December 31, 2008
… bucurii, speranţe, împliniri, realizări, dragoste… tristeţi, dezamăgiri, eşecuri, lacrimi, regrete… s-a mai terminat un an!
… decât bilanţuri dureroase mai bine planuri pline de parfum! Ziua de ieri e amintire, ziua de mîine e relativa… singura certitudine rămâne CLIPA!
CARPE DIEM!
La mulţi ani!
December 25, 2008
… În fiecare colţ de timp ne aşteaptă câte un Moş Crăciun! Când totul se dărâmă, când praful îţi acoperă ochii, când lacrimile se topesc şi durerea ne suspină… chemaţi-l pe Moş Crăciun!
Nu vom primi niciodată încredere, sinceritate şi adevăr… for granted! Vom câştiga şi pierde încrederea celor dragi. Vom suferi pentru clipele în care suntem convinşi că ne-au înşelat încrederea, vom spera ca derapajele să fie pasagere şi să nu influenţeze profund… să nu ne clatine visele! De fiecare dată când ne va fi mai greu, când ne vom simţi mai singuri şi abandonaţi… revine Moş Crăciun!
Dacă nu există soluţii, când imposibilul ni se pare realitate, când viaţa se umple de amar şi noroi, când nimic şi nimeni nu mai poate să ne ajute să ieşim dintre valuri, vine o clipă în care totul se schimbă fundamental… şi se întâmplă magia doar pentru că … mai crezi în Moş Crăciun!
Căutaţi-l iarna! Este un anotimp, în decembrie, când moşului îi place să vină pentru fiecare dintre noi! Uneori vine pentru că l-am implorat să apară, alterori pentru că am fost cuminţi şi… mai are el obiceiul să vină să ne spună că există undeva, pentru fiecare dintre noi, loc pentru un Crăciun Fericit în fiecare zi!
Sărbători Liniştite!
December 16, 2008
… cam atât rămâne la sfârşit de poveste!
Nu contează absolut nimic! Cuvintele sunt doar “vorbe goale”, expresii fade şi fără conţinut, aruncate din plictiseală, reflex sau nevoia de reciprocitate! Amintirile sunt greşeli la care nu vrem să ne întoarcem… Cândva îi spuneam ”fericita întâmplare” clipei care ne-a adus împreună… acum ne pare rău pentru fiecare moment “irosit” împreună! Cel pe care îl consideram plin de calităţi se relevă a fi un… caracter de 2 bani, un impostor sentimental… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!
Evaluăm situaţia dintr-o perspectivă unilaterală, decretăm cu convingere culpa celuilalt, refuzăm cu obstinaţie încercările de dialog şi ne alimentăm “certitudinile” cu înverşunare… “Eu nu mai încredere în tine şi nu sunt şanse să se schimbe ceva!”… aşa am hotărât, aşa rămâne, pentru că altfel ar trebui să-mi motivez cumva atitudinea şi n-am idee de unde să încep! Vine o zi în care ne izbeşte revelaţia caracterului celui de lângă noi… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!
Cândva ştiam cu certitudine că fiecare gest al celuilalt ne este adresat, peste un timp avem convingerea că toate cuvintele, toate imaginile, toate versurile sunt adresate unei audienţe foarte largi… decoy to whom it might be around! Nu ne mai bucurăm de exclusivitate pentru că ştim cu certitudine, celalalt este… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!
… never say never!… a soldier never give up! (Houston do you copy?!)
November 22, 2008
When things go wrong as they sometimes will;
When the road you’re trudging seems all uphill;
When the funds are low, and the debts are high
And you want to smile, but have to sigh;
When care is pressing you down a bit-
Rest if you must, but do not quit.
Success is failure turned inside out;
The silver tint of the clouds of doubt;
And you can never tell how close you are
It may be near when it seems so far;
So stick to the fight when you’re hardest hit-
It’s when things go wrong that you must not quit.
November 9, 2008
“Românii sunt obsedaţi! De diferite lucruri… Asta nu ar fi o problemă, dacă aceste obsesii ar fi constructive. Uite, japonezii sunt obsedaţi de electronică şi au ajuns unde au ajuns. Francezii au nasuri fine şi sunt obsedaţi de parfumuri. Şi uite unde au ajuns! Exemplele ar putea continua. Din nefericire, la noi obsesiile nu sunt de natură colectivă. adică, deşi românii împărtăşesc cam aceleaşi obsesii, ele sunt profund egoiste şi privesc fericirea personală, chiar în detrimentrul celorlalţi.
