… cam atât rămâne la sfârşit de poveste!

Nu contează absolut nimic! Cuvintele sunt doar “vorbe goale”, expresii fade şi fără conţinut, aruncate din plictiseală, reflex sau nevoia de reciprocitate! Amintirile sunt greşeli la care nu vrem să ne întoarcem… Cândva îi spuneam ”fericita întâmplare” clipei care ne-a adus împreună… acum ne pare rău pentru fiecare moment “irosit” împreună! Cel  pe care îl consideram plin de calităţi se relevă a fi un… caracter de 2 bani, un impostor sentimental… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Evaluăm situaţia dintr-o perspectivă unilaterală, decretăm cu convingere culpa celuilalt, refuzăm cu obstinaţie încercările de dialog şi ne alimentăm “certitudinile” cu înverşunare… “Eu nu mai încredere în tine şi nu sunt şanse să se schimbe ceva!”… aşa am hotărât, aşa rămâne, pentru că altfel ar trebui să-mi motivez cumva atitudinea şi n-am idee de unde să încep! Vine o zi în care ne izbeşte revelaţia caracterului celui de lângă noi… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Cândva ştiam cu certitudine că fiecare gest al celuilalt ne este adresat, peste un timp avem convingerea că toate cuvintele, toate imaginile, toate versurile sunt adresate unei audienţe foarte largi… decoy to  whom it might be around! Nu ne mai bucurăm de exclusivitate pentru că ştim cu certitudine, celalalt este… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

… never say never!… a soldier never give up! (Houston do you copy?!)