when Cruella de Vil met Ferdinand the Bull

… între cele două perechi există similitudini remarcabile! Indiferent câtă imaginaţie am consuma Cruella n-ar ajunge să se îndrăgostească de Ferdinand. Măcar pentru că urând cu înverşunare nişte dalmaţieni atât de drăgălaşi e greu să o văd iubind un taur! Pe cale de consecinţă îmi este greu să cred că Rimela, care se iubea plenar şi profund pe sine, ar fi avut aplecări sentimentale pentru un bou de calibrul lu’ Gogu! Pe de altă parte Rimela, membră activă a Fan Clubului “Anorexia”, era elegantă, rafinată şi foarte cosmopolită… în timp ce Gogu, în afara aplecării spre excese romantice era… doar un bou!

Pentru a păstra adevărul istoric trebuie să menţionez că n-am auzit decât superlative atunci când Gogu amintea de întâlnirea cu Rimela. “Câteva luni incredibile! Nopţi interminabile de conversaţii spumoase! Dimineţi pline de speranţă! Un concediu ca o insulă de fericire. Fiecare cuvânt, întâmplare, melodie sau clipă se întâmpla doar pentru că cineva trebuie să fi anticipat că noi ne vom întâlni…”!

Ăsta-i tâmpit! Remarca îmi aparţine. Păi serios, ce-i aşa de extraordinar? Nu aşa sună reţeta invariabil pentru fiecare poveste de dragoste? Început plin de promisiuni şi culoare… relaţie consumată atât de puternic în primele luni încât la final rămâne… cenuşiu şi gust amar! Nu suntem toţi ferm convinşi că relaţia abia începută e… the right one?! Să recunoaştem că niciodată nu vom începe o relaţie altfel decât plini de speranţă, entuziasm şi convingere că nu există decât perspective de viitor fericit şi împreună! Poate că dacă ne-am urî cu simţ de răspundere la început am sfârşi prin a descoperi ce mult ne iubim când terminăm rezervoarele de ură. Aşa însă începem prin a ne iubi cu patimă şi sfârşim prin a ne urî cu pasiune! Sau invers… whatever!

Cum se putea să-i întâlnească soarta pe cei doi decât bănănăind prin hi5? Iniţial doar Rimela se afla prin zonă, antrenându-şi sarcasmul pe spatele nefericiţilor care răspundeau provocărilor, refuza să recunoască orice aplecare spre perspectiva unei relaţii “scânteiată” de un profil electronic! Într-un moment de inspiraţie sinucigaşă a descoperit şi Gogu oportunităţile www şi “farmecul” întâlnirilor online. Omu’ era atât de ignorant încât nici măcar nu se orientase către un un nickname onorabil care să-i “promoveze” personalitatea relativă (problema a fost remediată ulterior sub atenta supraveghere a Rimelei).

Cine crede că rezultatul întâlnirilor online este doar apropierea a două persoane împovărate de singurătate se poziţionează profund în eroare! Gogu şi Rimela nu urlau de singurătate, poate de plictiseală, blazare sau dezamăgire pentru prea multă monotonie şi prea puţină flacără! Cred că cel mai mult ne “înfierbântă” clocotul începutului… ne-ar plăcea să rămânem la nesfârşit în primele 2 luni de relaţie! Probabil asta căutau ce-i doi! Să simţi cum vibrezi, cum toracele este prea strâmt pentru senzaţiile de prea-plin ale inimii, cum timpul este insuficient şi distanţele prea lungi… asta e ce caută toţi sub o formă sau alta! După ce se consumă flacăra rămâne Gogu! Adică senzaţia de Gogu! Stai ca bou’ şi te uiţi la toata povestea! te scarpini filozofic la ceafă, te resemnezi cu o privire blândă de miliţian silabisindu-şi numele, scrutezi nostalgic amintirea şi exclami: What the Hell was that?

tbc

 

Stand by me… featuring Rimela!

