Care democraţie?

În urmă cu ceva timp am avut o polemică inutilă şi deplasată cu un psiholog. Continui să susţin că noul val de psihologi conţine mulţi indivizi care nu au calităţile necesare explorării unui “teritoriu” sensibil şi periculos! Sensibil pentru că, din inconştienţă şi lipsă de profesionalism, poţi agrava sau determina traume şi periculos pentru că în lipsa unui bagaj solid şi a unor calităţi native, care să-ţi permită să te detaşezi de subiect, poţi deveni tu însuţi/ însăţi o dramă! Studiile (universitare) îţi deschid accesul către un minim de informaţie iar diploma îţi legitimizează coatele tocite prin amfiteatre! Totuşi nu este suficient! Sunt convins că mulţi tineri au potenţial! Dacă nu schimbă nimic, dacă nu influenţează nimic, dacă nu transformă nimic ( sau cel puţin să încerce, cu încăpăţânarea vârstei), rămân doar nişte mediocrii din pluton, cu o diplomă elevată!

Reacţia mea exagerată, în faţa aprecierii generale a unui grup de oameni, a fost mai mult rezultatul unei dispoziţii de moment şi nu a convingerii că respectivul se afla inconştient în eroare. Foarte probabil din spirit de solidaritate, cu un sistem în care mi-am irosit 25 de ani, am considerat că e corect să iau atitudine şi să “atac la baionetă”! Am greşit! Mai întâi pentru că respectivul făcea vorbire de… “în mare măsură” şi “consistent”, fără să excludă astfel excepţiile. Am greşit pentru că imaginea creionată nu era foarte departe de adevăr, chiar dacă argumentele nu erau dintre cele mai solide şi relevau o cunoaştere superficială a fenomenului. La o privire mai atentă ar fi realizat că e mult mai rău decât încerca el să explice!

Nu este sistemul, oricare ar fi el, singurul vinovat pentru deprecierea intelectuală a indivizilor. Atâta timp cât aceştia nu încearcă să-l influenţeze, plătesc tribut propriilor slăbiciuni şi laşităţi! Incompetenţa determină covârşitor dezvoltarea unui sistem pentru că are un spirit de conservare fantastic şi pentru că există o solidaritate a incompetenţilor greu de egalat. Cei care ştiu, vor şi pot, sunt interesaţi să facă, ceilalţi sunt perfect preocupaţi să nu se afle că habar n-au ce se întâmplă! Incompetentul trăieşte o dramă permanentă! Îi este teamă să nu se afle adevărul! Ca orice animal încolţit, iar el se simte permanent aşa, îşi dezvoltă şi perfecţionează un sistem de apărare care să-i asigure supravieţuirea. Promovează obedienţa, lichelismul, nepotismul şi ocroteşte indivizii care relevă în mod evident lipsa oricărei calităţi.

Şi uite aşa ajunge ţara condusă de un om lipsit de calităţi morale, dar cu un tupeu fără margini! Câtă lipsă de respect şi consideraţie pentru cei “mulţi şi proşti”, câtă nesimţire grotească trebuie să ai ca să poţi declara că aparatul bugetar a fost umflat pentru a se face loc clientelei politice? Afirmaţia în sine este perfect adevărată! Dar când este rostită de unul care ii promovează şi susţine politic pe boc, videanu, udrea, stănişoară, paleologu, pogea, iacob ridzi şi lista poate continua, devine o mostră absolută de demagogie şi nesimţire! Este incredibil cum se sfidează un popor promovând indivizii aştia, NICIUNUL nu este recomandat de activitatea anterioară, de performanţe, de profesionalism sau realizări notabile în domeiul pe care îl gestionează! TOŢI sunt doar nişte “fripturişti” ocazionali, incompetenţi şi care nu vor influenţa nicicum progresul!

Sistemul întreg este profund cangrenat! Iremediabil inflamat şi incurabil virusat! A dezvoltat subsisteme de apărare împotriva intruşilor şi acţionează energic de fiecare dată când ordinea “normală” este ameninţată de “cavaleri solitari”! Pentru că nebunii care au verticalitate şi principii, morală şi mai ales competenţă, sunt de cele mai multe ori solitari! Şi uite aşa ajung profesioniştii să fie înlocuiţi de incompetenţi doar pentru că cei din urmă vor susţine incompetenţa celor care i-au promovat! Rămâne doar să priveşti, să te oripilezi şi să mergi mai departe! Să mergi “şoptit”, dacă faci zgomot te trezeşti la marginea planşei de joc şi nu te vezi capabil să o iei de la capăt! Aşa că taci şi înghiţi! Te revolţi interior şi cât mai intim! Să nu te vadă nici măcar vecinul! Avem atâta libertate că nu ştii cui poate spune vecinul şi se alege praful de munca ta! Poate şi de familia ta!