1. Obsesia cu “casa pe pământ”. Toată lumea şi-ar da 20 de ani de viaţă ca să aibă casă pe pământ. Nu contează că vei sta ORE ÎN ŞIR în trafic!!! Nu contează nimic! Casă pe pământ să fie!
2. Obsesia televizorului. Românul e devorator de televiziune. S-au făcut cercetări şi cică noi am fi cei mai avizi din Europa. adică ne uităm cel mai mult la televizor. Şi, asta e genială, avem cele mai multe televiziuni!!! Mi se pare fascinant că românul este “europeanul” cel mai telespectator, având în vedere că în România sunt, cu câteva excepţii, cele mai imbecile şi mai de prost gust producţii!
3. Obsesia Coelho. Dacă n-ai citi Coelho… n-ai viitor frate! “Păi am citi Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stănescu…”. “Nu contează! Citeşte Coelho!”
4. Obsesia sânilor! Aproape toţi producătorii tv au următoarea obsesie: “Sânii aduc rating!”. Şi ştiţi ce e mişto?! Că de câţva ani încoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispozţie internetul pentru pentru poze şi filme erotice, nu mai vorbim despre industri porno care are clienţii să fideli. Dai click şi gata! Cine mai aşteaptă emisiunea cu “Mama natură” ca să-i “dea în cap lu’ mutu”? (scuze Adriane, dar aşa e expresia! dacă vrei, schimbăm: “să-i dea în cap lu’ Chivu…”)
5. Obsesia messenger. Asta e, totuşi, un fenomen global. Păi dacă a ajuns să-mi dea bunica buzz şi să-mi reproşeze că stau pe invisible…
6. Obsesia haiducească. După o sticlă-două de vin şi cel mai prăpădit român devine haiduc la orice nuntă. Fură mireasa, cere răscumpărări… Şi dup aia haiducia maximă: “Puşca şi cureaua latăăă…”. Apoi recunoaşte că e impotent: “Ce bărbat AM FOST odatăăă…”
7. Obsesia auto. În România există cea mai dinamică piaţă auto. Punct. Pe străzile noastre există maşini cum n-au văzut nici parizienii, nici londonezii… Punct.
8. Obsesia cărnii din congelator. Cu toate că au trecut 20 de ani de cand găseşti sute de feluri de carne şi la 4 dimineaţa, românul încă îşi mai încarcă până la refuz congelatorul. Să fie acolo!Cine ştie…
9. Obsesia celulara. Pentru român, telefonul mobil reprezintă o atitudine şi un simbol al propriei persoane. Am văzut o vânzătoare în magazinul Titan, care avea un telefon de 3 ori mai scump că al meu, deşi eu câştig poate de 5 ori mai mult! Ăsta e un mare mister! Cum ajunge un om cu un salariu de 10 milioane să aibă un mobil de 20 de milioane? Şi să dea beep cu el!!!
10). Obsesia “dacă ăla nu face, de ce să fac io?”. Asta, de obicei, e completată şi cu o doza de mândrie: ” Ce? Sunt mai prost?!”. DA!”
ziarul “Românul”/ Spania/ 16 OCT 2008
October 23, 2008
… mă fascinează de fiecare dată când văd cu câtă atenţie au grijă unii de claritatea respiraţiei nazale! Nu există diferenţe considerabile de rasă, religie, ocupaţie, sex (de fapt sexe cred că sunt doar două aşa că mari diferenţe nu-s), studii, condiţie socială etc, când este să ne gândim la confortul propriu … Curăţare foselor nazale este aproape o artă pentru unii şi indiscutabil pasiune pentru alţii!
Apreciez cu reală invidie faptul că oamenii fac asta cu real interes… aici trebuie să recunosc (oarecum cu mândrie masculină), bărbaţii pun într-adevăr suflet! Reuşesc, aproape cu naturaleţe, să-şi introducă arătătorul până aproape de sinusuri. Există o nonşalanţă evidentă a gestului care ţine atât de zestrea genetică a masculului (pentru care nesimţirea este uneori stare de permanenţă) cât şi de acumulări personale, rezultatul exersărilor repetate!