… între Gogu şi Rimela n-au existat jurăminte de dragoste! Au considerat ei că vârsta şi experienţele anterioare sunt suficiente pentru a şti că jurămintele sunt invariabil reduse, după o perioadă de timp, la stadiul de simple cuvinte, goale, fără conţinut, valoare sau importanţă!

… Rimela nu era foarte romantică dar aprecia, cel puţin în perioada de entuziasm a relaţiei, prea-plinul de romantism care debordează din Gogu! Parafrazând înţelepciunea populară conform căreia femeia nu trebuie lovită nici măcar cu o floare (eventual dă cu scaunul, cu farfurii sau ce alte bunuri mobile au nefericita inspiraţie să fie prin preajmă) Gogu a considerat normal să o “lovească” pe numita Rimela cu momente memorabile de dragoste romantică… şi tomnatică dacă ne raportăm la vârsta celor doi!

… Gogu a recunoscut că după toată povestea asta are o singură certitudine! Nu este foarte convins de dragostea care ar fi trebuit să curgă dinspre Rimela, de câtă implicare reală sau cât de mult ar fi fost ea convinsă că în relaţia lor este loc şi pentru planuri de viitor… ştie însă sigur că dacă egoismul n-ar fi avut un nume atunci sigur ar fi luat numele ei! Bine, poate că nu era doar egoism… mai mult un spirit de conservare şi o disponibilitate, ridicată la nivel de artă, pentru confortul propriei persoane!

… Rimela îi tot repeta lu’ Gogu “într-o zi vei pleca!”… pentru ca în cele din urmă să plece ea, fără nici macar un cuvânt de rămas bun, iar Gogu să rămână mai debusolat decât vanghelie când a aflat că există o Gramatică a limbii române (care limbă română? întreabă el)!

… îmi este foarte evident faptul că neşansa lu’ Gogu a fost să se afle la timpul nepotrivit în locul nepotrivit… era perioada în care Rimela îşi căuta evadarea din cotidian… o perioadă în care n-ar fi stricat puţină distracţie! Pentru că în cele din urmă Gogu asta a fost… entertainment!

… Gogu admite că Rimela avea o privire care îl topea! Era privirea cu care îi spunea… stand by me!

… clip-ul e doar o relatare palidă!

 

nothing about Rimela!

… continui să cred că existenţa Rimelei s-a întâmplat doar în imaginaţia lu’ Gogu! Asta este foarte posibil din mai multe considerente…

First, Rimela era frumoasă! Şi asta e de la Gogu zicere! Aprecierea rămâne relativă. Gogu n-a putut să precizeze foarte clar ce fel de frumuseţe ar putea fi reprezentativă pentru Isolda lui efemeră… Am înţeles că n-ar fi fost foarte înaltă, calitate care trebuie remarcată având în vedere că esenţele se păstrează în “ambalaje” mici. Poate că n-ar fi fost ea foarte înaltă da’ avea picioare lungi… şi Gogu era atât de mândru că el descoperise asta încât ar fi jurat că meritul îi aparţine. Am mai reţinut părul superb, ochii calzi, buzele fierbinţi, mâinile catifelate, tălpile “pufoase” (asta nu ştiu ce înseamnă da’ mi-am notat să cer mai multe detalii de la Gogu)… a! mai avea Gogu câteva locuri pe care le admira în amintire, da’ nu-mi pot acorda libertatea să le relatez… ok! mă opresc doar asupra privirii cu accente “dilatate” şi definiţiei “the sky is not the limit” pe care Gogu a ţinut să o repete cu consecvenţă tot încercând să-mi descrie… posteriorul! Rimelei nu al lui!

Până la urmă eu îl cred pe Gogu, să zicem că era frumoasă… şi ce dacă? De parcă mai contează dacă de calcă un Q7 sau un Trabant?! Diferenţa  o face faptul că în cazul Trabantului scapi nevătămat din accident da’ mori de ruşine!

