Cea mai accesibilă definiţie a mitomaniei este acea dispoziţie aproape naturală, dar indiscutabil patologică, de a minţi! Practic mitomanul nu face altceva decât să denatureze adevărul, să-l hiperbolizeze până la valori care să-i satisfacă nevoia personală de a ieşi din tipare.
Responsabilitatea pentru apariţie şi manifestarea mitomanie revine domeniului afectivităţii. Mitomanul minte pentru a se simţi bine, pentru a se simţi securizat, din egoismul care-l aşează în centrul unui univers unde se vrea adulat şi admirat. Derapajele sunt cauzate tocmai de faptul că el nu poate face faţă realităţii de a fi o persoană ştearsă, capacităţile sale nu-i oferă soluţii sau perspective pentru o afirmare reală şi atunci face apel la minciună, ca la o ultimă resursă. În acest mod el reuşeşte să-şi găsească satisfacţii afective pe care realitatea simplă nu le poate oferi.
Sunt situaţii în care mitomanul conştientizează caracterul absurd al elucubraţiilor sale dar consideră recompensa afectiva pe care o primeşte atunci când minte mult prea importantă pentru a se opri din alimentarea propriei existenţe cu soluţii care să-i satisfacă egocentrismul. Este foarte adevărat că denaturarea adevărului poate avea urmări neplăcute, poate duce la alterarea relaţiilor sociale, la o marginalizare afectivă dinmomentul în care este sesizat caracterul fictiv al relaţiilor mitomanului, poate produce neînţelegeri, certuri sau chiar destrămarea relaţiilor unui cuplu.
În mod evident sunt mai multe “nivele” ale mitomaniei. Denaturarea adevărului, modelarea lui în scopul obţinerii satisfacţiilor afective este cel mai puţin patogen, în ideea că această formă se caracterizează prin faptul că individul este conştient de minciunile sale şi nu prezintă simptome sau modificări comportamentale care să-i tulbure sau altereze activitatea cotidiană sau relaţiile sociale. Practic adevărul este colorat prin părţi mai puţin esenţiale, ideea centrală rămâne dar mesajul este transmis în aşa fel încât mitomanul să găsească satisfacţii personale în reacţia receptorului. Egoismul este menţinut la cote suportabile şi nu afectează în mod direct persoanele din jur.
Din păcate mitomania se manifestă şi ca fenomen nedeliberat, fapt de care subiectul nu este conştient, situaţie în care se constituie în simptom patologic. Această situaţie poate să fie produsul unor derapaje sau tulburări de personalitate şi poate crea disconfort social. Nu este intenţia mitomanul să producă suferinţă dar nevoia de alimentare a egocentrismului îl conduce către formulări sau acţiuni care afectează profund persoanele cu care interferează. Mitomanul îşi alimentează astfel propriile nevoi cu imagini care nu corespund realităţii, comunică stări, acţiuni sau perspective lipsite de realism şi trasează planuri care să-i satisfacă unilateral nevoia de echilibru.
Identificarea sursei sau a cauzei care stă la baza acestor denaturări ale adevărului este primul pas pentru “corectarea” mitomanului. Trebuie delimitat dacă minciunile au ca obiect plasarea acstuia într-o poziţie mai bună sau urmăresc atingerea uni scop, bine definit. Este de remarcat dacă “mincinosul” are aceeaşi atitudine cu toate persoanele sau este un comportament unidirecţional. Foarte important este dacă mitomanul devine conştient de faptul că denaturează adevărul sau nu. Indiferent de forme şi atitudine mitomanul va accepta foarte greu realitatea, el este obişnuit să-şi apere cu argumente universul şi atunci când elocinţa îi este golită de cuvinte, în faţa evidenţelor, se refugiază în tăcere.
Mitomanul nu este în întregime conştient de starea lui, el se distrează şi nu face nici un rău. El este în parte iresponsabil. El crede sincer că se poate opri “când vrea el”, dar deseori el nu se opreşte niciodată. Este inutil să-i spui unui mitoman că minte sau exagerează pentru că nu va acepta evidenţa, el consideră că în lipsa unor probe contradictorii, beneficiul îndoielii trebuie să-i revină. Algoritmul reacţiilor mitomanului prins în flagrant începe cu negarea vehementă, urmată de încercările de a corecta poveştile şi revenirea la explicaţii. Acest eveniment este întotdeauna extrem de greu de acceptat de mitoman, care va intra într-o perioadă de îndoială în cursul căreia declaraţiile şi intenţiile contradictorii pot să se înmulţească. Prăbuşirea succesivă a construcţiilor mitomanului contribuie la a crea un gol pentru că mitomanul nu-i ascultă niciodată pe ceilalţi, el considerându-se centrul universului. Mitomania nu este o boală care să afecteze în proporţii diferite bărbatul şi femeia, este însă o afecţiune care alterează profund relaţiile dintre ei!
PS – nenea Psihologu’ mitomania este substantiv feminin?
