No offense!
Este mai mult decât evident că Băsescu nu-şi ascunde orientarea dictatorială şi că el consideră poporul român atât de prost încât crede că, indiferent ce spune, prostimea va fi uşor de minţit! Şi are dreptate! Dacă ne gândim la Videanu, Boureanu, Udrea sau Boc (pe ăsta micu’ l-am lăsat la urmă tocmai pentru că el nu e doar prost ci şi o cârpă umană) ei bine da! prostimea îl crede!
Nu sunt şi foarte probabil nimeni nu este o somitate în Drept Constituţional (cu excepţia dictatorului Băsescu) dar citesc şi încerc să înţeleg:
ARTICOLUL 61 - “(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român…” Prin urmare voinţa unei majorităţi de peste 65% este considerată voinţa a 65% din popor. Ne place sau nu într-o democraţie minoritatea se supune voinţei majorităţii. Chiar dacă Băsescu nu este de acord cu Parlamentul, chiar dacă este convins că are perfectă dreptate şi chiar dacă el se consideră singura autoritate morală a ţării, dacă se consideră un patriot atunci se supune morităţii. Dacă nu atunci să recunoască faptul că forma de guvernare pe care o agreează este Republica dictatorială!
ARTICOLUL 2 - “(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” Când te opui vehement Parlamentului (nici măcar PDminusL nu l-a avut drept candidat pe Lucian The Taylorman) este evident că te consideri suveranul absolut al ţării!
ARTICOLUL 85 - “(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.” Prin urmare este evident că fără votul de încredere al Parlamentului nu există Guvern. Prin urmare, câtă minte îţi trebuie să numeşti un prim ministru în pofida sugestiilor exprimate pe timpul consultărilor cu partidele? Minte nu, doar o paranoia dictatorială fără margini!
ARTICOLUL 89 – “(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.” prin urmare este o tâmpenie chestia cu dizolvarea Parlamentului de către preşedinte! Parlamentul îl dizolvă doar după consultare şi nu are drept exclusiv şi indubitabil ci doar “poate” şi nu este nevoie să fie 2 numiri, pot fi “cel puţin două solicitări”, aşa că Parlamentul poate solicita şi o a treia nominalizare! Oricum pentru Băsescu termenul “consultare” n-are nicio valoare!
Nici nu mă interesează cine este prim ministru, dar mă interesează cine îmi insultă inteligenţa! Îmi este absolut perpendicular cine formează Guvernul dar îmi insultă nivelul de înţelegere o persoană care manipulează democraţia în interes propriu.
Eu nu cred în democraţie iar în România aşa ceva nu există dar hai să ne prefacem…. măcar puţin!
October 24, 2009 at 11:54 am
Buna ziua.
Ma numesc Nidelea Cristian, administratorul directorului web http://www.edelbeta.ro.
Va propun un schimb de link-uri. Va pot promova blogul prin introducerea lui la rubrica Parteneri.
In schimb as dori sa plasati la dvs. in blogroll urmatorul link:
Titlu – Web design
url – http://www.nidweb.ro
Daca sunteti de acord, va rog sa ma contactati la nideleacristian@gmail.com cu detaliile link-ului dorit de dvs