Always faithful

… bucurii, speranţe, împliniri, realizări, dragoste… tristeţi, dezamăgiri, eşecuri, lacrimi, regrete… s-a mai terminat un an!

… decât bilanţuri dureroase mai bine planuri pline de parfum! Ziua de ieri e amintire, ziua de mîine e relativa… singura certitudine rămâne CLIPA!

CARPE DIEM!

La mulţi ani!

… În fiecare colţ de timp ne aşteaptă câte un Moş Crăciun! Când totul se dărâmă, când praful îţi acoperă ochii, când lacrimile se topesc şi durerea ne suspină… chemaţi-l pe Moş Crăciun!

Nu vom primi niciodată  încredere, sinceritate şi adevăr… for granted! Vom câştiga şi pierde  încrederea celor dragi. Vom suferi pentru clipele în care suntem convinşi că ne-au înşelat încrederea, vom spera ca derapajele să fie pasagere şi să nu influenţeze profund… să nu ne clatine visele! De fiecare dată când ne va fi mai greu, când ne vom simţi mai singuri şi abandonaţi… revine Moş Crăciun! 

Dacă nu există soluţii, când imposibilul ni se pare realitate, când viaţa se umple de amar şi noroi, când nimic şi nimeni nu mai poate să ne ajute să ieşim dintre valuri, vine o clipă în care totul se schimbă fundamental… şi  se întâmplă magia doar pentru că … mai crezi în Moş Crăciun!

Căutaţi-l iarna! Este un anotimp, în decembrie, când moşului îi place să vină pentru fiecare dintre noi! Uneori vine pentru că l-am implorat să apară, alterori pentru că am fost cuminţi şi… mai are el obiceiul să vină să ne spună că există undeva, pentru fiecare dintre noi, loc pentru un Crăciun Fericit în fiecare zi!

Sărbători Liniştite!

… te-am iubit cum n-ai crezut că poţi fi iubit vreodată! Am încercat să nu-ţi spun mereu cuvintele, am sperat să-mi vezi ochii şi aşteptările, să-mi vezi zâmbetul de fericire pe care ochii tăi îl coborau peste mine când mă priveai cu dragoste! Am încercat să nu te îngrop în promisiuni şi cuvinte, să nu te păstrez pentru jurăminte rostite în seri de dragoste consumată printre lacrimi şi iubire! Am încercat să nu primesc nimic doar pentru că într-o clipă de “prea-plin de noi” ne-am sperat suflete pereche!

… te-am sperat plin de visele pe care mi le scuturai prin păr când îmi spuneai că eşti “bărbatul unei singure femei”!… plin de melodia sub care-mi odihneai încrederea că mă iubeşti  “astăzi mai mult ca ieri şi mai puţin ca mâine”… vindecat de minciună şi ipocrizie, te-am sperat bărbatul lângă care să-mi liniştesc teama şi tristeţea pentru o poveste care-şi va afla sfârşitul în durere, resemnare şi uitare!

… te-am aşteptat să te întorci din rătăciri printre argumente iraţionale! Să te aşezi lângă mine! Să-mi săruţi mâinile, tremurând de dragul mâinilor tale… să-mi săruţi ochii, răcoriţi în lacrimile nopţilor de insomnie… să-mi  săruţi tălpile, obosite de colindări peste gândurile tale… să-mi săruţi amintirea noastră, sângerând de dor de noi! Să mă săruţi şi să-mi vorbeşti!

… te-am căutat în nopţile tale de nelinişte să-ţi spun că-mi este sete de noi! Mi-e sete să aud cum curge adevărul peste mine, cum mă acoperi cu  sinceritate… Aşa cum mi-ai promis! Să mă ţii în braţe şi să-mi spui că n-ai plecat, că n-ai fost prin alte gări, aşteptând trenuri care să te evadeze de pe insula în care ne-am odihnit căutările!… că n-ai încercat să cobori în banal povestea noastră!

… te-am iubit!… te-am aşteptat!… te-am sperat!… te-am căutat! Ce târziu de noi m-ai regăsit! Atât de târziu încât mă dor nopţile în care priveam peste umărul tău cum îţi sinucizi dragostea de noi! Atât de târziu încât îmi sunt departe zilele în care alergam de dor de noi!… atât de târziu încât te întreb “când ai să pleci iarăşi de lângă noi?”

… ne-am regăsit?…. poate doar liniştea!