Mişcarea nu scapă nici sex-ului frumos, dar parcă nu-i chiar atât de profundă… femeia reuşeşte să aducă oarece graţie prin încercările, uneori destul de stângace, de a fi cât mai discretă! Este aceeaşi eleganţă de care dau dovadă unii care utilizează cu îndemânare scobitoarea din spatele palmei-paravan. Să fie clar, este foarte lăudabilă intenţia de a nu vorbi cu mărarul între dinţi, dar baia este singurul loc destinat igienei personale! Când eşti acasa poţi să te epilezi şi-n bucătărie… e treaba ta! Dar măcar nu trebuie să suporte şi alţii!
După intromisiune degetului urmează apoi o mişcare circulară (cred că-l înşurubează cumva), migrarea din plan orizontal în plan vertical, încercarea disperată de a introduce tot pumnul şi dezamagirea de a nu putea utiliza aspiratorul în astfel de momente… Arătătorul, de cele mai multe ori, este degetul cel mai greu încercat în astfel de incursiuni temerare… Probabil că ID-ul de mess al arătătorului ar fi … scobitorul sau clinărul sau drilărul… ceva de genul ăsta!
Arătătorul, deget polivalent, merită puţină atenţie. Şi asta nu doar pentru că este eroul principal al operaţiunii “clean nose” ci pentru multitudinea de funcţii pe care le îndeplineşte. Este folosit de multe ori pe post de indicator, curăţă cu dexteritate locurile în care lingura neputincioasă nu ajunge, pentru cei mai mulţi este singurul responsabil de “butonarea tastelor”, mai are funcţia sanitară de care fac vorbire aici şi imaginaţia îi poate lărgi cu generozitate fişa postului! Spre deosebire de el, ce face degetul mic? În afara scobitului în urechi (pasiune la fel de mare pentru unii), despre care vom vorbi altădată, ce altceva mai face ăsta mic?
În fine, operaţiunea de explorare a foselor nazale durează în funcţie de experienţa şi aptitudinile fiecărui individ, pentru ca apoi să urmeze… clipa de satisfacţie supremă… culegerea recoltei! It’s coming, it’s coming… lads/ gents we have a winner!… Este momentul când omu’ (sau “oama”) îşi priveşte plin de admiraţie personală realizarea… Unii cad chiar în contemplaţie dar eu consider că aştia deja pun prea mult suflet! Serios, până la urmă le recunosc “grandoarea” realizării dar să admitem că artiştii adevăraţi sunt apreciaţi abia postmortem aşa că… puţină răbdare nu strică!
După ce extragerea s-a realizat cu succes urmează “împachetarea”! Nu insist aici că n-am avut curaj să privesc până la capăt (ei bine, da, recunosc! Sunt un laş!) şi trec la momentul următor… care ţine aproape de magie! Trebuie să dispară… surplusul recoltat! Prima reacţie este o confuzie totală… “foarte tare! Am reuşit! Acu’ ce-ar trebui să fac eu cu “biluţa”?”… Iar soluţiile alese sunt de la extrema aproape civilizată, depunerea într-o batistă… continuă cu utilizarea proprietăţilor adezive ale produsului şi lipirea acestuia într-un loc cât mai “discret” (interiorul mesei de la bar e cel mai convenabil)… şi se încheie apoteotic… cu îngurgitarea (dacă aveţi senzaţii de “deversare” nu vă speriaţi, sunt normale pentru un om civilizat)! Eu, sincer vorbind, n-am văzut, dar mi-a povestit cineva în care am încredere!
După ore întregi de “admirat” multinaţionalitatea unei operaţii de self-cleaning, trebuie să admit că ar merita un blazon, un ecuson, o/ un ceva de pus pe mânecă… imaginea unui nas cu un deget înfipt “estetic” până la cot sub care să scrie… “nesimţiţi din toate ţările, uniţi-vă”!
Q: Da’ baia, baia (personală, publică, a vecinului, comunală etc) la ce crezi că foloseşte viteazule?
October 21, 2008
în spatele fiecărei poveşti de dragoste sunt două inimi!… care învaţă să se bucure, să zâmbească, să se umple de fluturi… împreună!
în spatele amintirilor sunt aceleaşi două inimi… suspinând separat!
