Scrisoare către Moş Crăciun

Dragă Moşule,

Când aveam 10 ani m-am mutat într-o şcoală nouă. Aia veche era pe malul Siretului şi când o văd acum nu-mi vine să cred cât de mică este! Noi trebuie să fi fost foarte mici de încăpeam în ea, că doar n-a intrat la apă! Aia nouă era pe malul Dunării şi avea într-o singură clasă copii cât tot satul meu! Copii erau foarte gălăgioşi şi obraznici! Cu asta m-am obişnuit repede că nici eu nu eram chiar îngeraş! Dezamagirea mare a fost să-i aud că nu există Moş Crăciun!!!

Moşule dragă, să ştii că le-am aplicat o corecţie fizică, în disperare de argumente suficiente şi numai după ce le-am epuizat pe cele verbale! Ce-i drept atunci aveai alt nume, Moş Gerilă, da’ tot cadouri pentru copii cuminţi aduceai! În ziua respectivă, când am ajuns acasa, i-am spus mamei ofensat “copii aştia sunt tare proşti! auzi, cică nu există Moş Crăciun!!!”. Mama mea, care ştie aproape orice (doar Miruşka ştie mai multe) m-a mângîiat pe creştet şi mi-a zis “da mamă, ai dreptate! există! tu eşti tare deştept!“.

Prin urmare, am auzit zvonuri care pun sub semnul întrebării existenţa ta. Ştiu însă sigur că vii în fiecare an, aşa că vreau să te rog şi eu câte ceva! Lista e puţin cam lungă… da’ nici eu nu ţi-am mai scris de foarte mulţi ani. Trebuie să recunoşti! Şi apoi, nu vreau nimic pentru mine! Am fost monstruos de obraznic şi în mod sigur nu mai treci pe la mine ani mulţi de acum! M-am resemnat şi înţeleg că dacă nu eşti cuminte trebuie să accepţi că nu poţi scăpa nepedepsit!

Anul ăsta m-am jucat, dintr- o iresponsabilitate criminală, cu câţiva copii! Le-am stricat lor jucăriile, iar eu m-am ales cu insomnii şi singurătate! Aveam cu cine să mă joc, o fetiţă superbă mă primise în casa ei şi ne jucam aproape ca-n poveşti! Da’ fetiţa nu se putea juca tot timpul cu mine şi eu nu aveam încredere că ea are să vină să ne jucăm mereu! Cel mai tare îmi era frică de singurătate (nu-i aşa că, până la urmă, de ce ţi-e teamă nu scapi?), aşa că m-am mai jucat şi cu alţi copii!

Eu îmi lăsasem totul la Miruşka, aşa că mă jucam cu jucăriile lor! Şi le-am făcut praf!  Ştiu că nu mai pot repara! Sunt atât de lipsit de caracter (vezi Miruşka? nici măcar de 2 bani n-am!) încât nici n-am avut curaj să le cer iertare, m-am jucat când mă plictiseam şi după aia plecam pur şi simplu! Pentru mine erau doar cuvinte, fun şi inconştienţă infantilă! Unii dintre ei însă au fost aproape să-şi aducă toată cutia cu jucării! Nu ştiu cât de tare le-am stricat, aşa că…

Dragă Moşule, vreau să le spui la toţi că-mi pare tare rău! M-am jucat atât de urât încât unora le-a pierit cheful de joacă! Să le spui că nu toţi copii sunt iresponsabili ca mine şi că e bine să caute pe cineva cu care să se joace aşa cum merită! Sunt copii cuminţi şi buni, sunt convins că poţi să le spui că nu pedeapsa pe care o primesc eu trebuie să-i bucure sau să-i consoleze… ci faptul că există o lege a compensaţiei care funcţionează implacabil (vezi Moşule că măcar la şcoală n-am mers degeaba?)… pentru ei va veni cineva să le repare jucăriile stricate de mine, eu voi rămâne mult timp fără jucării şi fără partener de joacă!