Mi-e scârbă de ei pentru că îmi insultă, cu fiecare apariţie în media, inteligenţa (nu că aş avea foarte mult de insultat)! Mi-e scârbă de noi, pentru că privim pasiv cum o gaşcă nesimţită dispune, după bunul plac, de o majoritate intrată într-o indiferenţă criminală Mi-e scârbă de mine! Pentru că aproape îmi pasă şi n-ar trebui!

De fapt eu am vrut doar să-mi cer scuze pentru reacţia exagerată de acum câteva luni! Psihologul respectiv ar putea doar extrapola la întregul sistem!

 

Eternitatea din ochii tăi

O atitudine lipsită de realism ar fi să consideri că plictiseala e doar o noţiune abstractă, un cuvânt inutil, o invenţie apărută să ne tulbure liniştea. O atitudine infantilă ar fi să crezi că jurămintele sunt făcute pentru a fi respectate! Aiurea! Jurămintele sunt făcute pentru a da solemnitate momentului şi pentru că imaginaţia, încorsetată de limite, produce elucubraţii intelectuale! E momentul maxim în care simţim nevoia să-i dăm totul celuilalt. Cum acest “totul” nu poate fi împachetat şi pus în palmă perechii de lângă noi, ne vine ideea genială să imortalizăm momentul:
“Te iubesc o eternitate şi încă o zi!”, se trezesc voinicii în ziua următoare, scot eternitatea din peisaj, se mai iubesc o zi, ura! şi la gară!
“Eşti raţiunea vieţii mele”, asta am auzit-o de curând ca dedicaţie. În lipsa ei micuţul se trezeşte lipsit de orientare, i/raţional şi într-o stare de bulversare completă.
“Până când moartea ne va despărţi” varianta sinucigaşă a jurământului, asta pentru că respectivul cuplu nu-şi acordă o speranţă de viaţă foarte lungă, sau cel puţin unul dintre ei se gândeşte să ajungă “unde nu este durere, nici intristare, nici suspinare, ci viata fara de sfirsit”!
Poveştile de dragoste privite din exterior sunt “băloase” şi sunt perfect de acord că starea de îndrăgosteală produce efecte puţin scontate de împricinaţi dar trebuie să acceptăm că unii sunt pur şi simplu “delicioşi”:
“iubita mea….
Iti scriu aceste lucruri din cauză că mă aflu într-o foarte confuzá perioadă a vieţii mele. Până acum nu m-am confruntat cu sensul adevărat al sentimentului de iubire dar tu prin comportamentul táu mi-ai inspirat încredere si în acelasi timp sentimentul cá relatia noastrá ar putea reusi! Suntem la început dar dacá am reusi sá avem ambii încredere în celálalt cred cá relatia noastrá ar putea reusi. Lumea zice cá este foarte usor sá fii báiat…. dar eu de când te cunosc pe tine nu am mai reusit sá mai privesc nici o fatá în ochi fárá sá fiu pus fatá în fatá cu frica de a fii observat de tine si de a strica tot ce am reusit sá realizám pâná acum ca un cuplu! Din ziua în care drumurile noastre s-au întâlnit mi-am gásit un scop în viatá… acela de a-mi dárui toatá dragostea unei singure persoane….Tie!
Ai observat vreodatá un apus de soare sau ai stat vreodatá cu ochii pe fereastrá la orele timpurii ale diminetii ca sá vezi rásáritul soarelui? Este o imagine purá a trecerii de la zi la noapte… de la sentimentul de confuz care ti-l oferá noaptea la sentimentul de revenire la viatá oferit de primele raze ale soarelui care îti ating fata. Eu de când te-am vázut visez la un rásárit de soare aláturi de tine, ca sá pot sá te tin în brate si sá má manifest pornirile pe care mi le provoci! Când sunt aláturi de tine în putinele clipe petrecute împreuná má simt exact ca pásárile cerului care iarna zboará pentru a gási un loc mai cálduros si mai primitor de a trece iarna! In acest moment má gândesc la tine si inima parcá ar vrea sá îmi sará din piept si sá viná la tine sá te strângá în brate parcá pentru ultima oará!
Poate aceastá scrisoare îti aratá o fatá de a mea pe care nu o cunosteai din cauza felului în care má port în momentele în care sunt cu tine, si acest lucru se datoreazá numai emotiilor pe care le am în prezenta ta, sá nu fac ceva gresit si sá stric tot ce am reusit sá primesc din partea ta si asta numai din cauzá cá ai vrut sá îmi oferi. In zilele de azi este foarte grea vorba “te iubesc” din cauzá cá majoritatea báietilor din ziua de azi confundá sentimentul de iubire cu cel al bunei stári, dar eu pot afirma cu mâna pe o inimá ce zvâcneste în momentul în care este pronuntat numele táu în orice împrejurare, cá te iubesc.
Am auzit de iubiri platonice dar aici nu poate fi vorba de asa ceva pentru cá eu stiu ce simt pentru tine! Numai eu pot stii clipele în care státeam noaptea în pat si má gândeam cum sá fac ca relatia noastrá sá deviná una în care iubirea si încrederea sá deviná lucrurile cele mai importante pentru noi!
Acum prin aceastá scrisoare am curajul sá îti márturisesc cá te-am visat, eram amândoi într-o cabaná la munte si focul din semineu nu egala cáldura emanatá de sentimentele si respiratia noastrá, ne fáceam declaratii de dragoste jurându-ne iubire eterná.
In acest moment singurul lucru care ne desparte este frica mea de a recunoaste în fata ta adevaratele mele sentimente pentru tine din cauzá cá îmi este fricá de reactia pe care ai putea sá o ai tu. Niciodatá nu i-am mai jurat unei fete iubire eterná si sincer sá spun párerea mea este cá am ales calea gresitá prin faptul cá m-am decis sá îti trimit o scrisoare dar aceastá scrisoare nu reprezintá decât o parte din mine care ti-o dáruiesc tie!
Din momentul în care vei fi citit scrisoarea vei afla sentimentele mele si eu când má voi intalni cu tine îti voi putea spune cá TE IUBESC!“