Miruşka

Dragă Moşule,

Când aveam 10 ani m-am mutat într-o şcoală nouă. Aia veche era pe malul Siretului şi când o văd acum nu-mi vine să cred cât de mică este! Noi trebuie să fi fost foarte mici de încăpeam în ea, că doar n-a intrat la apă! Aia nouă era pe malul Dunării şi avea într-o singură clasă copii cât tot satul meu! Copii erau foarte gălăgioşi şi obraznici! Cu asta m-am obişnuit repede că nici eu nu eram chiar îngeraş! Dezamagirea mare a fost să-i aud că nu există Moş Crăciun!!!

Moşule dragă, să ştii că le-am aplicat o corecţie fizică, în disperare de argumente suficiente şi numai după ce le-am epuizat pe cele verbale! Ce-i drept atunci aveai alt nume, Moş Gerilă, da’ tot cadouri pentru copii cuminţi aduceai! În ziua respectivă, când am ajuns acasa, i-am spus mamei ofensat “copii aştia sunt tare proşti! auzi, cică nu există Moş Crăciun!!!”. Mama mea, care ştie aproape orice (doar Miruşka ştie mai multe) m-a mângîiat pe creştet şi mi-a zis “da mamă, ai dreptate! există! tu eşti tare deştept!“.

Prin urmare, am auzit zvonuri care pun sub semnul întrebării existenţa ta. Ştiu însă sigur că vii în fiecare an, aşa că vreau să te rog şi eu câte ceva! Lista e puţin cam lungă… da’ nici eu nu ţi-am mai scris de foarte mulţi ani. Trebuie să recunoşti! Şi apoi, nu vreau nimic pentru mine! Am fost monstruos de obraznic şi în mod sigur nu mai treci pe la mine ani mulţi de acum! M-am resemnat şi înţeleg că dacă nu eşti cuminte trebuie să accepţi că nu poţi scăpa nepedepsit!

Anul ăsta m-am jucat, dintr- o iresponsabilitate criminală, cu câţiva copii! Le-am stricat lor jucăriile, iar eu m-am ales cu insomnii şi singurătate! Aveam cu cine să mă joc, o fetiţă superbă mă primise în casa ei şi ne jucam aproape ca-n poveşti! Da’ fetiţa nu se putea juca tot timpul cu mine şi eu nu aveam încredere că ea are să vină să ne jucăm mereu! Cel mai tare îmi era frică de singurătate (nu-i aşa că, până la urmă, de ce ţi-e teamă nu scapi?), aşa că m-am mai jucat şi cu alţi copii!

Eu îmi lăsasem totul la Miruşka, aşa că mă jucam cu jucăriile lor! Şi le-am făcut praf!  Ştiu că nu mai pot repara! Sunt atât de lipsit de caracter (vezi Miruşka? nici măcar de 2 bani n-am!) încât nici n-am avut curaj să le cer iertare, m-am jucat când mă plictiseam şi după aia plecam pur şi simplu! Pentru mine erau doar cuvinte, fun şi inconştienţă infantilă! Unii dintre ei însă au fost aproape să-şi aducă toată cutia cu jucării! Nu ştiu cât de tare le-am stricat, aşa că…

Dragă Moşule, vreau să le spui la toţi că-mi pare tare rău! M-am jucat atât de urât încât unora le-a pierit cheful de joacă! Să le spui că nu toţi copii sunt iresponsabili ca mine şi că e bine să caute pe cineva cu care să se joace aşa cum merită! Sunt copii cuminţi şi buni, sunt convins că poţi să le spui că nu pedeapsa pe care o primesc eu trebuie să-i bucure sau să-i consoleze… ci faptul că există o lege a compensaţiei care funcţionează implacabil (vezi Moşule că măcar la şcoală n-am mers degeaba?)… pentru ei va veni cineva să le repare jucăriile stricate de mine, eu voi rămâne mult timp fără jucării şi fără partener de joacă!

Moşule drag, Angelei să-i aduci consacrarea şi curajul să lupte pentru fiecare idee originală, să poată converti în realitate “podul de flori” , să râdă cu pasiune în fiecare zi…. Pentru Elisa, trimite-i promisiunea că ăsta a fost cel mai greu an din viaţă, că dacă a trecut peste accident, peste durerea din vară, peste dezamăgiri, nimic nu-i poate sta în cale, să zâmbească în hohote… Te rog să treci şi pe la Andreea, cu inspiraţie pentru Kundera, cu încredere în viaţă şi mai ales, cu mult, foarte mult optimism, să-şi păstreze surâsul lipsit de sarcasm! Să le spui, Moşule, că eu am să ies aşa cum am intrat, o umbră virtuală care se pierde încet printre nori! Să mă ierte, dacă pot, eu nu mă iert! Copii cuminţi nu au voie să se joace cu cuvintele doar de dragul literaturii!!