Moşule drag, Angelei să-i aduci consacrarea şi curajul să lupte pentru fiecare idee originală, să poată converti în realitate “podul de flori” , să râdă cu pasiune în fiecare zi…. Pentru Elisa, trimite-i promisiunea că ăsta a fost cel mai greu an din viaţă, că dacă a trecut peste accident, peste durerea din vară, peste dezamăgiri, nimic nu-i poate sta în cale, să zâmbească în hohote… Te rog să treci şi pe la Andreea, cu inspiraţie pentru Kundera, cu încredere în viaţă şi mai ales, cu mult, foarte mult optimism, să-şi păstreze surâsul lipsit de sarcasm! Să le spui, Moşule, că eu am să ies aşa cum am intrat, o umbră virtuală care se pierde încet printre nori! Să mă ierte, dacă pot, eu nu mă iert! Copii cuminţi nu au voie să se joace cu cuvintele doar de dragul literaturii!!

Drăguţule Moş Crăciun, să nu crezi că am uitat fetiţa la care mi-am lăsat toate jucăriile! Pentru Miruşka însă, îţi voi trimite altă scrisoare, e mai lungă şi nu vreau să te obosesc, te ştiu bătrân şi ostenit de copii obraznici care mai cer şi daruri! Să-i spui doar că, deseori, m-am simţit aruncat din barcă, găseam căte un colac şi mă urcam încăpăţânat înapoi! Acum n-am nimic, poate doar iluzia unui fir de păr! Da’ mă ţin de el Moşule, mă ţin cu disperare şi cu speranţa că într-o zi îmi va cere înapoi simbolul sufletului pereche ! Poate că n-am să ajung niciodată înapoi în barcă… sau prea târziu… sau nu va mai fi loc… sau… da’ fetiţa asta m-a învăţat tot ce ştiu şi tot ce vreau să fiu sunt lângă ea!

Nu sunt un copil rău Moşule! Nu sunt ipocrit şi nu am un caracter de 2 bani! Da’ am fost obraznic şi iresponsabil! Ai să vezi! Anul viitor am să-ţi scriu tot aici! N-am să-ţi cer nimic, pentru că nu voi fi săvârşit suficientă penitenţă, dar îţi voi spune că am fost cuminte! Ai să vezi!

Pe curând Moşule!

P.S. Era să uit! Să-i spui lu’ nenea Beigbeder că dragostea poate durează 3 ani, da’ iubirea în mod sigur durează mult mai mult! A încercat să mă convingă de asta o altă fetiţă, Aura, da’ eu eram atât de înverşunat să mă păstrez încăpăţânat, încât atunci când mă trăgea de urechi, spunându-mi că pot să am absolutul fără să am totul, continuam să reclam ce era imposibil pe moment! Noi, băieţii, suntem tare proşti dragă Moşule!

 

Miruşka!

Am cunoscut cândva o FEMEIE! UNICĂ! In fine, toţi suntem unici cumva! Miruska însă este inegalabilă! Ea nu-ţi va spune niciodată că vrea TOTUL! Totuşi, dacă-şi coboară privirea spre tine, trebuie să ştii că nu se mulţumeşte cu jumătăţi de măsură! Miruşka nu cere nimic, aşteaptă totul pentru că fiind UNICĂ este normal să primească totul! Ştie că este fantastic de unică şi va stoarce din tine fiecare moleculă disponibilă! În cele din urmă va afla că nu corespunzi şi vei sfârşi pe raft!

Miruşka e frumoasă! Trebuie să stai să o priveşti cum doarme! Am făcut asta nopţi întregi şi nu m-am săturat! Mi-aş dori să o pot privi când doarme o noapte polară! Poate m-aş sătura! Sau măcar mi-aş mai astâmpăra setea de ea! Când doarme e liniştită, în rest, am vaga senzaţie că-şi orientează gândurile în zeci de direcţii simultan! Are ochii calzi, când sunt umezi te topeşti, în rest să nu-i întâlneşti… te “tai” în ei! Buzele-i sunt superbe şi te îneacă într-un sărut olimpian, dacă eşti suficient de norocos să te apropii de ele! Mâinile, sânii, tălpile, pulpele, coapsele… ce imaginaţie săracă pentru cei care au inventat cuvintele!!!