Super dragoste! Şi acum imaginaţi-vă un preşedinte aplecat peste sticla de whisky, transpirat de emoţie  scriind epistola către un ministru al turismului!

Să ne pregătim de primăvară!

 

Îţi mulţumesc!

… pentru cuvintele pe care nu le-am spus, pentru cuvintele pe care le-am irosit, pentru cuvintele pe care le-am inventat, pentru cuvintele care ne-au odihnit aşteptarea, pentru cuvintele care ne-au lăcrimat disperarea, pentru toată amintirea cuvintelor noastre şi pentru că ne-am întors din părăsirea lor… îţi mulţumesc!
… pentru serile colorate de mângâierile tale, pentru nopţile în care ne uitam colindând printre sărutări, pentru nostalgia serilor care aşteaptă se vină, pentru nopţile în care ne şoptea tăcerea, pentru adierea serilor la margine de insulă, pentru promisiunea nopţilor trecute şi pentru că ne-am întors din serile de dor de noi… îţi mulţumesc!
… pentru că n-ar trebuie să fim aici şi totuşi rămânem, pentru că n-avem nicio şansă şi totuşi mai credem în poveşti, pentru că reuşeşti cu un cuvânt, un zâmbet, un gând, să mă umpli de tine, pentru că am trecut împreună peste momente imposibile şi pentru că imposibil nu există, pentru că pur şi simplu ne place… îţi mulţumesc!

 

La mulţi ani!

… bucurii, speranţe, împliniri, realizări, dragoste… tristeţi, dezamăgiri, eşecuri, lacrimi, regrete… s-a mai terminat un an!

… decât bilanţuri dureroase mai bine planuri pline de parfum! Ziua de ieri e amintire, ziua de mîine e relativa… singura certitudine rămâne CLIPA!

CARPE DIEM!

La mulţi ani!

 

Există Moş Crăciun!…

… În fiecare colţ de timp ne aşteaptă câte un Moş Crăciun! Când totul se dărâmă, când praful îţi acoperă ochii, când lacrimile se topesc şi durerea ne suspină… chemaţi-l pe Moş Crăciun!

