Iubeşte-mă!… şi taci!

să nu te uiţi plângând!…

… lacrimile unei fete’s râu curat,

în care’şi spală suspinând…

… un vis furat!

P.S…. băi Beigbeder, sa te ia naiba cu dragostea ta care durează doar trei ani!

 

…mă sufoc!

… am ajuns un moment de absolut inedit!… mă sufoc adânc!

P.S. O baie fierbinte, o cutie de îngheţată şi un film… disperare de fată bărână?… worth to try…

 

no place on earth to runaway…

… şi mă gândesc la momentele de totală metripasteţe, când ne loveşte nevoia de evadare din noi înşine şi realizăm cu disperare imposibilitatea… până şi hârtia albă, insula care ne suportă cu stoicism elucubraţiile, se încăpăţânează să se păstreze imaculată în faţa momentelor de totală indispoziţie…

… atunci când te simţi gol, blank, empty, drained, depleted înţelegi mai bine nevoia de sprijin a lui Arhimede… “daţi-mi un punct de sprijin şi vă răstorn Pământul!”… cred că exact punctul de sprijin îmi lipseşte acum… altfel nu reuşesc să traversez inutilitatea care mă apasă acum!

… o perioadă în care Cupidon se odihneşte indiferent la culoarea sângerândă a săgeţilor împrăştiate iresponsabil… Minerva e într-o vacanţă prelungită şi singura urmă de înţelepciune lăsată pe birou e perspectiva unor zile mai bune iar Esculap îşi neglijează cu o inconştienţă criminală fişa postului… singur Mephistopheles mă îneacă în răceala unei solitudini apăsătoare…

….

… îmi place la nebunie întrebarea “ce faci?”… ce dovadă mai evidentă de interes plenar şi real pentru persoana întrebată?… e drept că dacă întrebarea este urmată de un zâmbet provocat de amintirea unei întâmplări amuzante pe care interlocutorul se grăbeşte să o ”istorisească”, fără să mai aştepte răspunsul, putem considera exerciţiul de retorică doar expresia condescendenţei în care ne îmbrăcăm interferenţele sociale… dar interesul a existat şi a fost bifat de întrebare!

… îmi place foarte mult reciprocitatea pe care o aşteptăm din partea celorlalţi… un fel de egalitate în care fiecare se consideră mai egal decât celălalt… în care ne manifestăm foarte bine teoretic… adică aşteptăm permanent ca ceilalţi să facă mai mult… doar pentru că altfel ce farmec ar mai avea angajamentul mutual?!… ştim aproape exact ce nu ne place, ne indispune ce nu le place celorlalţi şi replicăm invariabil “ăsta sunt şi nu mă schimb”!… să fii sănătos! nu-şi propune nimeni să schimbe… da’ parcă replica asta nu era din filmul nostru!!!

… escape? blowin’ in the wind!

      

 

lontano dagli occhi, lontano dal cuore…

mă clatină greutatea aşteptărilor fără orizont… poate pentru că nu-mi plac concesiile cu aer de compromis interminabil!… if patient is a virtue este evident că,  în ce mă priveşte, pot considera lipsa calităţii respective ca fiind un defect! mă resemnez la umbra convingerii că n-am să accept niciodată starea de bine indusă de efectul unui surogat cu aromă de tandreţe… all or nothing!

primăvara asta e un anotimp prin care n-am mai trecut… un anotimp prin care vom călători numărând zile fără celălalt… la capătul căruia ne vom îneca sau vom înota către… a la recherche du temps perdu!

 

metripasteţe

… am o stare inexplicabilă de iritare profundă, mă suport greu până şi pe mine însumi… am senzaţia că cei mai mulţi şi-au propus să mă enerveze… sunt convins că unii s-au născut să ma scoată din sărite… dar când au reuşit să influenţeze atât de mulţi încât pare că aprope toţi din jur îşi propun să-mi congestioneze buna dispoziţie?… aşa că astăzi mă enervează până şi decebal… cât de tâmpit să fii să ai încredere în bastus? 

… sunt cufundat adânc într-o stare vâscoasă cu miros de apelpisie (pentru aşa o stare tâmpită trebuia să inventeze cineva un cuvânt imposibil) şi mă gândesc să inventez un cuvânt asemănător pe care să-l simt ca un corolar pentru… melancolie (din care eliminăm despărţirile cu miasmă de suicid), tristeţe (mai puţin faza cu “mihnirea” că n-am motive), panică (pentru că habar n-am de unde să apuc starea asta!) şi stupiditate (pentru că de idiot ce sunt am starea asta)… aşa că am să-i spun – metripasteţe…

…prin urmare să vă furnizez, într-un acces de mărinimie inexplicabilă, definiţia unei stări inexistente până să mă trezesc copleşit de ea… metripasteţea este o stare sufletească specifică maturului iresponsabil care inventează tribulaţii şi vicisitudini pentru a exacerba o impacienţă trecătoare… doar nu vă aşteptaţi ca o stare atât de complexă să aibă o definiţie simplă!…

… când mă vindec de metripasteţea asta pasageră mă întorc să vă povestesc despre cum am căutat să ating euforia bahică cu abiţig!…

 

just words…

… nu există stare de graţie eternă… care eternitate nici nu ştim cât de fără sfârşit este… care sfârşit nici nu ştim cât de permanent se manifestă… sunt doar cuvinte cu care noi, evoluând voios către mersul biped, am considerat că trebuie să ne îmbogăţim exprimarea… sunt cuvinte pentru care, educaţi cum ne considerăm, formulăm definiţii sau emitem cu dezinvoltură judecăţi de valoare… în cele din urmă rămân simple cuvinte…

… nu există cuvinte pentru orice … (doar “creditul pentru orice”)… şi nu din cauza unui vocabular sărac… doar pentru că încercând să reproducem în cuvinte o stare de graţie vom sfârşi prin a o murdări de banal… pentru că, în cele din urmă, cuvintele toate sunt banale… le-am mai auzit, unele chiar le-am rostit… altele ne-au minţit, multe ne-au amăgit… cuvintele sunt doar expresia simpla a lui “copy/ paste”… aşa le şi folosim de multe ori… mai ales când gândim mult după ce le-am eliberat…

prin urmare nu te aştepta să spun totul în cuvinte… ştiu că n-am să reuşesc şi mai ales sunt convins că uneori sunt greşit înţeles… rămân ferm convins de nevoia permanentă pentru comunicare… de obligativitatea ca totul să fie comun… “share everything” e mai mult decât un concept… cu toate astea n-am să-mi declar dragostea prin cuvinte… mi-ar plăcea să cred că vrei să descoperi dragostea în fiecare zi… şi nu doar pentru că auzi cuvintele care într-o bună zi îşi vor pierde farmecul tocmai pentru că le-am folosit prea des… dacă reuşim şi altfel… decît prin cuvinte… rămâne să vedem cât de mult îi stimulează imaginaţia dragostea celuilalt…

…poate că nu există eternitate, cred că am inventat cuvântul frustraţi fiind de limitele noastre temporale… poate că nu există cuvinte pentru toate, ar însemna să ne impunem limite imaginaţiei… poate că nu reuşesc să ma fac înţeles permanent, exersez retorica mai mult prin sugestii decât prin cuvinte… poate că nu reuşesc să te înţeleg în fiecare zi,  în dragoste focul mai este întreţinut şi de incertitudini… poate că ne simţim atraşi prea mult de cuvinte… altfel nu-mi explic de ce simt nevoia să-ţi spun, să tot repet până vei înţelege…