Miruşka nu vrea “vorbe goale”! Caractere de 2 bani, ipocriţi şi mincinoşi, bărbaţi care rostesc foarte uşor “te iubesc”, masculi cărora nu le ajunge doar prezenţa ei, vor sfârşi în disperare! Mai întâi se vor îndrăgosti de ea, mai apoi se prea poate să găsească şi ceva reciprocitate, în cele din urmă Miruşka le va descoperi limitele şi iadul va fi o simpla staţiune de recreere! Miruşka vrea fapte! Uneori! Deseori faptele le evalueză din perspectiva propriilor actiuni! Normal! Fiecare privim adevărul direct sau în oglindă!

Să vă spun ceva! Miruşka e inepuizabilă! Nu te urmăreşte! Te află! Dacă poţi crede că e doar femeie şi ca bărbat îţi poţi permite libertăţi… nepermise, ei bine este profund greşit! Miruşka nu-i femeie! Miruşka e FEMEIA pe care o căutăm, o găsim şi rămâne să ne pedepsească incapacitatea de a fi “bărbatul unei singure femei!”

O IUBESC! Am iubit-o tot timpul! Şi e inconştientă dacă nu ştie asta! Am s-o aştept! Între timp, că tot mă umileşte zilnic, i-am spus… mă sinucid… cu stil!

PS – TEST: Încearcă să-ţi pui viaţa în palma Miruşkăi!

 

… half hypocrite and half jerk!

… cam atât rămâne la sfârşit de poveste!

Nu contează absolut nimic! Cuvintele sunt doar “vorbe goale”, expresii fade şi fără conţinut, aruncate din plictiseală, reflex sau nevoia de reciprocitate! Amintirile sunt greşeli la care nu vrem să ne întoarcem… Cândva îi spuneam ”fericita întâmplare” clipei care ne-a adus împreună… acum ne pare rău pentru fiecare moment “irosit” împreună! Cel  pe care îl consideram plin de calităţi se relevă a fi un… caracter de 2 bani, un impostor sentimental… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Evaluăm situaţia dintr-o perspectivă unilaterală, decretăm cu convingere culpa celuilalt, refuzăm cu obstinaţie încercările de dialog şi ne alimentăm “certitudinile” cu înverşunare… “Eu nu mai încredere în tine şi nu sunt şanse să se schimbe ceva!”… aşa am hotărât, aşa rămâne, pentru că altfel ar trebui să-mi motivez cumva atitudinea şi n-am idee de unde să încep! Vine o zi în care ne izbeşte revelaţia caracterului celui de lângă noi… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

Cândva ştiam cu certitudine că fiecare gest al celuilalt ne este adresat, peste un timp avem convingerea că toate cuvintele, toate imaginile, toate versurile sunt adresate unei audienţe foarte largi… decoy to  whom it might be around! Nu ne mai bucurăm de exclusivitate pentru că ştim cu certitudine, celalalt este… jumătate ipocrit şi jumătate nemernic!

… never say never!… a soldier never give up! (Houston do you copy?!)

 

Plictiseşte-mă de tine!…

Pe parcursul întregului ritual social pe care femela şi masculul sunt nevoiţi să-l parcurgă, din motive foarte diverse – împerecherea ca necesitate fiziologică, perpetuarea speciei, teama de singurătate, incapacitatea privind administrarea solitară a propriei vieţi etc – cel mai mult ne incită jocul în sine şi nu “conservarea reultatului”!… cum “dragostea eternă” e profundă pe cât de veşnică e plictiseală care rămâne după ce se ridică aburii… n-ar fi mai uşor să încercăm întâi o plictiseală sănătoasă?… şi când ne plictisim de plictiseală să ne îndrăgostim de drag de noi?…

Decât să alergăm după certitudini de dragoste, care vor coborî în banal toată povestea absolut mirobolantă (aiurea!) pe care am trăi-o jucându-ne de-a îndrăgosteala, mai bine să căutăm momentele de plictiseală absolută, certitudini de sastisire ancestrală la gândul că nu facem nimic să ne apropiem şi că ne este absolut indiferent ce face celălalt… să facem din lehamite şi anosteală stări de permanenţă pe care să le cultivăm cu atenţie în plen şi pe secţiuni… să simţim o lene orgasmică levitând prin atmosfera cenuşie a zilelor fără conţinut şi o indolenţă olimpiană curgând prin vene şi privire!