Nu vom primi niciodată  încredere, sinceritate şi adevăr… for granted! Vom câştiga şi pierde  încrederea celor dragi. Vom suferi pentru clipele în care suntem convinşi că ne-au înşelat încrederea, vom spera ca derapajele să fie pasagere şi să nu influenţeze profund… să nu ne clatine visele! De fiecare dată când ne va fi mai greu, când ne vom simţi mai singuri şi abandonaţi… revine Moş Crăciun! 

Dacă nu există soluţii, când imposibilul ni se pare realitate, când viaţa se umple de amar şi noroi, când nimic şi nimeni nu mai poate să ne ajute să ieşim dintre valuri, vine o clipă în care totul se schimbă fundamental… şi  se întâmplă magia doar pentru că … mai crezi în Moş Crăciun!

Căutaţi-l iarna! Este un anotimp, în decembrie, când moşului îi place să vină pentru fiecare dintre noi! Uneori vine pentru că l-am implorat să apară, alterori pentru că am fost cuminţi şi… mai are el obiceiul să vină să ne spună că există undeva, pentru fiecare dintre noi, loc pentru un Crăciun Fericit în fiecare zi!

Sărbători Liniştite!

 

… imposibila epistolă!

… te-am iubit cum n-ai crezut că poţi fi iubit vreodată! Am încercat să nu-ţi spun mereu cuvintele, am sperat să-mi vezi ochii şi aşteptările, să-mi vezi zâmbetul de fericire pe care ochii tăi îl coborau peste mine când mă priveai cu dragoste! Am încercat să nu te îngrop în promisiuni şi cuvinte, să nu te păstrez pentru jurăminte rostite în seri de dragoste consumată printre lacrimi şi iubire! Am încercat să nu primesc nimic doar pentru că într-o clipă de “prea-plin de noi” ne-am sperat suflete pereche!

… te-am sperat plin de visele pe care mi le scuturai prin păr când îmi spuneai că eşti “bărbatul unei singure femei”!… plin de melodia sub care-mi odihneai încrederea că mă iubeşti  “astăzi mai mult ca ieri şi mai puţin ca mâine”… vindecat de minciună şi ipocrizie, te-am sperat bărbatul lângă care să-mi liniştesc teama şi tristeţea pentru o poveste care-şi va afla sfârşitul în durere, resemnare şi uitare!

… te-am aşteptat să te întorci din rătăciri printre argumente iraţionale! Să te aşezi lângă mine! Să-mi săruţi mâinile, tremurând de dragul mâinilor tale… să-mi săruţi ochii, răcoriţi în lacrimile nopţilor de insomnie… să-mi  săruţi tălpile, obosite de colindări peste gândurile tale… să-mi săruţi amintirea noastră, sângerând de dor de noi! Să mă săruţi şi să-mi vorbeşti!

… te-am căutat în nopţile tale de nelinişte să-ţi spun că-mi este sete de noi! Mi-e sete să aud cum curge adevărul peste mine, cum mă acoperi cu  sinceritate… Aşa cum mi-ai promis! Să mă ţii în braţe şi să-mi spui că n-ai plecat, că n-ai fost prin alte gări, aşteptând trenuri care să te evadeze de pe insula în care ne-am odihnit căutările!… că n-ai încercat să cobori în banal povestea noastră!

… te-am iubit!… te-am aşteptat!… te-am sperat!… te-am căutat! Ce târziu de noi m-ai regăsit! Atât de târziu încât mă dor nopţile în care priveam peste umărul tău cum îţi sinucizi dragostea de noi! Atât de târziu încât îmi sunt departe zilele în care alergam de dor de noi!… atât de târziu încât te întreb “când ai să pleci iarăşi de lângă noi?”

… ne-am regăsit?…. poate doar liniştea!

Miruşka

 

Scrisoare către Moş Crăciun

Dragă Moşule,

Când aveam 10 ani m-am mutat într-o şcoală nouă. Aia veche era pe malul Siretului şi când o văd acum nu-mi vine să cred cât de mică este! Noi trebuie să fi fost foarte mici de încăpeam în ea, că doar n-a intrat la apă! Aia nouă era pe malul Dunării şi avea într-o singură clasă copii cât tot satul meu! Copii erau foarte gălăgioşi şi obraznici! Cu asta m-am obişnuit repede că nici eu nu eram chiar îngeraş! Dezamagirea mare a fost să-i aud că nu există Moş Crăciun!!!