Second, Rimela era deşteaptă! Ei aici Gogu are dreptate! Poate aş avea de adăugat amendamentul că Rimela a rămas deşteaptă iar Gogu a devenit şi mai prost decât se prezenta anterior! Ceea ce în cazul lui trebuie consemnat ca fiind o performanţă! Gogu a declarat plin de entuziasm… “totul sau nimic”! Rimela l-a privit zâmbind (angelic gândea nefericitul, malefic s-a dovedit ulterior) şi i-a prezentat contraoferta … “băjetu’, nimic sau nimic”! Doar că Gogu era deja prea preocupat să-i ridice statuie Afroditei şi prea puţin dispus să observe evidenţele: pentru Rimela era o glumă să-l învărtă pe degeţele! De unde şi constatarea că tehnica şi experienţa sunt întodeauna net superioare forţei şi entuziasmului!

Diferenţa de nivel a IQ-ului celor doi este dată de faptul că după 15 luni de relaţie consumată sporadic Rimela are tot ce şi-ar putea dori vreodată iar Gogu are… la ce să se gândească!

Rimela era şi ea singură… la soţ! Cu care dealtfel a rămas după ce s-a vindecat de drag de Gogu! Este un alt motiv pentru care continui să cred că Gogu se autoflagelează pe altarul unei iubiri care n-a existat decât în imaginaţia lui prea drogată de romantism! Ce femeie îşi înşeală soţul de dragul unei aventuri fără perspective? Nu femeia ar trebui să fie cea care suferă şi care reclamă infidelitatea bărbatului? Nu femeia e cea care caută răspunsuri la “de ce urâm bărbaţii?”!!

După experienţa nefericitului Gogu cred că ştiu de ce urăsc femeile bărbaţii! De fapt nu-i urăsc decât pe cei romantici şi care iubesc Femeia! Într-o majoritate covârşitoare femeile iubesc bărbaţii dacă…

TBC

PS. Revin cu scene de romantism desuet! Prea dulce s-au întâlnit Gogu şi Rimela ca să nu-ţi fie greaţă după!

 

Gogu is back!

… adică nu-i corect să-mi las milioanele de cititori chinuiţi de dilemă existenţială pe care o traversează neinspiratul Gogu! Prezenţa dilemei este reclamată de imposibilitatea unui răspuns altfel decât evaziv la întrebarea “are femeia suflet“? Şi un răspuns de genul “Are! Cam cât două şiraguri de mărgele“. Din punctul meu de vedere Gogu e prost! Şi cum prostul nu are dubii, are doar certitudini, nu-mi este foarte clar cum de se zbate el în dileme existenţiale! Să fie sănătos!

Gogu era gol când povestea… cinstit vorbind şi aşa nu excela prin inteligenţă privirea lu’ Gogu, acum însă era mai răvăşită decât bursele americane!

Gogu era ”dezorientat” când tăcea… avea expresia unui miliţian lovit de Titanic pe linia de tramvai care traversează rondul de la Răzoare! Oripilat de câtă indisciplină pot manifesta unii în trafic!

Gogu era aşezat confortabil într-o oală cu melancolie! Înfipt adânc într-o depresie “sănătoasă” îşi descoperise aplecări filozofice… “Iubirea între doi oameni…este întâlnirea între două singurătăţi care se ocrotesc şi îşi ţin companie“! Asta nu-i de la Gogu… el a rămas doar cu jumătatea lui de singurătate!

În mod normal n-ar trebui să lovim în cei căzuţi şi cu atât mai mult în cei care iau contact cu asfaltul aruncaţi, de inconştienţa unor creiere “blonde”, din sferele celeste în care îşi savurau clipa de graţie… pe Gogu nu-l iert pentru că prea mi-a relevat slăbiciuni care l-au coborât la nivelul unui animal de companie… genul puppy, de care până şi copii se plictisesc repede! Să-ţi aşezi viaţa în palmele unei femei este mai mult decât atitudine sinucigaşă în esenţă pură… este acord de euthanasiere sentimentală semnat în alb!