În general nu luptăm să păstrăm ci doar pentru că vrem să cucerim!… poate pentru că, paradoxal, e mai greu să păstrezi decât să cucereşti… animalul social apreciază în ordine… ce nu are şi mai ales ce au alţii… asta o ştim de copii, când jucăriile altora erau mai frumoase ca ale noastre şi cireşele vecinului mai bune decât cele din casă… ce e greu de obţinut şi mai ales ce e interzis… asta am aflat cu trecerea anilor pe măsură ce ne străduiam să dărâmăm tabu-urile şi ne revoltam anarhic şi permanent… ce a pierdut şi mai ales ce au luat alţii… asta am aflat când din indiferenţă, comoditate, superficialitate sau egoism ne-am trezit singuri… suspinând pe marginea unei amintiri sau după un sărut de care se bucură altul/ alta…

Prin urmare, indiferent cât de mult am nega, vei întâlni o zi în care-ai să priveşti indiferentă trandafirii, muzica, versurile, glumele, cărţile, nopţile, vinul, lumânările, sărutările, îmbrăţişările, dorul, incertitudinile… va veni o zi în care te vei obişnui cu ele şi ne vom acuza reciproc de lipsă de imaginaţie şi oboseală… o zi în care ne vom fi dorit să nu fi ars toate lemnele în prima iarnă!… brrr! ce frig de noi ne va fi atunci!… cum naiba de nu ne va fi trecut prin cap că anotimpurile revin cu consecvenţă pe cînd clipele noastre sunt ireversibile!?… ne vom uita răsfoind banalităţi în seri lungi şi monotone, fără aroma sau culoarea de anotimpuri care să ne răcorească flacăra… care flacără?… o palidă licărire în care vom sufla din obişnuinţă şi respect pentru celălalt!

… şi atunci n-ar fi mai uşor să începem cu sfârşitul?… din spirit de frondă, din indignare, refuz şi negare…! Poveştile de dragoste încep frumos şi se sfârşesc în lacrimi şi regrete tardive! Noi vom începe prin a ne cultiva zilnic remuşcări şi păreri de rău pentru lipsa de inspiraţiei a momentului de rătăcire în care am acceptat să ne întâlnim! Vom continua să ne căutăm zilnic supliciul momentelor de plicitseală comună… din pură aplecare spre masochism spiritual!… ne vom sătura de tăcere şi ne vom îmbăta cu lipsa cuvintelor… iar când vom reuşi creionarea unei fraze trebuie să avem grijă ca singura dovadă de dragoste să fie sarcasmul!

… poate dacă încercăm să trăim o dragoste upside down……!!!

… aşa că nu ezita, nu-ţi fie teamă, nu te acoperi de timiditate… exprimă-te!… plictiseşte-mă de tine!!

 

Nesimţiţii!

… s-a terminat! tot circul lunii noiembrie, toată “zbaterea” electorală a nesimţiţilor, toată truda lor de a prinde un colţ de ciolan, toate speranţele pentru acces pe un scaun de pe care se poate fura în voie… toate s-au terminat! Acum stau nesimţiţii şi aşteaptă deznodământul! Singura lor zi de emoţie după 4 ani de furat şi cu perspectiva altor 4 de nesimţită bunăstare tribală!

… din peste 18mil români cu drept de vot s-au prezentat la urne 39,26 la sută… adică ceva mai mult de 7mil români au interese de partid! Pentru că în mod evident au votat, în marea lor majoritate, cei care au strict interese de partid!… au mai fost probabil la vot naivii, optimiştii şi curioşii (aştia din urmă să mai vadă doar care-i atmosfera)!

… matematica şi statistica nu sunt chiar pasiunile mele… totuşi un calcul e foarte simplu: o majoritate parlamentară nesimţită va aduna puţin peste 3mil români drept susţinători reali! Iar aceşti parlamentari nesimţiţi vor clama drept de reprezentare pentru diferenţa de aproape 20mil români. Un guvern susţinut de aproape 3mil români ne va umple iarăşi de scârbă pentru încă patru ani.