Moşule dragă, să ştii că le-am aplicat o corecţie fizică, în disperare de argumente suficiente şi numai după ce le-am epuizat pe cele verbale! Ce-i drept atunci aveai alt nume, Moş Gerilă, da’ tot cadouri pentru copii cuminţi aduceai! În ziua respectivă, când am ajuns acasa, i-am spus mamei ofensat “copii aştia sunt tare proşti! auzi, cică nu există Moş Crăciun!!!”. Mama mea, care ştie aproape orice (doar Miruşka ştie mai multe) m-a mângîiat pe creştet şi mi-a zis “da mamă, ai dreptate! există! tu eşti tare deştept!“.

Prin urmare, am auzit zvonuri care pun sub semnul întrebării existenţa ta. Ştiu însă sigur că vii în fiecare an, aşa că vreau să te rog şi eu câte ceva! Lista e puţin cam lungă… da’ nici eu nu ţi-am mai scris de foarte mulţi ani. Trebuie să recunoşti! Şi apoi, nu vreau nimic pentru mine! Am fost monstruos de obraznic şi în mod sigur nu mai treci pe la mine ani mulţi de acum! M-am resemnat şi înţeleg că dacă nu eşti cuminte trebuie să accepţi că nu poţi scăpa nepedepsit!

Anul ăsta m-am jucat, dintr- o iresponsabilitate criminală, cu câţiva copii! Le-am stricat lor jucăriile, iar eu m-am ales cu insomnii şi singurătate! Aveam cu cine să mă joc, o fetiţă superbă mă primise în casa ei şi ne jucam aproape ca-n poveşti! Da’ fetiţa nu se putea juca tot timpul cu mine şi eu nu aveam încredere că ea are să vină să ne jucăm mereu! Cel mai tare îmi era frică de singurătate (nu-i aşa că, până la urmă, de ce ţi-e teamă nu scapi?), aşa că m-am mai jucat şi cu alţi copii!

Eu îmi lăsasem totul la Miruşka, aşa că mă jucam cu jucăriile lor! Şi le-am făcut praf!  Ştiu că nu mai pot repara! Sunt atât de lipsit de caracter (vezi Miruşka? nici măcar de 2 bani n-am!) încât nici n-am avut curaj să le cer iertare, m-am jucat când mă plictiseam şi după aia plecam pur şi simplu! Pentru mine erau doar cuvinte, fun şi inconştienţă infantilă! Unii dintre ei însă au fost aproape să-şi aducă toată cutia cu jucării! Nu ştiu cât de tare le-am stricat, aşa că…

Dragă Moşule, vreau să le spui la toţi că-mi pare tare rău! M-am jucat atât de urât încât unora le-a pierit cheful de joacă! Să le spui că nu toţi copii sunt iresponsabili ca mine şi că e bine să caute pe cineva cu care să se joace aşa cum merită! Sunt copii cuminţi şi buni, sunt convins că poţi să le spui că nu pedeapsa pe care o primesc eu trebuie să-i bucure sau să-i consoleze… ci faptul că există o lege a compensaţiei care funcţionează implacabil (vezi Moşule că măcar la şcoală n-am mers degeaba?)… pentru ei va veni cineva să le repare jucăriile stricate de mine, eu voi rămâne mult timp fără jucării şi fără partener de joacă!

Moşule drag, Angelei să-i aduci consacrarea şi curajul să lupte pentru fiecare idee originală, să poată converti în realitate “podul de flori” , să râdă cu pasiune în fiecare zi…. Pentru Elisa, trimite-i promisiunea că ăsta a fost cel mai greu an din viaţă, că dacă a trecut peste accident, peste durerea din vară, peste dezamăgiri, nimic nu-i poate sta în cale, să zâmbească în hohote… Te rog să treci şi pe la Andreea, cu inspiraţie pentru Kundera, cu încredere în viaţă şi mai ales, cu mult, foarte mult optimism, să-şi păstreze surâsul lipsit de sarcasm! Să le spui, Moşule, că eu am să ies aşa cum am intrat, o umbră virtuală care se pierde încet printre nori! Să mă ierte, dacă pot, eu nu mă iert! Copii cuminţi nu au voie să se joace cu cuvintele doar de dragul literaturii!!

