Always faithful

să nu te uiţi plângând!…

… lacrimile unei fete’s râu curat,

în care’şi spală suspinând…

… un vis furat!

P.S…. băi Beigbeder, sa te ia naiba cu dragostea ta care durează doar trei ani!

…. just music!

… dacă stau şi evaluez obiectiv asta este abordarea optimistă a lui Beigbeder! În fapt dragostea nu durează nici măcar atât!

… la început suntem atât de entuziasmaţi, de asemănările care ne atrag şi deosebirile care ne apropie, încât am putea jura că suntem destinaţi unul altuia. În realitate deseori o şi facem! Jurăm că fluturii care ne răscolesc liniştea nopţii sunt de sorginte celestă… că există o singură fiinţă în măsură să ne completeze jumătatea de sferă… că în mod cert fiinţa respectivă doar ce-am descoperit-o… şi o vom ţine de mână… lifetime!

… urmează perioada sublimă… în care ne căutăm cu înfrigurare! Toate mijloacele de comunicare (telefon, mess, mail, SMS, focuri pe dealuri, porumbei călători, telepatie, SG1…) sunt insuficiente şi deplângem limitele imaginaţiei umane în materie de transfer de “informaţii”!… desfăşurăm ritualul social al împerecherii cu convingere şi încredere!…  suntem destinaţi unul altuia şi nimic nu ne poate clătina certitudinea că noi “suntem altfel”… suntem “excepţia”!

… avem răbdare să treacă un an? Puţin probabil! Suntem atât de preocupaţi să ne vindecăm de dragoste încât ne căsătorim! Am spus şi mă repet, nu există antidot mai eficient pentru dragoste decât căsătoria! Dintr-o inconştienţă aproape criminală nu realizăm că ce iubim mai mult în dragoste este tocmai incertitudinea! Să nu ai siguranţa că cel/ cea de care se leagă speranţele tale de fericire “eternă” s-ar putea să nu mai fie mâine lângă tine, alimentează inconştient starea de imponderablitate…

… primele luni după căsătorie sunt mai mult un concediu prelungit pe care ni-l acordăm pentru a ne odihni nopţile lungi de aşteptare anterioare transformării frământărilor în certitudine! Pentru că, nu-i aşa, dacă tot ne-am căsătorit e ca şi cum ne-am aparţine unul altuia fără rezerve dar şi fără eforturi suplimentare! Este momentul în care… we take love for granted!

… Urmează o perioadă în care considerăm că… “un copil ar salva căsnicia”! Am reţinut un dialog: EA: how’s life? / EL: needs improvements! / EA: ştiu ce-ţi trebuie! / EL: ce? / EA: un copil!… e mai mult o perioadă a remuşcărilor… aproape că ne-am obligat moral faţă de o persoană şi ne este teamă să recunoaştem că nopţile în are ne topeam de dor erau mai frumoase decât cele în care ne “împroşcăm” cu plictiseală! Da’ dacă tot am făcut pasul către “normalitatea” socială, hai să rezolvăm şi perpetuarea speciei!

… după care căutăm evadarea! ne refugiem la umbra lui “eu îmi respect familia!”… adică sunt dispus/ă, sunt chiar disperat/ă, să simt iaraşi fluturii… dar “îmi respect familia”!… respecţi pe naiba să te ia!… oare nu ţi-a spus nimeni că e mult mai greu să păstrezi ce ai cucerit decât cucerirea în sine?

aiurea! În fapt căsnicia e doar o umbrelă socială! În spatele ei ne ascundem incapacitatea de a reuşi să păstrăm pe cineva de bunăvoie mai mult decât perioada unui ciclu complet al anotimpurilor! Pe bune, unde naiba a văzut Beigbeder o dragoste să dureze 3 ani?

When things go wrong as they sometimes will;
When the road you’re trudging seems all uphill;
When the funds are low, and the debts are high
And you want to smile, but have to sigh;
When care is pressing you down a bit-
Rest if you must, but do not quit.
Success is failure turned inside out;
The silver tint of the clouds of doubt;
And you can never tell how close you are
It may be near when it seems so far;
So stick to the fight when you’re hardest hit-
It’s when things go wrong that you must not quit.

În mod evident cretinătatea electorală este greu de ocolit! Dacă eviţi emisiunile tv de orientare electorală, schimbi postul radio când încep să vorbească hoţii şi mincinoşii (“calităţile” absolut necesare ale parlamentarului român), eviţi ziarele (decizie foarte înţeleaptă dacă avem în vedere calitatea “dejectabilă” a acestora) tot nu reuşeşti sa scapi… mizeria cu care ne gratulează politicianul român este transformată în artă prin mesajele postate, sub diferite forme, cu scopul clar de a enerva constant pietonii paşnici şi şoferii în trafic!