… indiferent cine va forma guvernul în mod cert nu se va produce nicio schimbare! sunt ferm convins că cel puţin jumătate dintre miniştri vor fi aceeaşi nesimţiţi care au mai trecut prin guverne! iar parlamentari vor fi în mod normal cel puţin 3/4 dintre nesimţiţii care în ultimii 4 ani ne-au furat sub umbrela “calităţii” de “deputat” sau “senator”!

… nesimţiţilor nici măcar nu le pasă că peste 10 milioane români nici măcar nu s-au obosit să meargă la vot!

… băi nesimţilor, jigodiilor, hoţilor… vă certaţi degeaba pe ciolan!… de ce nu admiteţi că peste 10milioane de români sunt în opoziţie? …

… într-o zi cineva va scoate la vot acest partid de peste 10 milioane români!… cineva va scoate la vot românii scârbiţi să se mai lase conduşi de minoritate!… da’ asta-n altă viaţă sau pe altă planetă!

… până atunci nişte nesimţiţi susţinuţi de 3mil români vor conduce viaţa a peste 10mil care protestează din opoziţie!

P.S. măcar să vină vanghelie să garanteze pentru guvernul următor!… să avem şi noi parte de ceva linişte la gândul că micuţul din rahova veghează furtul organizat!

 

Iubeşte-mă!… şi taci!

să nu te uiţi plângând!…

… lacrimile unei fete’s râu curat,

în care’şi spală suspinând…

… un vis furat!

P.S…. băi Beigbeder, sa te ia naiba cu dragostea ta care durează doar trei ani!

 

No words…

…. just music!

 

Dragostea durează trei ani!

… dacă stau şi evaluez obiectiv asta este abordarea optimistă a lui Beigbeder! În fapt dragostea nu durează nici măcar atât!

… la început suntem atât de entuziasmaţi, de asemănările care ne atrag şi deosebirile care ne apropie, încât am putea jura că suntem destinaţi unul altuia. În realitate deseori o şi facem! Jurăm că fluturii care ne răscolesc liniştea nopţii sunt de sorginte celestă… că există o singură fiinţă în măsură să ne completeze jumătatea de sferă… că în mod cert fiinţa respectivă doar ce-am descoperit-o… şi o vom ţine de mână… lifetime!

… urmează perioada sublimă… în care ne căutăm cu înfrigurare! Toate mijloacele de comunicare (telefon, mess, mail, SMS, focuri pe dealuri, porumbei călători, telepatie, SG1…) sunt insuficiente şi deplângem limitele imaginaţiei umane în materie de transfer de “informaţii”!… desfăşurăm ritualul social al împerecherii cu convingere şi încredere!…  suntem destinaţi unul altuia şi nimic nu ne poate clătina certitudinea că noi “suntem altfel”… suntem “excepţia”!

… avem răbdare să treacă un an? Puţin probabil! Suntem atât de preocupaţi să ne vindecăm de dragoste încât ne căsătorim! Am spus şi mă repet, nu există antidot mai eficient pentru dragoste decât căsătoria! Dintr-o inconştienţă aproape criminală nu realizăm că ce iubim mai mult în dragoste este tocmai incertitudinea! Să nu ai siguranţa că cel/ cea de care se leagă speranţele tale de fericire “eternă” s-ar putea să nu mai fie mâine lângă tine, alimentează inconştient starea de imponderablitate…

… primele luni după căsătorie sunt mai mult un concediu prelungit pe care ni-l acordăm pentru a ne odihni nopţile lungi de aşteptare anterioare transformării frământărilor în certitudine! Pentru că, nu-i aşa, dacă tot ne-am căsătorit e ca şi cum ne-am aparţine unul altuia fără rezerve dar şi fără eforturi suplimentare! Este momentul în care… we take love for granted!

… Urmează o perioadă în care considerăm că… “un copil ar salva căsnicia”! Am reţinut un dialog: EA: how’s life? / EL: needs improvements! / EA: ştiu ce-ţi trebuie! / EL: ce? / EA: un copil!… e mai mult o perioadă a remuşcărilor… aproape că ne-am obligat moral faţă de o persoană şi ne este teamă să recunoaştem că nopţile în are ne topeam de dor erau mai frumoase decât cele în care ne “împroşcăm” cu plictiseală! Da’ dacă tot am făcut pasul către “normalitatea” socială, hai să rezolvăm şi perpetuarea speciei!

