Always faithful

… am fost plecat o perioadă şi trebuie să recunosc faptul că mă încerca o teamă cu greutate de coşmar…

ce-o face vanghelie?…

cum se zbate el micuţul pentru liniştea noastră şi cum dă el din mânuţe, aproape sufocat de sistem!?… ce nopţi agitate trebuie să aibă drăgălaşul, tot aplecându-se către problemele existenţiale ale prostimii de-l votează, uită bălanul şi de somn?!… ce zbateri intelectuale trebuie să-l încerce, la cumpăna dintre orientarea de stânga a partidului care la inventat şi orientarea proprie, multidirecţională, către tot ce-i poate aduce profit?!…

acum e clar!… omului îi pasă!… aproape că nici nu mai contează faptul că va face ce face de opt ani… NIMIC!… bine că-i pasă!… slavă Domnului că avem unu’ să-i pese!

da’ totuşi!… bă vanghelie, exprimeazăte frate natural!… tu teai fi manifestat can titlu… cei laşi pe alţii săţi strice amprenta !?… ce puii mei intelectual eşti tu fără să te clismezi în propria gândire profundă?!

…da’ bine că-ţi pasă!

PS. ALO! aştia de vă vreţi pe la sectoare şi capitală primari, cam cât de proşti ne credeţi?… rău de tot după atitudinea de-o aveţi!…

… la margine de cuvânt se odihnesc nopţi albe de dor… se lăcrimează cioburi dintr-o inimă aşezată în palmă… se sângerează sufletul oferit cu un “Smile“…  se acoperă durerea cu perspectiva permanenţei… se resemnează povestea care alunecă spre istorie…

… la margine de tăcere rămâne doar singurătatea…

Nu e atât de important ceea ce nu ştiu oamenii, cât este de important ceea ce ştiu atât de bine şi nu este adevarat. Josh Billings

Când suntem înfrânţi, umiliţi, disperaţi, cel mai greu nu este să depăşim momentul, cel mai greu este să le ascundem celorlalţi adevărul despre noi. Je

Cine este dispus să rişte TOTUL îşi asumă posibilitatea de a pierde în egală măsură, rămâne de văzut cât de pregătit era pentru înfrângere. Ich

… eu îl urăsc pe becali… ciobanul ajuns împărat a făcut rău unei echipe în egală măsură în care a încercat, cu o inconştienţă infantilă, să facă bine echipei pe care chiar cred că o iubeşte…

… mie nu-mi place atitudinea lui becali… Dumnezeu n-are timp de fotbal cum n-are aplecare spre politică…

… becali e un personaj grotesc, în prostia lui ancestrală se umple deseori de ridicol… el se pricepe la fotbal şi politică la fel de mult pe cât Winnie-the-Pooh se apleacă spre metafizică…

… dar…

domnule becali, aţi evoluat fantastic de mult, sunteţi de nerecunoscut… prestaţia din seara asta (eu am vazut interveţia de pe Telesport) a fost o surpriză plăcută… este dincolo de orice dubiu faptul că STEAUA a fost arbitrată în seara asta în compensaţie… nici nu mă obosesc să amintesc momentele de arbitraj infantil (am avut şi noi clipe de glorie susţinute de arbitraje demente)… nu mă cobor să amintesc atitudinea lui lupescu sau sandu… pentru că în seara asta domnule becali, v-aţi cîştigat dreptul de a călca cu capul sus în GHENCEA…

… AM PIERDUT! … de fapt am pierdut ce nici nu ne aşteptam să câştigăm… obiectivul era un loc de CL… titlul era un bonus… dacă nu-l câştigăm anul acesta e chiar mai bine pentru noi… ne-am îndeplinit obiectivul şi am evitat să ne condamne detractorii că am luat un titlu cu “bricheta”…

… domnule becali,  avem trofee cât tot fotbalul românesc la un loc… nu alergăm spre glorie efemeră… noi avem mândria de a fi STELIST… murim în picioare, cu demnitate şi onoare… pentru că noi ne liniştim înfrângerea la răcoarea jurământului “PATRIE ŞI ONOARE”…

… nu-mi plac înfrângerile!… dar mă motivează!… eu vreau TOTUL!… jumătăţile de măsură sunt pentru cei prea mici ca să aspire la un loc în istorie (indiferent de domeniu)… dar sunt momente în care, din prea plinul victoriilor, simţim nevoia de o înfrângere dureroasă!…  a fost să fie la ăştia mici (dinamo parcă-i cheamă)… cu atât mai bine pentru noi…

… de la micimea lor noi le putem spune:

… într-un campionat stabilit de tudor , lupescu şi sandu… aveţi o singură istorie în Europa – STEAUA!

… domnule becali, nu vreau titlul unui campionat disputat mai mult în mass media şi culise… vreau doar  să-mi port culorile “roşu-albastre” cu demnitate!