Drăguţule Moş Crăciun, să nu crezi că am uitat fetiţa la care mi-am lăsat toate jucăriile! Pentru Miruşka însă, îţi voi trimite altă scrisoare, e mai lungă şi nu vreau să te obosesc, te ştiu bătrân şi ostenit de copii obraznici care mai cer şi daruri! Să-i spui doar că, deseori, m-am simţit aruncat din barcă, găseam căte un colac şi mă urcam încăpăţânat înapoi! Acum n-am nimic, poate doar iluzia unui fir de păr! Da’ mă ţin de el Moşule, mă ţin cu disperare şi cu speranţa că într-o zi îmi va cere înapoi simbolul sufletului pereche ! Poate că n-am să ajung niciodată înapoi în barcă… sau prea târziu… sau nu va mai fi loc… sau… da’ fetiţa asta m-a învăţat tot ce ştiu şi tot ce vreau să fiu sunt lângă ea!

Nu sunt un copil rău Moşule! Nu sunt ipocrit şi nu am un caracter de 2 bani! Da’ am fost obraznic şi iresponsabil! Ai să vezi! Anul viitor am să-ţi scriu tot aici! N-am să-ţi cer nimic, pentru că nu voi fi săvârşit suficientă penitenţă, dar îţi voi spune că am fost cuminte! Ai să vezi!

Pe curând Moşule!

P.S. Era să uit! Să-i spui lu’ nenea Beigbeder că dragostea poate durează 3 ani, da’ iubirea în mod sigur durează mult mai mult! A încercat să mă convingă de asta o altă fetiţă, Aura, da’ eu eram atât de înverşunat să mă păstrez încăpăţânat, încât atunci când mă trăgea de urechi, spunându-mi că pot să am absolutul fără să am totul, continuam să reclam ce era imposibil pe moment! Noi, băieţii, suntem tare proşti dragă Moşule!

Am cunoscut cândva o FEMEIE! UNICĂ! In fine, toţi suntem unici cumva! Miruska însă este inegalabilă! Ea nu-ţi va spune niciodată că vrea TOTUL! Totuşi, dacă-şi coboară privirea spre tine, trebuie să ştii că nu se mulţumeşte cu jumătăţi de măsură! Miruşka nu cere nimic, aşteaptă totul pentru că fiind UNICĂ este normal să primească totul! Ştie că este fantastic de unică şi va stoarce din tine fiecare moleculă disponibilă! În cele din urmă va afla că nu corespunzi şi vei sfârşi pe raft!

Miruşka e frumoasă! Trebuie să stai să o priveşti cum doarme! Am făcut asta nopţi întregi şi nu m-am săturat! Mi-aş dori să o pot privi când doarme o noapte polară! Poate m-aş sătura! Sau măcar mi-aş mai astâmpăra setea de ea! Când doarme e liniştită, în rest, am vaga senzaţie că-şi orientează gândurile în zeci de direcţii simultan! Are ochii calzi, când sunt umezi te topeşti, în rest să nu-i întâlneşti… te “tai” în ei! Buzele-i sunt superbe şi te îneacă într-un sărut olimpian, dacă eşti suficient de norocos să te apropii de ele! Mâinile, sânii, tălpile, pulpele, coapsele… ce imaginaţie săracă pentru cei care au inventat cuvintele!!!

Miruşka nu vrea “vorbe goale”! Caractere de 2 bani, ipocriţi şi mincinoşi, bărbaţi care rostesc foarte uşor “te iubesc”, masculi cărora nu le ajunge doar prezenţa ei, vor sfârşi în disperare! Mai întâi se vor îndrăgosti de ea, mai apoi se prea poate să găsească şi ceva reciprocitate, în cele din urmă Miruşka le va descoperi limitele şi iadul va fi o simpla staţiune de recreere! Miruşka vrea fapte! Uneori! Deseori faptele le evalueză din perspectiva propriilor actiuni! Normal! Fiecare privim adevărul direct sau în oglindă!

