… eu nu făceam nimic!… eram adâncit într-o stare absolută de blazare, fără perspective spectaculoase, fără refulări, remuşcări, nostalgii sau speranţe… de fapt ceva speranţe cred că mai aveam… chiar dacă nu îndrăzneam să-i dau formă tot mă răcorea o umbră de aşteptare… îmi contemplam nepăsarea pe o insulă de resemnare relativă…

… nici nu era prea tristă insula mea… departe de paradis, păstram un echilibru rezonabil între frustrările provocate de visele cu aer iraţional şi realitatea monotonă a zilelor fără amintire… solitudine consumată discret printre interferenţe sociale inevitabile…

… n-am realizat foarte clar momentul sosirii… ştiu doar că eram in trecere printr-o seara de iunie târziu… şi m-am trezit ameţit de inconştienţa unei legături imposibile… era un amestec de melodie şi culoare… un colaj de de imagini fără formă, o idee că… o barcă acostase pe cheiul sufletului meu…

… să îmi găsesc un loc lângă marinarul cu surâs cât răcoarea curcubeului am considerat ca fiind o îndrăzneală aproape necuviincioasă… şi totuşi… am realizat după o perioadă că aranjam velele împreună… plecasem de pe insulă şi navigam instinctiv către un ţărm ca o promisiune…

… dacă orizontul ne descoperă o linie neclară… dacă incertitudinile ne coboară încrederea pe o insulă fără soare… dacă valurile ne tremură echilibrul relativ… dacă…

… eu nu cobor din barcă!… dacă voi fi aruncat peste bord voi fi înţeles inoportunitatea prezenţei lângă surâsul cu aromă de sărut!… până atunci însă, voi continua să adun zâmbetele tale!