Pe parcursul întregului ritual social pe care femela şi masculul sunt nevoiţi să-l parcurgă, din motive foarte diverse – împerecherea ca necesitate fiziologică, perpetuarea speciei, teama de singurătate, incapacitatea privind administrarea solitară a propriei vieţi etc – cel mai mult ne incită jocul în sine şi nu “conservarea reultatului”!… cum “dragostea eternă” e profundă pe cât de veşnică e plictiseală care rămâne după ce se ridică aburii… n-ar fi mai uşor să încercăm întâi o plictiseală sănătoasă?… şi când ne plictisim de plictiseală să ne îndrăgostim de drag de noi?…
Decât să alergăm după certitudini de dragoste, care vor coborî în banal toată povestea absolut mirobolantă (aiurea!) pe care am trăi-o jucându-ne de-a îndrăgosteala, mai bine să căutăm momentele de plictiseală absolută, certitudini de sastisire ancestrală la gândul că nu facem nimic să ne apropiem şi că ne este absolut indiferent ce face celălalt… să facem din lehamite şi anosteală stări de permanenţă pe care să le cultivăm cu atenţie în plen şi pe secţiuni… să simţim o lene orgasmică levitând prin atmosfera cenuşie a zilelor fără conţinut şi o indolenţă olimpiană curgând prin vene şi privire!
În general nu luptăm să păstrăm ci doar pentru că vrem să cucerim!… poate pentru că, paradoxal, e mai greu să păstrezi decât să cucereşti… animalul social apreciază în ordine… ce nu are şi mai ales ce au alţii… asta o ştim de copii, când jucăriile altora erau mai frumoase ca ale noastre şi cireşele vecinului mai bune decât cele din casă… ce e greu de obţinut şi mai ales ce e interzis… asta am aflat cu trecerea anilor pe măsură ce ne străduiam să dărâmăm tabu-urile şi ne revoltam anarhic şi permanent… ce a pierdut şi mai ales ce au luat alţii… asta am aflat când din indiferenţă, comoditate, superficialitate sau egoism ne-am trezit singuri… suspinând pe marginea unei amintiri sau după un sărut de care se bucură altul/ alta…
Prin urmare, indiferent cât de mult am nega, vei întâlni o zi în care-ai să priveşti indiferentă trandafirii, muzica, versurile, glumele, cărţile, nopţile, vinul, lumânările, sărutările, îmbrăţişările, dorul, incertitudinile… va veni o zi în care te vei obişnui cu ele şi ne vom acuza reciproc de lipsă de imaginaţie şi oboseală… o zi în care ne vom fi dorit să nu fi ars toate lemnele în prima iarnă!… brrr! ce frig de noi ne va fi atunci!… cum naiba de nu ne va fi trecut prin cap că anotimpurile revin cu consecvenţă pe cînd clipele noastre sunt ireversibile!?… ne vom uita răsfoind banalităţi în seri lungi şi monotone, fără aroma sau culoarea de anotimpuri care să ne răcorească flacăra… care flacără?… o palidă licărire în care vom sufla din obişnuinţă şi respect pentru celălalt!
… şi atunci n-ar fi mai uşor să începem cu sfârşitul?… din spirit de frondă, din indignare, refuz şi negare…! Poveştile de dragoste încep frumos şi se sfârşesc în lacrimi şi regrete tardive! Noi vom începe prin a ne cultiva zilnic remuşcări şi păreri de rău pentru lipsa de inspiraţiei a momentului de rătăcire în care am acceptat să ne întâlnim! Vom continua să ne căutăm zilnic supliciul momentelor de plicitseală comună… din pură aplecare spre masochism spiritual!… ne vom sătura de tăcere şi ne vom îmbăta cu lipsa cuvintelor… iar când vom reuşi creionarea unei fraze trebuie să avem grijă ca singura dovadă de dragoste să fie sarcasmul!
… poate dacă încercăm să trăim o dragoste upside down……!!!
… aşa că nu ezita, nu-ţi fie teamă, nu te acoperi de timiditate… exprimă-te!… plictiseşte-mă de tine!!