Să vă spun ceva! Miruşka e inepuizabilă! Nu te urmăreşte! Te află! Dacă poţi crede că e doar femeie şi ca bărbat îţi poţi permite libertăţi… nepermise, ei bine este profund greşit! Miruşka nu-i femeie! Miruşka e FEMEIA pe care o căutăm, o găsim şi rămâne să ne pedepsească incapacitatea de a fi “bărbatul unei singure femei!”

O IUBESC! Am iubit-o tot timpul! Şi e inconştientă dacă nu ştie asta! Am s-o aştept! Între timp, că tot mă umileşte zilnic, i-am spus… mă sinucid… cu stil!

PS – TEST: Încearcă să-ţi pui viaţa în palma Miruşkăi!

… cam atât rămâne la sfârşit de poveste!

Nu contează absolut nimic! Cuvintele sunt doar “vorbe goale”, expresii fade şi fără conţinut, aruncate din plictiseală, reflex sau nevoia de reciprocitate! Amintirile sunt greşeli la care nu vrem să ne întoarcem… Cândva îi spuneam ”fericita întâmplare” clipei care ne-a adus împreună… acum ne pare rău pentru fiecare moment “irosit” împreună! Cel  pe care îl consideram plin de calităţi se relevă a fi un… caracter de 2 bani, un impostor sentimental… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Evaluăm situaţia dintr-o perspectivă unilaterală, decretăm cu convingere culpa celuilalt, refuzăm cu obstinaţie încercările de dialog şi ne alimentăm “certitudinile” cu înverşunare… “Eu nu mai încredere în tine şi nu sunt şanse să se schimbe ceva!”… aşa am hotărât, aşa rămâne, pentru că altfel ar trebui să-mi motivez cumva atitudinea şi n-am idee de unde să încep! Vine o zi în care ne izbeşte revelaţia caracterului celui de lângă noi… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Cândva ştiam cu certitudine că fiecare gest al celuilalt ne este adresat, peste un timp avem convingerea că toate cuvintele, toate imaginile, toate versurile sunt adresate unei audienţe foarte largi… decoy to  whom it might be around! Nu ne mai bucurăm de exclusivitate pentru că ştim cu certitudine, celalalt este… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

… never say never!… a soldier never give up! (Houston do you copy?!)

Pe parcursul întregului ritual social pe care femela şi masculul sunt nevoiţi să-l parcurgă, din motive foarte diverse – împerecherea ca necesitate fiziologică, perpetuarea speciei, teama de singurătate, incapacitatea privind administrarea solitară a propriei vieţi etc – cel mai mult ne incită jocul în sine şi nu “conservarea reultatului”!… cum “dragostea eternă” e profundă pe cât de veşnică e plictiseală care rămâne după ce se ridică aburii… n-ar fi mai uşor să încercăm întâi o plictiseală sănătoasă?… şi când ne plictisim de plictiseală să ne îndrăgostim de drag de noi?…

Decât să alergăm după certitudini de dragoste, care vor coborî în banal toată povestea absolut mirobolantă (aiurea!) pe care am trăi-o jucându-ne de-a îndrăgosteala, mai bine să căutăm momentele de plictiseală absolută, certitudini de sastisire ancestrală la gândul că nu facem nimic să ne apropiem şi că ne este absolut indiferent ce face celălalt… să facem din lehamite şi anosteală stări de permanenţă pe care să le cultivăm cu atenţie în plen şi pe secţiuni… să simţim o lene orgasmică levitând prin atmosfera cenuşie a zilelor fără conţinut şi o indolenţă olimpiană curgând prin vene şi privire!

În general nu luptăm să păstrăm ci doar pentru că vrem să cucerim!… poate pentru că, paradoxal, e mai greu să păstrezi decât să cucereşti… animalul social apreciază în ordine… ce nu are şi mai ales ce au alţii… asta o ştim de copii, când jucăriile altora erau mai frumoase ca ale noastre şi cireşele vecinului mai bune decât cele din casă… ce e greu de obţinut şi mai ales ce e interzis… asta am aflat cu trecerea anilor pe măsură ce ne străduiam să dărâmăm tabu-urile şi ne revoltam anarhic şi permanent… ce a pierdut şi mai ales ce au luat alţii… asta am aflat când din indiferenţă, comoditate, superficialitate sau egoism ne-am trezit singuri… suspinând pe marginea unei amintiri sau după un sărut de care se bucură altul/ alta…