October 5, 2008
Există “elemente umane” care consideră că a înşela în dragoste poate avea beneficii pentru liniştea unui cuplu, sau că poţi învăţa să respecţi partenerul, să-l apreciezi tocmai pentru că astfel cunoşti persoane care în fond au să-ţi ofere mai puţin decât ceea ce ştiai deja că există!
Majoritatea masculilor sunt atraşi de stimuli vizuali, de ambalaj, de perspectiva unei relaţii sau aventuri care să le confirme că mai sunt încă competitivi! Este foarte greu pentru unii barbaţi să-şi controleze dorinţele sexuale, instinctele primare sau impulsurile animalice! Atunci când o femeie îşi caută un partener este atentă şi la partea emoţională şi la calităţile intelectuale, preferând un tip statornic, comunicativ şi cu umor, şi de cele mai multe ori cu potenţă… financiară!
Am fost trădaţi! Am plâns, am suferit, am condamnat, am jurat răzbunare, iar în cele din urma am acceptat situaţia lăsând neîncheiate mai toate lucrurile grele si maliţioase pe care am promis că o să le facem. Am trădat la rândul nostru. Unii cu urme adânci de remuşcări şi umbre de regrete, alţii încercând să obţină iertarea partenerului înşelat şi să refacă ceea ce au distrus, iar alţii… senin, cu conştiinţa împacată că au reuşit să asigure inimii un minim de confort si fericire.
Toate trec! În cele din urmă rămânem singuri şi doar propria conştiinţă (atunci când există!) ne poate amenda obiectiv derapajele. Cuminte şi aşezată merituos pe piedestalul durerii ramâne doar certitudinea unui singur lucru: nu exista boala cu repercusiuni mai grave şi mai greu de vindecat decat trădarea. Şi foarte probabil nu există reactii mai imprevizibile sau sentimente mai crâncene şi contradictorii decat torentul înfuriat care îţi traversează inima şi creierul. Atâta timp cât oamenii vor fi alcătuiţi din bine şi rau, atâta timp cât viaţa va fi o zbatere de aripi şi un zbucium infinit pentru regăsirea fericirii pierdute, trădarea va fi probabil un subiect pe cât de vechi, pe atât de nou. Iar dezbaterile pe aceasta temă… mereu actuale.
Mulţi bărbaţi, chiar dacă îşi iubesc partenerele şi au partide de sex satisfacatoare acasă, nu s-ar da în lături de la o aventură, daca ştiu că nu are consecinţe şi nu află partenera oficială. Procentul de femei care admit că le place să-şi înşele partenerul, chiar dacă au o viaţă frumoasă acasă, este mai mic nu pentru că asta ar fi realitatea ci pentru că femeile au alte principii morale!!! Înşelatul hrăneşte ego-ul! Adevărul este că majoritatea femeilor s-ar bucura în secret de o aventură şi ar considera asta o recompensă tocmai pentru că nu sunt apreciate acasă, soţii nu sunt afectuoşi şi le ignoră.
Bărbaţii nu trădează mai mult şi nici nu sunt mai mari escroci sentimentali decât sunt unele femei! Iar legenda conform căreia doar femeia este cea care suferă şi cea care trebuie să accepte, uneori cu resemnare, limitele sentimentale ale bărbatului, rămâne doar ceea ce este… legendă! Bărbatul este un escroc sexual tocmai pentru că femeia este o escroacă sentimentală!!
Poate că bărbatului îi este greu să-şi ţină pantalonii ridicaţi! Poate că femeii îi este la fel de greu să-şi ţină fusta altfel decât ridicată! Totuşi… un minim de decenţă sau cel puţin o expresie a bunului simţ ar trebui să fie ca cei în cauză să nu mai invoce morala în nicio împrejurare. Să trăiască cu damnarea imposibilităţii de a sta cu capul sus, de a invoca principiile morale, de a putea ridica piatra…
Cine a trădat o dată va recidiva! Tocmai pentru că nu are imaginea diferenţei dintre morală, ca principiu esenţial al relaţiei, şi principii, ca fundament pentru ceea ce ar trebui să fie morala!
September 27, 2008
Cea mai accesibilă definiţie a mitomaniei este acea dispoziţie aproape naturală, dar indiscutabil patologică, de a minţi! Practic mitomanul nu face altceva decât să denatureze adevărul, să-l hiperbolizeze până la valori care să-i satisfacă nevoia personală de a ieşi din tipare.