… prin urmare, stătea Gogu admirându-şi inutilitatea existenţei cand dintr-un colt de intamplare îl inoportunează “Ispita“! Dumneaei, Rimela (nu foarte waterproof dar fara indoială loveproof!) nu mi-a fost foarte clar descrisă şi nici n-am insistat… până la urmă ce contează dacă are călăul mască sau chip de îngeraş? Esenţial rămâne rezultatul: Gogu şi-a pierdut capul! Bine el şi-a mai pierdut şi raţiunea, echilibrul, încrederea şi alte detalii existenţiale care fac deliciul amputării de către călăi ocazionali! Ăsta da hobby! “Ce faci în timpul liber? Mai nimic, amputez suflete!”

… Rimela nu vindea pantofi, ea căuta sandale! N-am înţeles foarte clar dacă era în căutarea unor sandale decupate sau găurite, legate pe picior în pânză sau piele, cert este că a “alunecat” direct în depozitul lu’ Gogu! În mod evident aşa a ajuns nefericitul Gogu să o întâlnească pe prea-fericita Rimela! When Harry met Sally , remix cu porumbei dâmboviţeni!

A fost o perioada plină de încântare, muzică, poezie, începutul plin de emoţii, fluturaşi şi alte “alea, alea… bla, bla, bla”… perioada în care “cererea s-a întâlnit cu oferta” şi când momentele de întâmplare erau transformate în coincidenţe care trebuiau să se întîmple doar pentru cei doi yin şi yang…

TBC

P.S. Acu’ pe bune, nu-i aşa că toate cuplurile au perioade de glorie şi mizerie? Ce-o fi atât de deprimant la povestea asta de-i Gogu atât de afectat? Ehe, are şi Gogu dreptatea lui!

 

…the bigger they are the harder they fall (1)

Cred că fiecare poveste lasă o umbră de înţelepciune, măcar pentru experienţa care se adună după ce se vindecă rănile. Pentru că aşa se întâmplă, toate poveştile sfârşesc cioburi, nisip spălat de valuri inutile de nostalgie. În esenţă cu cât mai repede trece perioada de recuperare, cu atât mai devreme alunecă în uitare povestea!

Aproape involuntar, mai mult ca o pedeapsă pentru că mi-am permis o vizită inopinată şi inoportună, am fost promovat la rangul de confident absolut al unui prieten aflat într-o stare avansată de alterare psihică. Poate că nu suntem cei mai buni prieteni dar ne cunoaştem de ceva ani, suficienţi de mulţi cât să ne permitem incursiuni aproape indiscrete în problemele celuilalt. După câteva ore de aparente elucubraţii lipsite de corenţă, am reuşi să desprind imaginea unei persoane care e… fucked rău de tot!

To make a long story short – viaţa nu-i dispusă să se aşeze covor de mătase la picioarele noastre… de cele mai multe ori s-ar putea să fim surprinşi, pentru cât de bună este infrastructura rutiera a României în comparaţie cu hârtoapele prin care ne poartă viaţa! Prietenul meu, să zicem că-l cheamă Gogu (îmi place numele ăsta, ţi se rostogoleşte în gură), avea de toate: familie (de fapt era singur la nevastă) proprietăţi imobiliare, maşini, afaceri şi suficienţi amici cât să nu-şi plicitsească foarte tare week end-urile… zile aproape banale fără evadări spectaculoase!

Într-o seară de plictiseală profundă a cunoscut pe cineva (o femeie, că are omu’ orientări sănătoase)… şi s-au apucat ei, porumbeii, de o aventură!… Adică nu s-a exprimat Gogu chiar aşa, el fiind convins că ceea ce l-a lăsat pe el într-o depresie profundă, e doar neşansă şi final melodramatic şi nicicum aventură banală… cum se consumă sute în fiecare clipă!…

Gogu vinde pantofi! Ceva gen Al Bundy, varianta mioritică, cu deosebirea că el importă conduri pentru liniştea doamnelor de pe malul Dâmboviţei! Cât de liniştite rămân ele încălţate din “cizmă” e relativ şi greu de determinat, cert e că orientarea iniţială în afaceri s-a dovedit neinspirată pentru Gogu… să spunem doar că o intervenţie un_usual de plăcută, cel puţin în perioada de ardere intensă a poveştii, l-a lăsat… “desculţ” sentimental!

to be continued…