Drăguţule Moş Crăciun, să nu crezi că am uitat fetiţa la care mi-am lăsat toate jucăriile! Pentru Miruşka însă, îţi voi trimite altă scrisoare, e mai lungă şi nu vreau să te obosesc, te ştiu bătrân şi ostenit de copii obraznici care mai cer şi daruri! Să-i spui doar că, deseori, m-am simţit aruncat din barcă, găseam căte un colac şi mă urcam încăpăţânat înapoi! Acum n-am nimic, poate doar iluzia unui fir de păr! Da’ mă ţin de el Moşule, mă ţin cu disperare şi cu speranţa că într-o zi îmi va cere înapoi simbolul sufletului pereche ! Poate că n-am să ajung niciodată înapoi în barcă… sau prea târziu… sau nu va mai fi loc… sau… da’ fetiţa asta m-a învăţat tot ce ştiu şi tot ce vreau să fiu sunt lângă ea!

Nu sunt un copil rău Moşule! Nu sunt ipocrit şi nu am un caracter de 2 bani! Da’ am fost obraznic şi iresponsabil! Ai să vezi! Anul viitor am să-ţi scriu tot aici! N-am să-ţi cer nimic, pentru că nu voi fi săvârşit suficientă penitenţă, dar îţi voi spune că am fost cuminte! Ai să vezi!

Pe curând Moşule!

P.S. Era să uit! Să-i spui lu’ nenea Beigbeder că dragostea poate durează 3 ani, da’ iubirea în mod sigur durează mult mai mult! A încercat să mă convingă de asta o altă fetiţă, Aura, da’ eu eram atât de înverşunat să mă păstrez încăpăţânat, încât atunci când mă trăgea de urechi, spunându-mi că pot să am absolutul fără să am totul, continuam să reclam ce era imposibil pe moment! Noi, băieţii, suntem tare proşti dragă Moşule!

 

Miruşka!

Am cunoscut cândva o FEMEIE! UNICĂ! In fine, toţi suntem unici cumva! Miruska însă este inegalabilă! Ea nu-ţi va spune niciodată că vrea TOTUL! Totuşi, dacă-şi coboară privirea spre tine, trebuie să ştii că nu se mulţumeşte cu jumătăţi de măsură! Miruşka nu cere nimic, aşteaptă totul pentru că fiind UNICĂ este normal să primească totul! Ştie că este fantastic de unică şi va stoarce din tine fiecare moleculă disponibilă! În cele din urmă va afla că nu corespunzi şi vei sfârşi pe raft!

Miruşka e frumoasă! Trebuie să stai să o priveşti cum doarme! Am făcut asta nopţi întregi şi nu m-am săturat! Mi-aş dori să o pot privi când doarme o noapte polară! Poate m-aş sătura! Sau măcar mi-aş mai astâmpăra setea de ea! Când doarme e liniştită, în rest, am vaga senzaţie că-şi orientează gândurile în zeci de direcţii simultan! Are ochii calzi, când sunt umezi te topeşti, în rest să nu-i întâlneşti… te “tai” în ei! Buzele-i sunt superbe şi te îneacă într-un sărut olimpian, dacă eşti suficient de norocos să te apropii de ele! Mâinile, sânii, tălpile, pulpele, coapsele… ce imaginaţie săracă pentru cei care au inventat cuvintele!!!

Miruşka nu vrea “vorbe goale”! Caractere de 2 bani, ipocriţi şi mincinoşi, bărbaţi care rostesc foarte uşor “te iubesc”, masculi cărora nu le ajunge doar prezenţa ei, vor sfârşi în disperare! Mai întâi se vor îndrăgosti de ea, mai apoi se prea poate să găsească şi ceva reciprocitate, în cele din urmă Miruşka le va descoperi limitele şi iadul va fi o simpla staţiune de recreere! Miruşka vrea fapte! Uneori! Deseori faptele le evalueză din perspectiva propriilor actiuni! Normal! Fiecare privim adevărul direct sau în oglindă!

Să vă spun ceva! Miruşka e inepuizabilă! Nu te urmăreşte! Te află! Dacă poţi crede că e doar femeie şi ca bărbat îţi poţi permite libertăţi… nepermise, ei bine este profund greşit! Miruşka nu-i femeie! Miruşka e FEMEIA pe care o căutăm, o găsim şi rămâne să ne pedepsească incapacitatea de a fi “bărbatul unei singure femei!”

