Always faithful

Sunt foarte de acord cu Socrates: “ştiu ca nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu“… pentru cineva care habar n-avea de Google, este aproape profund… pentru noi este dureros de adevărat…

asta nu mă împiedică să-l şi contrazic, susţinut de experienţa unei existenţe inutile… mă provoacă cu: “Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.“… de ce să te căsătoreşti?… pentru că ai nevoie de un contract să-ţi amintească pe cine iubeşti şi pentru că astfel poţi aspira să ai “o nevastă bună“?… da’ io nu vreau!… not anymore!…

…şi nici n-am să devin filosof!… şi nu pentru că m-ar plictisi dialectica sau perspectiva retoricii întru susţinerea unor convingeri, principii sau idei… “Filozofii n-au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă a o schimba“… nu-i aşa că materialismul dialectic a lui Marx e chiar profund?!

… ci pentru că… am să aştept FEMEIA care nu vrea să-mi fie nevastă dar vrea să stea lângă mine “’til the fat lady sings“… de-o fi să cânte “grăsana” prea devreme… am un “contingency plan” …

…şi să revin la Aristotel “Love is composed of a single soul inhabiting two bodies.”

Un înger alintat şoptea
cu gândul arătând spre ea:
“chiar vrei sa-ţi spun?
eşti un nebun!
nu poţi avea,
nu poţi să ceri
şi cât poţi da
de-ar fi s-oferi?”
avea dreptate penitentul,
că doar era Subconştientul.
Da’ lângă el, impertinent,
zâmbea ciudat un drăcuşor…
şi-mi tot cânta, indiferent,
o floare sărutând uşor:
“poate că-s mic, da’ ştiu ce vrei,
să te îneci în râsul ei
şi-apoi să uiţi de câte ori
i-acoperi zâmbetul cu flori,
surâsul i-l deschizi tăcut
şi il inchizi cu un sărut…”
avea dreptate reclamantul -
Inconştientul, nimeni altul.
Am vrut să plec?!
Nici gând, rămân!
aştept să-mi spună cineva:
“doar îngerii-s de partea ta“…
27/6/07

… deşi mă întreb ce rost mai are curcubeul dacă ne rezumăm la nuanţe de gri?

… suntem obligaţi să acceptăm existenţa compromisului, ca punte peste obstacolele care ne limitează accesul către realizarea obiectivelor… ne nuanţăm părerile, ca încercare disperată de a nu recunoaşte imposibilitatea convingerilor iniţiale… ne susţinem cu tenacitate punctele de vedere fără a realiza că, supuse unui proces continuu de filtrare, şi-au pierdut culoarea iniţială… în cele din urmă susţinem cu încăpăţânare doar nuanţe, atât de mult diluate din rogvaiv-ul primar…

… teoretic suntem foarte bine pregătiţi pentru polemicile care ar trebui să-l determine pe celălalt să realizeze greşeala în care persistă dintr-o inconştienţă juvenilă… suntem convinşi că viitorul ne va suţine cu obedienţă judecăţile de valoare emise “întru îndreptarea păcătosului”… avem argumente atăt de covârşitoare încât nu încape loc de nuanţe…

… cel mai bine ne simţim lângă cei care ne apreciază cu consecvenţă înţelepciunea acumulată în seri lungi de “meditaţie transcedentală”… cei care acceptă nuanţele de gri drept promisiune de linişte ne sunt prieteni cultivaţi cu fidelitate… nuanţarea reprezintă, în ultimă instanţă, o formă elegantă de adaptare la mediu… ce exemplu mai elocvent decât capacitatea de supravieţuire a cameleonului?…

… într-un acces inconştient de frământări intelectuale mă întreb chinuit de teama unui răspuns: dacă în viaţă îmi diluez principiile şi convingerile până la inconsistenţa liniei dintre alb şi negru, cîte nuanţe de gri are DRAGOSTEA?

… cât de greu ne este să spunem adevărul?… la fel de greu pe cât ne este să trăim în minciună…

… Adevărul care ar trebui să ne definească libertatea, este de cele mai multe ori cuvântul pe care nu vrem să-l auzim….

…nu există circumstanţe, oricât de rele ar fi, 
din care înţeleptul să nu poată scoate ceva bun…
cum nu există circumstanţe, oricât de bune ar fi, 
pe care prostănacul să nu le folosească spre paguba lui…

…

… am ajuns un moment de absolut inedit!… mă sufoc adânc!

P.S. O baie fierbinte, o cutie de îngheţată şi un film… disperare de fată bărână?… worth to try…