Prin urmare, indiferent cât de mult am nega, vei întâlni o zi în care-ai să priveşti indiferentă trandafirii, muzica, versurile, glumele, cărţile, nopţile, vinul, lumânările, sărutările, îmbrăţişările, dorul, incertitudinile… va veni o zi în care te vei obişnui cu ele şi ne vom acuza reciproc de lipsă de imaginaţie şi oboseală… o zi în care ne vom fi dorit să nu fi ars toate lemnele în prima iarnă!… brrr! ce frig de noi ne va fi atunci!… cum naiba de nu ne va fi trecut prin cap că anotimpurile revin cu consecvenţă pe cînd clipele noastre sunt ireversibile!?… ne vom uita răsfoind banalităţi în seri lungi şi monotone, fără aroma sau culoarea de anotimpuri care să ne răcorească flacăra… care flacără?… o palidă licărire în care vom sufla din obişnuinţă şi respect pentru celălalt!

… şi atunci n-ar fi mai uşor să începem cu sfârşitul?… din spirit de frondă, din indignare, refuz şi negare…! Poveştile de dragoste încep frumos şi se sfârşesc în lacrimi şi regrete tardive! Noi vom începe prin a ne cultiva zilnic remuşcări şi păreri de rău pentru lipsa de inspiraţiei a momentului de rătăcire în care am acceptat să ne întâlnim! Vom continua să ne căutăm zilnic supliciul momentelor de plicitseală comună… din pură aplecare spre masochism spiritual!… ne vom sătura de tăcere şi ne vom îmbăta cu lipsa cuvintelor… iar când vom reuşi creionarea unei fraze trebuie să avem grijă ca singura dovadă de dragoste să fie sarcasmul!

… poate dacă încercăm să trăim o dragoste upside down……!!!

… aşa că nu ezita, nu-ţi fie teamă, nu te acoperi de timiditate… exprimă-te!… plictiseşte-mă de tine!!

… s-a terminat! tot circul lunii noiembrie, toată “zbaterea” electorală a nesimţiţilor, toată truda lor de a prinde un colţ de ciolan, toate speranţele pentru acces pe un scaun de pe care se poate fura în voie… toate s-au terminat! Acum stau nesimţiţii şi aşteaptă deznodământul! Singura lor zi de emoţie după 4 ani de furat şi cu perspectiva altor 4 de nesimţită bunăstare tribală!

… din peste 18mil români cu drept de vot s-au prezentat la urne 39,26 la sută… adică ceva mai mult de 7mil români au interese de partid! Pentru că în mod evident au votat, în marea lor majoritate, cei care au strict interese de partid!… au mai fost probabil la vot naivii, optimiştii şi curioşii (aştia din urmă să mai vadă doar care-i atmosfera)!

… matematica şi statistica nu sunt chiar pasiunile mele… totuşi un calcul e foarte simplu: o majoritate parlamentară nesimţită va aduna puţin peste 3mil români drept susţinători reali! Iar aceşti parlamentari nesimţiţi vor clama drept de reprezentare pentru diferenţa de aproape 20mil români. Un guvern susţinut de aproape 3mil români ne va umple iarăşi de scârbă pentru încă patru ani.

… indiferent cine va forma guvernul în mod cert nu se va produce nicio schimbare! sunt ferm convins că cel puţin jumătate dintre miniştri vor fi aceeaşi nesimţiţi care au mai trecut prin guverne! iar parlamentari vor fi în mod normal cel puţin 3/4 dintre nesimţiţii care în ultimii 4 ani ne-au furat sub umbrela “calităţii” de “deputat” sau “senator”!

… nesimţiţilor nici măcar nu le pasă că peste 10 milioane români nici măcar nu s-au obosit să meargă la vot!

… băi nesimţilor, jigodiilor, hoţilor… vă certaţi degeaba pe ciolan!… de ce nu admiteţi că peste 10milioane de români sunt în opoziţie? …

… într-o zi cineva va scoate la vot acest partid de peste 10 milioane români!… cineva va scoate la vot românii scârbiţi să se mai lase conduşi de minoritate!… da’ asta-n altă viaţă sau pe altă planetă!

… până atunci nişte nesimţiţi susţinuţi de 3mil români vor conduce viaţa a peste 10mil care protestează din opoziţie!

P.S. măcar să vină vanghelie să garanteze pentru guvernul următor!… să avem şi noi parte de ceva linişte la gândul că micuţul din rahova veghează furtul organizat!