… fiecare dintre noi se străduieşte să ascundă, cât mai departe de privirile indiscrete ale celorlalţi, doza de egoism care ne arbitrează conflictul dintre “morală/ principii” versus “pasiune/ compromis”… eliberată de cuvinte, culoare, melodie, flacără sau sărut… dragostea rămâne cea mai rafinată expresie a egoismului… cu rezerva că masculii “adevăraţi” nu se îndrăgostesc, îşi satisfac doar instinctele primare la limita dintre viol şi “clocot” fiziologic… “blondele” (indiferent de origini) nu-şi obosesc neuronul, în permanentă hibernare, cu întrebări existenţiale… iar cazurile patologice sunt excepţiile necesare pentru confirmarea regulii…

… nu există egoism în dragoste?… aiurea!… tocmai nevoia de senzaţii intense, complexe şi irepetabile ne alimentează setea de dragoste… nicio o poveste nu se derulează identic, rămâne ideea centrală pe un scenariu mereu diferit… ne place să vibrăm, să levităm în nopţi albe de dor către dimineţi înviorate de plăcerea mirosului de fericire…

… omul este un animal cu adevărat complex… ne rătăcim permanent între interferenţe ale nevoilor sentimentale cu cele raţionale şi a celor iraţionale cu cele morale… ne construim cu migală o imagine socială pe care o întreţinem cu atenţia cuvenită unui castel de nisip, un val rătăcit l-ar putea dărâma… şi dacă nu mai avem timp să-l ridicăm la loc?… dramele noastre sunt fapt divers pentru ceilalţi la fel cum succesele/ bucuriile noastre sunt drame pentru ei… suntem subiecte pentru fiecare Oprah de lângă noi la fel de mult pe cât toţi ne regăsim moderând “talkshow-uri” de ocazie…

… nu există egoism în dragoste!… sigur că da!… există doar dorinţa inexplicabilă de-a încerca senzaţii care, deşi ştii că n-au nimic fizic în ele, le simţi cum trepăduşesc inconştient de frumos prin tot corpul… să alegi liber doar pentru tine, dincolo de convenienţe şi cutume sociale, să ştii că singurătatea, în care toţi suntem prizonieri, evadează în dorul de celălalt…

… bărbaţii, între ei, discută despre femei, fotbal, serviciu, politică sau agricultură… ordinea este stabilită de mediu şi nivel intelectual… femeile, între ele, discută despre femei (?), can-can-uri din showbiz, copii, modă şi bucătărie (ocazional)… bărbaţii şi femeile, între ei, se fac doar că discută… în fapt desfăşoară ritualul care ar trebui să-i aducă masculului uşurarea fiziologică şi femeii umbrela socială… şi exclusiv din altruism se răcoresc în îndrăgosteală uneori… aiurea!

… dacă bărbaţii şi femeile reuşesc să stea de vorbă fără să le cadă privirea (sub guler lui, sub curea ei) pot avea surpriza sau revelaţia unei conversaţii reconfortante, în timpul căreia să afli că există oameni suficient de vii încât să recunoască “vreau să mă îndrăgostesc, iarăşi“…  iar asta e singura dovadă de egoism pe care nu o condam… setea de dragoste!

… sunt zile în care “imposibil” nu există… un cuvânt inventat de pesimişti pentru a-şi masca neputinţa de a îndrăzni mai mult… o scuză în spatele căreia se ascunde teama că încercarea presupune şi asumarea eşecului… comoditate disimulată în superficialitate şi indiferenţă…

… chiar sunt zile în care ne întrebăm, cu convingere alimentată de entuziasmul clipei, “cine a inventat un cuvânt de care n-am nevoie?”… nu găsesc munte prea înalt, valuri prea adânci, ploi prea reci ori depărtarea prea lungă să-mi coboare în bernă încrederea…

… sunt însă zile în care aproape înţeleg cum o flotă poate să dispară “just like that“… se scufundă în metripasteţe şi abia dacă mai rămâne umbra unui val să amintească de efemeritatea clipelor de absolut… sunt zile în care ploaia arde iar orizontul se multiplică enervant de generos…

… ce perioadă traversez acum?!… aia în care flota se revoltă răsunând adâncul de… “sky is the limit“!

http://www.youtube.com/watch?v=c4U5V1uFtIc

I Believe In Us/ I believe in hope/ I believe in dreams
After all these years/ These sweet and bitter tears/ Do you believe in me?