În sectorul 5 mizeria atinge perfecţiunea! Undeva în zona Izvor o faţă greţoasă de “şmenar” burtos şi dotat cu mustaţă ne arată un deget şi ne promite fericirea eternă!… omu’ cred că e plin de calităţi! Fapt pentru care are sprijinul total al edilului de sector! “Garantat Vanghelie” este aproape echivalentul unui paşaport către prosperitatea parlamentară!

Totuşi… ce ţară am ajuns dacă pe imaginea unui fost ministru al învăţământului apare… “Garantat Vanghelie”?? Ecaterina Andronescu zâmbeşte stingher (cel puţin asta cred că ar trebui să fie intenţia) de pe nişte afişe pe care este aplicată “pecetea” lu’ vanghelie! Sunt cel puţin siderat… cu ce garantează un analfabet pentru un profesor universitar?… ce nevoi de garanţie are un fost ministru al învăţământului de la un borfaş!?

Cred că aşa prind mesajele la prostime! Fapt pentru care propun: pentru Mihai Viteazu să garanteze jiji becali, pentru Nadia să garanteze magda lu’ tolea şi pentru economia romănească să garanteze tăriceanu… oricum ăsta din urmă are un plan de salvare sau cam aşa ceva pentru defuncta economie! Altă culme supremă de nesimţire, apogeul indoleţei şi absolutul scârboşeniei umane: după patru ani în care a tocat sistematic orice perspectivă, în care toate sectoarele de activitate sunt profund făcute praf, tâmpitul ăsta se gândeşte la un plan pe patru ani de salvare a economiei!!! Şi dacă n-o salvează el ce se întâmplă? Nimic! Pentru că avem backup-ul echipei garantată de vanghelie! Super tare! Ne-am scos definitiv!

PS. Tot nu mi-am revenit! Câtă disperare politică, câtă curvăsăraie şi lipsă de principii şi morală trebuie să fie pentru o femeie cu pretenţii de intelectual încât să-i permită unui retardat ca vanghelie să garanteze pentru ea?? Este incredibil! În România un individ ca vanghelie a ajuns o garanţie! Habar n-am pentru ce garantează, nici nu mă interesează, ideea in sine este groteasca!

… sau în traducere liberă “să trăiţi bine!”.

Am înţeles că luna asta s-ar întâmpla nişte alegeri! Nu înţeleg de ce avem nevoie de alegeri?! Manifestarea democraţiei în “fascinanta” României e o glumă la fel cum este şi urarea băsesciană. N-am văzut nicio dezbatere electorală şi promit solemn să le ocolesc definitiv. Am văzut câteva afişe şi asta pentru că, deşi am încercat, e greu să merg cu ochii închişi (să conduc e chiar mai greu… aproape criminal! aşa că nu încercaţi) şi din toate îmi place zâmbetul tâmp al sulfinei barbu (cred că aşa o cheamă) şi privirea lipsită de “erecţie intelectuală” cu care ne torturează iordănescu!

În ordinea numerelor de pe tricou:

… liberarii! Au reuşit în 4 ani ce au ştiut mereu să facă în istorie, să adune capital… pentru ei înşişi! Avem o minunată creştere economică reflectată foarte bine în buzunarele liberare, avem drumuri mai proaste ca-n Zambia, Tanzania sau Burundi, un sistem sanitar care străluceşte prin absenţă, un învăţământ atât de categoric făcut praf încât elevii ar trebui premiaţi pentru stoicism şi nu rezultate, un turism profund jegos, o industrie minunat inexistentă şi o agricultură permanent în transformare… ar mai fi justiţia, care dezvoltă o singură constantă, e “chioară”… a! mai sunt serviciile… astea chiar sunt mândria noastră naţională!

… democrat liberarii! Ăştia excelează prin atitudinea permanent “contra”! Şi prin oameni! boureanu este definiţia vie a ce va să fie în viaţa politică românească: tupeu şi nesimţire! N-am văzut până acum un exemplar atât de perfect pentru definiţia termenului… grobian! Este completat de udrea, care adaugă un damf de curvăsărie (sorry), politică bineînţeles! De amicul boc-boc, profesor de “pupincurism” şi lipsă de opinie… şi lista democrat-liberală este plină de astfel de exemplare!

… social democraţii! Ăştia sunt incredibili! Au iar alianţă cu conservatorii! Care chiar sunt conservatori, pe timpul alegerilor stau lângă psd, după… văd ei unde se duc… ce-i drept psd-ul nu clamează creşterea economică din perioada lor!… ei doar se gândesc cu teamă să revină cât mai repede la guvernare… dacă mai stau alţii încă patru ani ce-ar mai rămâne de furat?