… după care căutăm evadarea! ne refugiem la umbra lui “eu îmi respect familia!”… adică sunt dispus/ă, sunt chiar disperat/ă, să simt iaraşi fluturii… dar “îmi respect familia”!… respecţi pe naiba să te ia!… oare nu ţi-a spus nimeni că e mult mai greu să păstrezi ce ai cucerit decât cucerirea în sine?

aiurea! În fapt căsnicia e doar o umbrelă socială! În spatele ei ne ascundem incapacitatea de a reuşi să păstrăm pe cineva de bunăvoie mai mult decât perioada unui ciclu complet al anotimpurilor! Pe bune, unde naiba a văzut Beigbeder o dragoste să dureze 3 ani?

 

BlueSeasons

When things go wrong as they sometimes will;
When the road you’re trudging seems all uphill;
When the funds are low, and the debts are high
And you want to smile, but have to sigh;
When care is pressing you down a bit-
Rest if you must, but do not quit.
Success is failure turned inside out;
The silver tint of the clouds of doubt;
And you can never tell how close you are
It may be near when it seems so far;
So stick to the fight when you’re hardest hit-
It’s when things go wrong that you must not quit.

 

Garantat Vanghelie!

În mod evident cretinătatea electorală este greu de ocolit! Dacă eviţi emisiunile tv de orientare electorală, schimbi postul radio când încep să vorbească hoţii şi mincinoşii (“calităţile” absolut necesare ale parlamentarului român), eviţi ziarele (decizie foarte înţeleaptă dacă avem în vedere calitatea “dejectabilă” a acestora) tot nu reuşeşti sa scapi… mizeria cu care ne gratulează politicianul român este transformată în artă prin mesajele postate, sub diferite forme, cu scopul clar de a enerva constant pietonii paşnici şi şoferii în trafic!

În sectorul 5 mizeria atinge perfecţiunea! Undeva în zona Izvor o faţă greţoasă de “şmenar” burtos şi dotat cu mustaţă ne arată un deget şi ne promite fericirea eternă!… omu’ cred că e plin de calităţi! Fapt pentru care are sprijinul total al edilului de sector! “Garantat Vanghelie” este aproape echivalentul unui paşaport către prosperitatea parlamentară!

Totuşi… ce ţară am ajuns dacă pe imaginea unui fost ministru al învăţământului apare… “Garantat Vanghelie”?? Ecaterina Andronescu zâmbeşte stingher (cel puţin asta cred că ar trebui să fie intenţia) de pe nişte afişe pe care este aplicată “pecetea” lu’ vanghelie! Sunt cel puţin siderat… cu ce garantează un analfabet pentru un profesor universitar?… ce nevoi de garanţie are un fost ministru al învăţământului de la un borfaş!?

Cred că aşa prind mesajele la prostime! Fapt pentru care propun: pentru Mihai Viteazu să garanteze jiji becali, pentru Nadia să garanteze magda lu’ tolea şi pentru economia romănească să garanteze tăriceanu… oricum ăsta din urmă are un plan de salvare sau cam aşa ceva pentru defuncta economie! Altă culme supremă de nesimţire, apogeul indoleţei şi absolutul scârboşeniei umane: după patru ani în care a tocat sistematic orice perspectivă, în care toate sectoarele de activitate sunt profund făcute praf, tâmpitul ăsta se gândeşte la un plan pe patru ani de salvare a economiei!!! Şi dacă n-o salvează el ce se întâmplă? Nimic! Pentru că avem backup-ul echipei garantată de vanghelie! Super tare! Ne-am scos definitiv!

PS. Tot nu mi-am revenit! Câtă disperare politică, câtă curvăsăraie şi lipsă de principii şi morală trebuie să fie pentru o femeie cu pretenţii de intelectual încât să-i permită unui retardat ca vanghelie să garanteze pentru ea?? Este incredibil! În România un individ ca vanghelie a ajuns o garanţie! Habar n-am pentru ce garantează, nici nu mă interesează, ideea in sine este groteasca!

 

Vive bene et vive ad senectate!

… sau în traducere liberă “să trăiţi bine!”.