Responsabilitatea pentru apariţie şi manifestarea mitomanie revine domeniului afectivităţii. Mitomanul minte pentru a se simţi bine, pentru a se simţi securizat, din egoismul care-l aşează în centrul unui univers unde se vrea adulat şi admirat. Derapajele sunt cauzate tocmai de faptul că el nu poate face faţă realităţii de a fi o persoană ştearsă, capacităţile sale nu-i oferă soluţii sau perspective pentru o afirmare reală şi atunci face apel la minciună, ca la o ultimă resursă. În acest mod el reuşeşte să-şi găsească satisfacţii afective pe care realitatea simplă nu le poate oferi.
Sunt situaţii în care mitomanul conştientizează caracterul absurd al elucubraţiilor sale dar consideră recompensa afectiva pe care o primeşte atunci când minte mult prea importantă pentru a se opri din alimentarea propriei existenţe cu soluţii care să-i satisfacă egocentrismul. Este foarte adevărat că denaturarea adevărului poate avea urmări neplăcute, poate duce la alterarea relaţiilor sociale, la o marginalizare afectivă dinmomentul în care este sesizat caracterul fictiv al relaţiilor mitomanului, poate produce neînţelegeri, certuri sau chiar destrămarea relaţiilor unui cuplu.
În mod evident sunt mai multe “nivele” ale mitomaniei. Denaturarea adevărului, modelarea lui în scopul obţinerii satisfacţiilor afective este cel mai puţin patogen, în ideea că această formă se caracterizează prin faptul că individul este conştient de minciunile sale şi nu prezintă simptome sau modificări comportamentale care să-i tulbure sau altereze activitatea cotidiană sau relaţiile sociale. Practic adevărul este colorat prin părţi mai puţin esenţiale, ideea centrală rămâne dar mesajul este transmis în aşa fel încât mitomanul să găsească satisfacţii personale în reacţia receptorului. Egoismul este menţinut la cote suportabile şi nu afectează în mod direct persoanele din jur.
Din păcate mitomania se manifestă şi ca fenomen nedeliberat, fapt de care subiectul nu este conştient, situaţie în care se constituie în simptom patologic. Această situaţie poate să fie produsul unor derapaje sau tulburări de personalitate şi poate crea disconfort social. Nu este intenţia mitomanul să producă suferinţă dar nevoia de alimentare a egocentrismului îl conduce către formulări sau acţiuni care afectează profund persoanele cu care interferează. Mitomanul îşi alimentează astfel propriile nevoi cu imagini care nu corespund realităţii, comunică stări, acţiuni sau perspective lipsite de realism şi trasează planuri care să-i satisfacă unilateral nevoia de echilibru.
Identificarea sursei sau a cauzei care stă la baza acestor denaturări ale adevărului este primul pas pentru “corectarea” mitomanului. Trebuie delimitat dacă minciunile au ca obiect plasarea acstuia într-o poziţie mai bună sau urmăresc atingerea uni scop, bine definit. Este de remarcat dacă “mincinosul” are aceeaşi atitudine cu toate persoanele sau este un comportament unidirecţional. Foarte important este dacă mitomanul devine conştient de faptul că denaturează adevărul sau nu. Indiferent de forme şi atitudine mitomanul va accepta foarte greu realitatea, el este obişnuit să-şi apere cu argumente universul şi atunci când elocinţa îi este golită de cuvinte, în faţa evidenţelor, se refugiază în tăcere.
Mitomanul nu este în întregime conştient de starea lui, el se distrează şi nu face nici un rău. El este în parte iresponsabil. El crede sincer că se poate opri “când vrea el”, dar deseori el nu se opreşte niciodată. Este inutil să-i spui unui mitoman că minte sau exagerează pentru că nu va acepta evidenţa, el consideră că în lipsa unor probe contradictorii, beneficiul îndoielii trebuie să-i revină. Algoritmul reacţiilor mitomanului prins în flagrant începe cu negarea vehementă, urmată de încercările de a corecta poveştile şi revenirea la explicaţii. Acest eveniment este întotdeauna extrem de greu de acceptat de mitoman, care va intra într-o perioadă de îndoială în cursul căreia declaraţiile şi intenţiile contradictorii pot să se înmulţească. Prăbuşirea succesivă a construcţiilor mitomanului contribuie la a crea un gol pentru că mitomanul nu-i ascultă niciodată pe ceilalţi, el considerându-se centrul universului. Mitomania nu este o boală care să afecteze în proporţii diferite bărbatul şi femeia, este însă o afecţiune care alterează profund relaţiile dintre ei!