I believe in time/ I believe in trust
So darlin’ don’t let go/ Cause baby all I know/ Is I believe in us

All the things you are to me/ Are all the things that love should be
And I bless the day/ That you came to me

I know sometimes we lose our way/ And we say things we don’t mean to say
You hold my heart within your hands

And I believe that life is full of twists and turns/ And baby all this pain
Is just like summer rain/ It’s the only way we learn

And I believe that faith
Will lead us back to love/ So darlin’ don’t let go
Cause baby all I know
Is I believe in us

Heaven knows/ Where the reckless angels go/ We fall so hard
But that’s what these two arms are for/ To hold you close forever more

Do you believe in fate?
Cause the best is yet to come/ And we have come to far
To let it fall apart/ So baby don’t give up

Oh darlin’ don’t let go/ Cause baby all I know
Is I believe in us/ Oh I believe in us
I believe in you
I believe in me
I believe that we were meant to be
I Believe In Us

… la puţine zile după ce noi îi dădeam (de tâmpiţi ce eram) afară pe nemţi, trei guverne în exil îşi făceau de lucru cu un tratat de “”uniune vamală”… adică dacă tot erau prin Londra şi Chelsea nu aspira la CL s-au gândit ei că n-ar strica să pună de-o prietenie straşnică…

… am văzut mai întâi Amstemdarm… e mare, e aglomerat, e curat (aproape)… e un fel de Lipscani imens dar renovat profund… cum n-au avut bani de o casă mare şi-au zis că poate nu strică un aeroport, ca poartă pentru Europa… au şi un muzeu al ţăranului olandez, unde constaţi cu surpindere că de prost ce trăiau s-au urcat în bărci să-şi aducă bunăstarea din Indii… a! şi au Red Light District… şi noi avem da-i zice Parlament!

… Bruxelles nu-i foarte departe ca imagine de ansamblu’… mult mai murdar la Gara de Nord unde i-au “dosit” pe arabi şi musulmani şi ce-or mai fi… în schimb are un centru superb şi nişte parcuri aproape perfecte… n-am văzut culoarul unic pentru UE şi NATO… da’ trebuie să fie că doar sunt la fel de semizei precum prea-iubiţii (între ei) noştri lideri politici…

… Luxemburg e jenant de curat!… iar ducele ăla al lor are un palat atât de decent încât becali nu l-ar caza acolo nici pe Argăseală după înfrângerea cu dinamo… un orăşel în care nu-ţi ajunge 1GB pentru poze… un ducat cu 440 mii locuitori din care 47% sunt străini!… ce le-o place să trăiască aşa liniştit sub “tirania” unei monarhii mai discrete decât praful de pe străzi?… şi n-am văzut niciun fir!

… cum şi-or alege aştia primarii? ce capitale sunt astea?… n-au drumuri de pământ, să simţi natura cum te copleşeşte vara cu praf şi toamna cu noroaie… n-au câini, să simţi aventura unei alergări în compania unei haite “bine-intenţionată”… n-au şantiere interminabile, e chiar plictisitor să ştii că poţi folosi în fiecare dimineaţă acelaşi traseu… nişte incompetenţi!

… dacă în Amsterdam vanghelie al lor cred că trimite sacoşe cu ecstasy şi marijuana, iar în Bruxelles trebuie să fie cu Leffe şi waffe, în Luxemburg le-o da tot ulei şi făină?

băi vanghelie, eşti imaginea ţiganului ajuns împărat… nu eşti chiar o surpriză, dar este o ruşine prezenţa ta ca lider indiferent de domeniu sau nivel… vanghelie nu eşti o surpriză pentru că te-ai inventat politic într-un Bucureşti plin de scursuri ca tine şi care, în mod evident, votează cu consecvenţă mizerii cu pretenţii de “edil local” (nu încerca să cauţi ce-i ăla un “edil” dar consideră că te-am înjurat)…

… eu te-aş vota, aşa ca să mă umplu de ridicol şi prostie, da’ ar trebui să treci un test:

Ştii câte străzi ne-asfaltate sunt în Budapesta, Belgrad sau… Bagdad?

a. Suma lor mai mică decât drumurile de pământ din sectorul 5.

b. Habar n-am că sunt străzi ne-asfaltate în sectorul 5.

c. Ce-i aia “sectorul 5″?

2. Câte locuri de parcare sunt în sectorul 5?

a. Nu sunt.

b. Dacă mai sunt, responsabilul cu concesionarea va fi pedepsit.

c. Cum adică “sectorul 5″?

3. Unde e Primăria sectorului 5?

a.  Bdul Mihail Kogălniceanu.

b.  Is this a tricky question?

c.  Ce treabă am eu cu “sectorul 5″?

… din punctul meu de vedere poţi să împărăţeşti Bucureştiul, România şi să ajungi Secretar General ONU (asta chiar nu e în sectorul 5) da’ să nu se mai bată bucureşteanul “adevărat” cu îngâmfarea în piept, că vrea primari “nealteraţi” de origini provinciale… el te-a inventat … din prostia ancestrală a indivizilor care clamează cu emfază superioritatea unui oraş copleşit de ţigani, hăituit de câini şi “obosit” de escrocherii imobiliare au fost aleşi primari ca halaicu, lis sau vanghelie…

… punga aia pe care ai trimis-o la uşa mea, ţi-am returnat-o prin acelaşi nefericit curier (cu rugămintea ca după ce o rulezi, până la dimensiunile unui dildo generos, să ţi-o îndeşi în…) cât de necăjiţi sunt românii dacă împart pomeni electorale pentru un ţigan?!…