Am înţeles că luna asta s-ar întâmpla nişte alegeri! Nu înţeleg de ce avem nevoie de alegeri?! Manifestarea democraţiei în “fascinanta” României e o glumă la fel cum este şi urarea băsesciană. N-am văzut nicio dezbatere electorală şi promit solemn să le ocolesc definitiv. Am văzut câteva afişe şi asta pentru că, deşi am încercat, e greu să merg cu ochii închişi (să conduc e chiar mai greu… aproape criminal! aşa că nu încercaţi) şi din toate îmi place zâmbetul tâmp al sulfinei barbu (cred că aşa o cheamă) şi privirea lipsită de “erecţie intelectuală” cu care ne torturează iordănescu!

În ordinea numerelor de pe tricou:

… liberarii! Au reuşit în 4 ani ce au ştiut mereu să facă în istorie, să adune capital… pentru ei înşişi! Avem o minunată creştere economică reflectată foarte bine în buzunarele liberare, avem drumuri mai proaste ca-n Zambia, Tanzania sau Burundi, un sistem sanitar care străluceşte prin absenţă, un învăţământ atât de categoric făcut praf încât elevii ar trebui premiaţi pentru stoicism şi nu rezultate, un turism profund jegos, o industrie minunat inexistentă şi o agricultură permanent în transformare… ar mai fi justiţia, care dezvoltă o singură constantă, e “chioară”… a! mai sunt serviciile… astea chiar sunt mândria noastră naţională!

… democrat liberarii! Ăştia excelează prin atitudinea permanent “contra”! Şi prin oameni! boureanu este definiţia vie a ce va să fie în viaţa politică românească: tupeu şi nesimţire! N-am văzut până acum un exemplar atât de perfect pentru definiţia termenului… grobian! Este completat de udrea, care adaugă un damf de curvăsărie (sorry), politică bineînţeles! De amicul boc-boc, profesor de “pupincurism” şi lipsă de opinie… şi lista democrat-liberală este plină de astfel de exemplare!

… social democraţii! Ăştia sunt incredibili! Au iar alianţă cu conservatorii! Care chiar sunt conservatori, pe timpul alegerilor stau lângă psd, după… văd ei unde se duc… ce-i drept psd-ul nu clamează creşterea economică din perioada lor!… ei doar se gândesc cu teamă să revină cât mai repede la guvernare… dacă mai stau alţii încă patru ani ce-ar mai rămâne de furat?

Prin urmare mă umple de indiferenţă zbuciumul electoral! Ştiu tot ce vor să-mi zică: vom trăi bine rău de tot (undeva în altă viaţă), vom avea ambrozie şi nectar prin instalaţiile sanitare (dejecţiile le curg lor prin gură), vom plesni de sănătate şi prosperitate (ce-i care vor ajunge în rai… celorlalţi măcar le va fi cald fără costuri de întreţinere suplimentare)… va fi minunat, mirobolant, magnific, splendid, paradiziac… aproape divin!… ei ne vor ridica nivelul de trai, noi le vom ridica statui… vom fi o ţară în care concordia generală ne va produce o dulce stare de imponderabilitate!

… de aia zic şi eu … vive bene et vive ad senectate!

 

Topul obsesiilor româneşti

 

“Românii sunt obsedaţi! De diferite lucruri… Asta nu ar fi o problemă, dacă aceste obsesii ar fi constructive. Uite, japonezii sunt obsedaţi de electronică şi au ajuns unde au ajuns. Francezii au nasuri fine şi sunt obsedaţi de parfumuri. Şi uite unde au ajuns! Exemplele ar putea continua. Din nefericire, la noi obsesiile nu sunt de natură colectivă. adică, deşi românii împărtăşesc cam aceleaşi obsesii, ele sunt profund egoiste şi privesc fericirea personală, chiar în detrimentrul celorlalţi.

1. Obsesia cu “casa pe pământ”. Toată lumea şi-ar da 20 de ani de viaţă ca să aibă casă pe pământ. Nu contează că vei sta ORE ÎN ŞIR în trafic!!! Nu contează nimic! Casă pe pământ să fie!