PS – nenea Psihologu’ mitomania este substantiv feminin?
September 24, 2008
… sunt ferm convins că fiecare este în măsură să găsească argumente întru susţinerea propriilor decizii, altfel ar da dovada unui comportament patologic iar nehotărârea şi imposibilitatea asumării unor acţiuni nu sunt circumstanţe atenuante pentru nefericire …
… cred că mi-ar plăcea să fiu psiholog! Ce meserie mai frumoasă decât să studiez comportamentul uman, să-l împart sau să-l adun în borcănaşe, cutiuţe, plicuri sau între filele unor dosare… să împart volumele în funcţie de inspiraţia sau înţelepciunea clipei şi să pretind că am descoperit sursa întrebărilor existenţiale care ne macină serile de singurătate…
… condiţia mea de psiholog, care mă ocup cu studiul proceselor individului şi al colectivităţilor, mi-ar da dreptul la generalizări bazate pe observaţii superficiale, că doar n-aş pierde vremea să înţeleg un fenomen sau un sistem… aiurea! mă uit puţin, cu ochi de expert în materie, după care realizez imediat enormitatea din jur… mă aplec profund pe problemă şi pun repede o etichetă, la asta m-aş pricepe cel mai bine, să emit elucubraţii cu pretenţii de judecăţi profunde… să mă joc în cuvinte mi-ar fi cel mai uşor, spun orice că sunt specialist şi am autoritate!
… şi ca psiholog ce sunt mă pot lansa în construcţii ermetice până şi pentru mine însumi… dacă îmi va fi imposibil să înţeleg ce-am formulat în mod clar cei din jur mă vor considera foarte profund… ezoterismul gândirii mele îl reproduc în construcţii imposibile şi mă obişnuiesc să fiu neînţeles de “oamenii modeşti intelectual şi caracterial”… eu fac parte din “elite, resursa umana creativa, posesorii unui self esteem conturat”… adică vezi Doamne, sunt bun rău de tot şi cu toată lipsa de modestie trebuie să recunosc asta!
… şi îi mai încurc şi pe alţii cu aberaţiile mele ştiinţifice!
revin! că acum m-am plictisit să fiu psiholog!
September 3, 2008
partir c’est mourir un peu... mi-ar plăcea să cred că cineva se gândeşte că-mi place!… sau că-i pasă cuiva că-mi place!… sau că nu sunt singur… sau…
July 28, 2008
“Please conduct yourself with dignity and respect at all time…”
Arlington National Cemetery este mai mult decât un cimitir, mai mult decât un memorial, monument sau loc de pelerinaj… este o definiţie pentru cum ştie America să-şi comemoreze istoria şi cum respectul pentru înaintaşi este fundamentul unei naţiuni puternice…
Poate că America este rezultatul eforturilor masonice, poate că sunt Jandarmul mondial, poate că privesc cu superioritate către Europa şi nu doar… dar nimic nu m-a impresionat mai mult decât pioşenia cu care, indiferent de vârstă, vizitează, în fiecare zi alte mii, Arlington National Cemetery…
În timpul ăsta, Mărăşeşti, un Mausoleu unde sunt îngropaţi peste 5000 de soldaţi români, devine cu fiecare zi mai mult o ruină decât un monument… mai aproape de Sarmisegetuza ca aspect şi foarte departe de ce înţelege o ţară civilizată prin… “Please conduct yourself with dignity and respect at all time…“
De ce mai avem nevoie de vize? Pentru că am fi în stare să ascultăm manele şi să spargem seminţe în Arlington!
P.S. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să ne apărăm “sărăcia şi nevoile“?
În primul rând cine ar vrea să ne fure sărăcia? Imi imaginez mulţimea isterică urlând animalic “noi vrem sărăcia României” iar noi mărinimoşi oferindu-le, drept compensaţie, doar parte din “nevoi“.
În al doilea rând dacă tot ne apărăm cu atata înverşunare “sărăcia şi nevoile” de ce să nu ne apărăm cu eroism şi prostia, mizeria unei societăţi în care nu există respect şi demnitate, nesimţirea liderilor şi indolenţa ancestrală a unui popor obişnuit să se umilească?