Prin urmare mă umple de indiferenţă zbuciumul electoral! Ştiu tot ce vor să-mi zică: vom trăi bine rău de tot (undeva în altă viaţă), vom avea ambrozie şi nectar prin instalaţiile sanitare (dejecţiile le curg lor prin gură), vom plesni de sănătate şi prosperitate (ce-i care vor ajunge în rai… celorlalţi măcar le va fi cald fără costuri de întreţinere suplimentare)… va fi minunat, mirobolant, magnific, splendid, paradiziac… aproape divin!… ei ne vor ridica nivelul de trai, noi le vom ridica statui… vom fi o ţară în care concordia generală ne va produce o dulce stare de imponderabilitate!

… de aia zic şi eu … vive bene et vive ad senectate!

“Românii sunt obsedaţi! De diferite lucruri… Asta nu ar fi o problemă, dacă aceste obsesii ar fi constructive. Uite, japonezii sunt obsedaţi de electronică şi au ajuns unde au ajuns. Francezii au nasuri fine şi sunt obsedaţi de parfumuri. Şi uite unde au ajuns! Exemplele ar putea continua. Din nefericire, la noi obsesiile nu sunt de natură colectivă. adică, deşi românii împărtăşesc cam aceleaşi obsesii, ele sunt profund egoiste şi privesc fericirea personală, chiar în detrimentrul celorlalţi.

1. Obsesia cu “casa pe pământ”. Toată lumea şi-ar da 20 de ani de viaţă ca să aibă casă pe pământ. Nu contează că vei sta ORE ÎN ŞIR în trafic!!! Nu contează nimic! Casă pe pământ să fie!

2. Obsesia televizorului. Românul e devorator de televiziune. S-au făcut cercetări şi cică noi am fi cei mai avizi din Europa. adică ne uităm cel mai mult la televizor. Şi, asta e genială, avem cele mai multe televiziuni!!! Mi se pare fascinant că românul este “europeanul” cel mai telespectator, având în vedere că în România sunt, cu câteva excepţii, cele mai imbecile şi mai de prost gust producţii!

3. Obsesia Coelho. Dacă n-ai citi Coelho… n-ai viitor frate! “Păi am citi Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stănescu…”. “Nu contează! Citeşte Coelho!”

4. Obsesia sânilor! Aproape toţi producătorii tv au următoarea obsesie: “Sânii aduc rating!”. Şi ştiţi ce e mişto?! Că de câţva ani încoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispozţie internetul pentru pentru poze şi filme erotice, nu mai vorbim despre industri porno care are clienţii să fideli. Dai click şi gata! Cine mai aşteaptă emisiunea cu “Mama natură” ca să-i “dea în cap lu’ mutu”? (scuze Adriane, dar aşa e expresia! dacă vrei, schimbăm: “să-i dea în cap lu’ Chivu…”)

5. Obsesia messenger. Asta e, totuşi, un fenomen global. Păi dacă a ajuns să-mi dea bunica buzz şi să-mi reproşeze că stau pe invisible…

6. Obsesia haiducească. După o sticlă-două de vin şi cel mai prăpădit român devine haiduc la orice nuntă. Fură mireasa, cere răscumpărări… Şi dup aia haiducia maximă: “Puşca şi cureaua latăăă…”. Apoi recunoaşte că e impotent: “Ce bărbat AM FOST odatăăă…”

7. Obsesia auto. În România există cea mai dinamică piaţă auto. Punct. Pe străzile noastre există maşini cum n-au văzut nici parizienii, nici londonezii… Punct.

8. Obsesia cărnii din congelator. Cu toate că au trecut 20 de ani de cand găseşti sute de feluri de carne şi la 4 dimineaţa, românul încă îşi mai încarcă până la refuz congelatorul. Să fie acolo!Cine ştie…

9.  Obsesia celulara. Pentru român, telefonul mobil reprezintă o atitudine şi un simbol al propriei persoane. Am văzut o vânzătoare în magazinul Titan, care avea un telefon de 3 ori mai scump că al meu, deşi eu câştig poate de 5 ori mai mult! Ăsta e un mare mister! Cum ajunge un om cu un salariu de 10 milioane să aibă un mobil de 20 de milioane? Şi să dea beep cu el!!!

10). Obsesia “dacă ăla nu face, de ce să fac io?”. Asta, de obicei, e completată şi cu o doza de mândrie: ” Ce? Sunt mai prost?!”. DA!”

ziarul “Românul”/ Spania/ 16 OCT 2008

… of love!

no words… for a wise woman!