O IUBESC! Am iubit-o tot timpul! Şi e inconştientă dacă nu ştie asta! Am s-o aştept! Între timp, că tot mă umileşte zilnic, i-am spus… mă sinucid… cu stil!

PS – TEST: Încearcă să-ţi pui viaţa în palma Miruşkăi!

 

… half hypocrite and half jerk!

… cam atât rămâne la sfârşit de poveste!

Nu contează absolut nimic! Cuvintele sunt doar “vorbe goale”, expresii fade şi fără conţinut, aruncate din plictiseală, reflex sau nevoia de reciprocitate! Amintirile sunt greşeli la care nu vrem să ne întoarcem… Cândva îi spuneam ”fericita întâmplare” clipei care ne-a adus împreună… acum ne pare rău pentru fiecare moment “irosit” împreună! Cel  pe care îl consideram plin de calităţi se relevă a fi un… caracter de 2 bani, un impostor sentimental… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Evaluăm situaţia dintr-o perspectivă unilaterală, decretăm cu convingere culpa celuilalt, refuzăm cu obstinaţie încercările de dialog şi ne alimentăm “certitudinile” cu înverşunare… “Eu nu mai încredere în tine şi nu sunt şanse să se schimbe ceva!”… aşa am hotărât, aşa rămâne, pentru că altfel ar trebui să-mi motivez cumva atitudinea şi n-am idee de unde să încep! Vine o zi în care ne izbeşte revelaţia caracterului celui de lângă noi… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Cândva ştiam cu certitudine că fiecare gest al celuilalt ne este adresat, peste un timp avem convingerea că toate cuvintele, toate imaginile, toate versurile sunt adresate unei audienţe foarte largi… decoy to  whom it might be around! Nu ne mai bucurăm de exclusivitate pentru că ştim cu certitudine, celalalt este… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

… never say never!… a soldier never give up! (Houston do you copy?!)

 

Plictiseşte-mă de tine!…

Pe parcursul întregului ritual social pe care femela şi masculul sunt nevoiţi să-l parcurgă, din motive foarte diverse – împerecherea ca necesitate fiziologică, perpetuarea speciei, teama de singurătate, incapacitatea privind administrarea solitară a propriei vieţi etc – cel mai mult ne incită jocul în sine şi nu “conservarea reultatului”!… cum “dragostea eternă” e profundă pe cât de veşnică e plictiseală care rămâne după ce se ridică aburii… n-ar fi mai uşor să încercăm întâi o plictiseală sănătoasă?… şi când ne plictisim de plictiseală să ne îndrăgostim de drag de noi?…

Decât să alergăm după certitudini de dragoste, care vor coborî în banal toată povestea absolut mirobolantă (aiurea!) pe care am trăi-o jucându-ne de-a îndrăgosteala, mai bine să căutăm momentele de plictiseală absolută, certitudini de sastisire ancestrală la gândul că nu facem nimic să ne apropiem şi că ne este absolut indiferent ce face celălalt… să facem din lehamite şi anosteală stări de permanenţă pe care să le cultivăm cu atenţie în plen şi pe secţiuni… să simţim o lene orgasmică levitând prin atmosfera cenuşie a zilelor fără conţinut şi o indolenţă olimpiană curgând prin vene şi privire!

În general nu luptăm să păstrăm ci doar pentru că vrem să cucerim!… poate pentru că, paradoxal, e mai greu să păstrezi decât să cucereşti… animalul social apreciază în ordine… ce nu are şi mai ales ce au alţii… asta o ştim de copii, când jucăriile altora erau mai frumoase ca ale noastre şi cireşele vecinului mai bune decât cele din casă… ce e greu de obţinut şi mai ales ce e interzis… asta am aflat cu trecerea anilor pe măsură ce ne străduiam să dărâmăm tabu-urile şi ne revoltam anarhic şi permanent… ce a pierdut şi mai ales ce au luat alţii… asta am aflat când din indiferenţă, comoditate, superficialitate sau egoism ne-am trezit singuri… suspinând pe marginea unei amintiri sau după un sărut de care se bucură altul/ alta…

Prin urmare, indiferent cât de mult am nega, vei întâlni o zi în care-ai să priveşti indiferentă trandafirii, muzica, versurile, glumele, cărţile, nopţile, vinul, lumânările, sărutările, îmbrăţişările, dorul, incertitudinile… va veni o zi în care te vei obişnui cu ele şi ne vom acuza reciproc de lipsă de imaginaţie şi oboseală… o zi în care ne vom fi dorit să nu fi ars toate lemnele în prima iarnă!… brrr! ce frig de noi ne va fi atunci!… cum naiba de nu ne va fi trecut prin cap că anotimpurile revin cu consecvenţă pe cînd clipele noastre sunt ireversibile!?… ne vom uita răsfoind banalităţi în seri lungi şi monotone, fără aroma sau culoarea de anotimpuri care să ne răcorească flacăra… care flacără?… o palidă licărire în care vom sufla din obişnuinţă şi respect pentru celălalt!