Şi nu în ultimul rând, să ne apărăm cu încrâncenare, în izmene şi nespălaţi, de orice interferenţă din exterior, să nu lăsăm nimic din civilizaţiile lumii să ne clatine marasmul adunat cu trudă în secole lungi de îndobitocire sistematică… să ne batem joc de “Please conduct yourself with dignity and respect at all time…” la umbra atât de liniştitoare a unei manele clasice, în care prostimea îşi clamează cu durere ”crampele” intelectuale şi profunda aplecare filozofică spre esenţa esoterică a sensului vieţii care, conform înţelepciunii maselor, se reduce la “în viaţă rămâi cu ce bagi în gura şi tragi…”
Sigur că da! Şi mai rămâi cu retorica întrebării aproape eterne “Noi când intrăm în Europa?”… tricky question, good joke or nice try?
July 6, 2008
… părerile de rău sunt întodeauna tardive, alegerile sunt ireversibile de cele mai multe ori… pentru ca în cele din urmă să rămânem singuri, indiferent prin câte convenienţe şi interferenţe sociale ne ascundem solitudinea…
… mi-a plăcut remarca unui coleg, habar n-am dacă era originală, exasperat de o zi prea plină şi care părea să nu se mai termine… “dacă şi pe lumea cealaltă va fi la fel, eu nu vreau să mă duc acolo”!… smart choice!
… am susţinut întotdeauna că asumarea riscului de a lua o hotărâre, indiferent câte variabile implică procesul de luare a deciziei, este preferabilă nehotărârii permanente alimentată de teama unei alegeri greşite! nu există alegeri perfecte, cum nu există certitudine absolută pentru nimic, culorile privite din unghiuri diferite şi influenţate de lumină se multiplică în nuanţe tocmai pentru că totul este relativ…
… ne asumăm zilnic riscuri, cu inconştienţa care transformă un soldat curajos într-un erou… fumăm deşi statisticile ar trebui să fie argumente suficiente pentru a renunţa, mâncăm de cele mai multe ori la întâmplare doar pentru că altfel am supraviţui greu, utlizăm diferite mijloace de transport deşi există permanent posibilitatea unei erori etc… sunt riscuri pe care le asumăm cu nonşalanţă, tocmai pentru că fac parte din viaţă şi pentru că aşa am ales să trăim… când vine timpul unei alegeri care ar influenţa sau ar produce schimbări profunde… amânăm şi ne îngropăm în compromisuri interminabile, aşteptăm să vină o zi în care, într-un fel sau altul, alegerea se va fi făcut fără să ne asumăm responsabilitatea ei…
… aşa este cel mai uşor, alegerile dificile, cele care sunt înecate în incertitudini şi relativ, să le amânăm până când timpul ne va oferi soluţia cea mai bună… există alternativă ca peste timp să nu mai fie de actualitate alegerea şi atunci ce rost ar avea să ne batem capul cu ea acum?!… există posibilitatea ca sub influenţa unor factori subiectivi (entuziasmul clipei, insufiecienţa informaţiilor, setea de schimbare… dragostea etc…) să nu avem cea mai bună alegere şi… life has no replay!
… oamenii cu adevărat putenici şi responsabili iau decizii care influenţează profund viaţa altora, oamenii puternici şi iresponsabili iau decizii care distrug vieţile altora… oamenii slabi nu iau decizii nici pentru ei înşişi… îi lasă pe alţii să decidă după care se îneacă în lamentări şi suferinţă!
“I’ve Learned – As I Mature
…that you cannot make someone love you.
All you can do is stalk them and hope they panic and give in.
…that no matter how much I care,
some people are just assholes.
…that it takes years to build up trust,
and it only takes suspicion, not proof, to destroy it.
…that you can get by on charm for about fifteen minutes.
After that, you’d better have a big willy or huge boobs.
…that you shouldn’t compare yourself to others –
they are more screwed up than you think.
…that you can keep vomiting
long after you think you’re finished.
…that we are responsible for what we do,
unless we are celebrities.
…that regardless of how hot and steamy a relationship is at first,
the passion fades, and there had better be a lot of money to take its place!
…that the people you care most about in life are taken from you too soon
and all the less important ones just never go away.”
