Știu că…

… ar trebui să te înţeleg tot timpul. Să intuiesc ce vrei. Să-ţi răspund, încă înainte ca întrebarea să prindă contur, să-ţi ofer fără să ceri, să-ţi anticipez aşteptările şi să încerc să le amplific până să depăşească imaginea din visele tale. Ar trebui să pătrund dincolo de fantomele fără contur care-ţi tulbură somnul. Să improvizez zile, să inventez nopţi, să fiu lăngă tine fără să te obosească prezenţa mea. Uneori atât de discret încât să simți doar cum te alintă amintirea gândului meu.

… ar trebui să te ascult când taci. Să înțeleg că în spatele momentelor de calm aparent se ascunde o nelinişte inexplicabila, un freamăt fără formă sau definiţie, un clocot ca un cuvânt în care literele se tot amestecă între ele.   Ar trebui să aştept cuminte până vei fi trecut starea de relativă angoasă şi vei redeveni comunicativă, să nu te agasez cu conversație neutră sau monologuri în care să flagelez subiecte penibile în încercări disperate și inutile.

… ar trebui să te aştept când pleci. Pentru introspecţii solitare, pentru că te strigă singurătatea, pentru că ai nevoie de clipele de izolare în care să te desfaci meticulos în intrebări și perspective complexe. Să fii departe, când fizic eşti lângă mine, este starea pe care ar fi trebuit s-o învăţ repede şi deplin. Știu că îți place să fii centrul universului meu la fel de bine cum știu că-ți place să pleci în universuri paralele. Sau alternative! Știu că ai nevoie de insula ta și că ar trebui să înțeleg asta fără frustrări infantile.

… ar trebui să fiu liniştit când nu mă asculţi. Greu îţi pot explica ce mult îmi place să fiu melodia calmă și egală care-ți odihnește gândurile. Ce stare profundă trăiesc, ştiind că sunt ascultat cu adevărat doar când cuvintele mele interferează, cumva, gândurile tale. Ce remarcabil mă simt constatând că ai ascultat aproape jumătate din cuvintele mele, unele chiar le-ai reţinut. Ce aproape mă simt de sufletul tău, fiind vocea pe care o tolerezi generos, pentru că nu-ţi provoacă iritare.

… ar trebui să fiu încântat pentru cum îmi ceri părerea, mărinimos şi aproape lăsând impresia că şi contează ce spun. Iubesc felul în care aprobi punctul meu de vedere, pentru ca în secunda următoare să conteze cât un pahar de apă în ocean. Iubesc starea profundă de măgulire a orgoliului personal, cât să constat că încercările mele de argumentare logică sunt exerciţii, aproape reuşite, de retorică. Iubesc pasiunea cu care accepți polemicile și grația cu care îmi transmiți criticile!

… ar trebui să te înţeleg, pentru că mă ajuţi. Să te ascult, pentru că fiecare cuvânt îți este important. Să te aştept, pentru că te grabeşti să te întorci. Să fiu liniștit, pentru că sunt mereu în gândurile tale. Să te iubesc! Fără motiv! Pur și simplu.

Advertisements
This entry was posted in facts of life. Bookmark the permalink.

4 Responses to Știu că…

  1. irealia says:

    Unde-s butoanele de like și share? Alea de FB!

    Ăsta-i Tatăl Nostru, ar trebui să-l știe orice bărbat! Te rog să nu mă mai lauzi, o să mă simt luată la mișto, e o diferență de la cer la pământ între ce pot eu și ce poți tu! Dar voi crește mare, că citesc oameni deștepți! 🙂

    Like

  2. Cred că poți mult mai mult decât să te simți astfel! De fapt sunt convins! 🙂
    Rămâi cum am stabilit pe 2! 🙂
    Și ai dreptate cu diferența! Eu sunt doar un lăutar, poate puțin inspirat uneori!
    Sau știi ce? Hai să ne lăudam reciproc! :)))))

    Like

  3. irealia says:

    :)))) Haida! Oricum o facem!

    Butoanele de like și share de FB, cum care butoane? Vezi pe blogul meu, sunt două variante de like, unu-i de wp, unul de fb. Ăla de fb mă ajută pe mine să distribui articolul ăsta. Sau altul!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s