2. Obsesia televizorului. Românul e devorator de televiziune. S-au făcut cercetări şi cică noi am fi cei mai avizi din Europa. adică ne uităm cel mai mult la televizor. Şi, asta e genială, avem cele mai multe televiziuni!!! Mi se pare fascinant că românul este “europeanul” cel mai telespectator, având în vedere că în România sunt, cu câteva excepţii, cele mai imbecile şi mai de prost gust producţii!

3. Obsesia Coelho. Dacă n-ai citi Coelho… n-ai viitor frate! “Păi am citi Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stănescu…”. “Nu contează! Citeşte Coelho!”

4. Obsesia sânilor! Aproape toţi producătorii tv au următoarea obsesie: “Sânii aduc rating!”. Şi ştiţi ce e mişto?! Că de câţva ani încoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispozţie internetul pentru pentru poze şi filme erotice, nu mai vorbim despre industri porno care are clienţii să fideli. Dai click şi gata! Cine mai aşteaptă emisiunea cu “Mama natură” ca să-i “dea în cap lu’ mutu”? (scuze Adriane, dar aşa e expresia! dacă vrei, schimbăm: “să-i dea în cap lu’ Chivu…”)

5. Obsesia messenger. Asta e, totuşi, un fenomen global. Păi dacă a ajuns să-mi dea bunica buzz şi să-mi reproşeze că stau pe invisible…

6. Obsesia haiducească. După o sticlă-două de vin şi cel mai prăpădit român devine haiduc la orice nuntă. Fură mireasa, cere răscumpărări… Şi dup aia haiducia maximă: “Puşca şi cureaua latăăă…”. Apoi recunoaşte că e impotent: “Ce bărbat AM FOST odatăăă…”

7. Obsesia auto. În România există cea mai dinamică piaţă auto. Punct. Pe străzile noastre există maşini cum n-au văzut nici parizienii, nici londonezii… Punct.

8. Obsesia cărnii din congelator. Cu toate că au trecut 20 de ani de cand găseşti sute de feluri de carne şi la 4 dimineaţa, românul încă îşi mai încarcă până la refuz congelatorul. Să fie acolo!Cine ştie…

9.  Obsesia celulara. Pentru român, telefonul mobil reprezintă o atitudine şi un simbol al propriei persoane. Am văzut o vânzătoare în magazinul Titan, care avea un telefon de 3 ori mai scump că al meu, deşi eu câştig poate de 5 ori mai mult! Ăsta e un mare mister! Cum ajunge un om cu un salariu de 10 milioane să aibă un mobil de 20 de milioane? Şi să dea beep cu el!!!

10). Obsesia “dacă ăla nu face, de ce să fac io?”. Asta, de obicei, e completată şi cu o doza de mândrie: ” Ce? Sunt mai prost?!”. DA!”

ziarul “Românul”/ Spania/ 16 OCT 2008

 

 

 

evening…

… of love!

no words… for a wise woman!

 

some broken hearts…

… incep prin a reitera multumirile mele taximetristului care mi-a oferit ocazia sa ma intorc acasa asa cum am plecat… cu masina!

pe scurt! eu draivuiam linistit prin oras… pe o strada cu sens unic! Era atat de unic incat din unicitatea cealalalt rasasare un taxi plin cu clienti. Din gesturile largi ale taximetristului am inteles ca trebuie să mă dau din calea lui, că-i blochez accesul spre prosperitate (cursă, încasat bani etc…). Cum singura soluţie ar fi fost să mă retrag până la intrarea pe poteca respectivă (care oricum era mai departe decât capătul rebelului din taxi) am coborât din maşină şi m-am apropiat de geamul indisciplinatului “Profesore, înainte să plec te anunţ că sunt în concediu, nu mă grăbesc nicăieri şi n-am nicio problemă să las maşina aici”! În timp ce-mi scoteam telefonul şoferul a inceput sa se panicheze “ce faci dom’le?”… “sun după un taxi, nu vezi că am maşina blocată?!…”. A plecat bombănind, ceea ce mi-a rupt inima de durere!

Aşa că, pentru clipul următor trebuie să-i mulţumesc taximetristului şi nu vreunei femei care m-ar fi lăsat cu inima franjuri!

PS. OK! recunosc, e şi o femeie care m-a inspirat!

 

I’ll do it all over again!

… and I mean every word!