Eu nu pot înţelege cum dispare cineva! Just like that! De parcă nici n-ar fi fost vreodată! Te trezeşti cum pur şi simplu toate cuvintele n-au fost decât simple exerciţii de retorică, antrenamente ale elocinţei în medii sentimentale, oratorie consumată inutil…

Dacă trecem împreună prin perioade mai mult sau mai puţin determinate de timp îmi este greu să înţeleg cum cineva se hotărăşte brusc să arunce în aer toate punţile! Vine o zi în care te trezeşti că toate mijloacele de comunicare inventate (şi care ne închipuim că pot aduce alături două persoane indiferent de distanţa fizică dintre ele) sunt insuficiente sau cel puţin lipsite de utilitate!

Cred că ar trebui nuanţat cumva conceptul de “să nu laşi nicio uşă deschisă” şi evitată formula radicală! Închisă uşa, încuiată, blindată, zidită şi apoi scoasă din program când restartezi nivelul! Nu pentru că ar afecta sănătatea celor din jur sau pentru că ar intra vreun inopinat pe ea ar trebui lăsată măcar posibilitatea să o mai poţi deschide… doar pentru că nu poţi arunca pur şi simplu perioade din viaţa ca şi cum n-ar fi existat!

Şi toate astea pentru ce? Construim cu migală, cu atenţie şi responsabilitate, cu lacrimi de fericire şi speranţe de mai plin, mai mult, mai bine… Pentru ca într-o zi să ştergem tot! DELETE! Pur şi simplu! Fără remuşcări, fără priviri peste umăr, cu nepăsare şi indiferenţă princiară pentru vasalii către care ne-am coborât privirea!

Cine, cand, cum face diferenţa dintre joc şi inconştienţă?!