… şi atunci n-ar fi mai uşor să începem cu sfârşitul?… din spirit de frondă, din indignare, refuz şi negare…! Poveştile de dragoste încep frumos şi se sfârşesc în lacrimi şi regrete tardive! Noi vom începe prin a ne cultiva zilnic remuşcări şi păreri de rău pentru lipsa de inspiraţiei a momentului de rătăcire în care am acceptat să ne întâlnim! Vom continua să ne căutăm zilnic supliciul momentelor de plicitseală comună… din pură aplecare spre masochism spiritual!… ne vom sătura de tăcere şi ne vom îmbăta cu lipsa cuvintelor… iar când vom reuşi creionarea unei fraze trebuie să avem grijă ca singura dovadă de dragoste să fie sarcasmul!

… poate dacă încercăm să trăim o dragoste upside down……!!!

… aşa că nu ezita, nu-ţi fie teamă, nu te acoperi de timiditate… exprimă-te!… plictiseşte-mă de tine!!

 

Nesimţiţii!

… s-a terminat! tot circul lunii noiembrie, toată “zbaterea” electorală a nesimţiţilor, toată truda lor de a prinde un colţ de ciolan, toate speranţele pentru acces pe un scaun de pe care se poate fura în voie… toate s-au terminat! Acum stau nesimţiţii şi aşteaptă deznodământul! Singura lor zi de emoţie după 4 ani de furat şi cu perspectiva altor 4 de nesimţită bunăstare tribală!

… din peste 18mil români cu drept de vot s-au prezentat la urne 39,26 la sută… adică ceva mai mult de 7mil români au interese de partid! Pentru că în mod evident au votat, în marea lor majoritate, cei care au strict interese de partid!… au mai fost probabil la vot naivii, optimiştii şi curioşii (aştia din urmă să mai vadă doar care-i atmosfera)!

… matematica şi statistica nu sunt chiar pasiunile mele… totuşi un calcul e foarte simplu: o majoritate parlamentară nesimţită va aduna puţin peste 3mil români drept susţinători reali! Iar aceşti parlamentari nesimţiţi vor clama drept de reprezentare pentru diferenţa de aproape 20mil români. Un guvern susţinut de aproape 3mil români ne va umple iarăşi de scârbă pentru încă patru ani.

… indiferent cine va forma guvernul în mod cert nu se va produce nicio schimbare! sunt ferm convins că cel puţin jumătate dintre miniştri vor fi aceeaşi nesimţiţi care au mai trecut prin guverne! iar parlamentari vor fi în mod normal cel puţin 3/4 dintre nesimţiţii care în ultimii 4 ani ne-au furat sub umbrela “calităţii” de “deputat” sau “senator”!

… nesimţiţilor nici măcar nu le pasă că peste 10 milioane români nici măcar nu s-au obosit să meargă la vot!

… băi nesimţilor, jigodiilor, hoţilor… vă certaţi degeaba pe ciolan!… de ce nu admiteţi că peste 10milioane de români sunt în opoziţie? …

… într-o zi cineva va scoate la vot acest partid de peste 10 milioane români!… cineva va scoate la vot românii scârbiţi să se mai lase conduşi de minoritate!… da’ asta-n altă viaţă sau pe altă planetă!

… până atunci nişte nesimţiţi susţinuţi de 3mil români vor conduce viaţa a peste 10mil care protestează din opoziţie!

P.S. măcar să vină vanghelie să garanteze pentru guvernul următor!… să avem şi noi parte de ceva linişte la gândul că micuţul din rahova veghează furtul organizat!

 

Iubeşte-mă!… şi taci!

să nu te uiţi plângând!…

… lacrimile unei fete’s râu curat,

în care’şi spală suspinând…

… un vis furat!

P.S…. băi Beigbeder, sa te ia naiba cu dragostea ta care durează doar trei ani!