Aveți nevoie de un fraier?

Sunt disponibil și de cele mai multe ori mai ieftin decât gratis!

Ceva aplecare către litere și cuvinte am simțit că mă furnică încă din fragedă pruncie. Aveam eu ceva probleme cu gramatica (unele se manifestă și astăzi, deci insurmontabile) dar când era vorba să produc un comentariu literar mă descurcam binișor. Cel puțin eu eram încântat, iar profesoara recunoscătoare. Sau invers. Aveam o colegă, Rodica,  profund atașată de mine și de realizările mele încât a reușit să memoreze una, aproape integral. Cert este că la următoarea teză eu am luat jumătate din nota ei maximă. Mă citase atât de fidel încât a trebuit să demonstrez că nu am copiat, am scris doar din amintiri. Ale mele. Pe care amintiri ea le îndrăgea atât de mult încât le reproducea intacte. Atât de supărată a fost că mi-am reclamat drepturile de autor de n-a mai vorbit cu mine câțiva ani. După aia n-a mai fost nevoie, nici nu ne-am mai întâlnit. Cred că mă ocolește, cu pasiune.

Înainte să-mi termin eu niște studii de lungă durată a trebuit să fac un stagiu de pregătire, într-o localitate lângă Dunăre. Am așa o slăbiciune pentru pârâiașul ăsta de mi-am petrecut jumătate din viață în orășele de pe malul lui, de la vărsare spre izvoare.  În fine, în orășelul respectiv m-am îndrăgostit. Cu pasiune și responsabilitate. Mi-am declarat intențiile atât de repede încât fata nici nu apucase să-mi rețină numele. Irelevant, m-am gândit eu. Am avut câteva săptămâni frumoase. M-am decis apoi să-mi prezint sufletul pereche celorlalți doi colegi cu care îmi coloram stagiul. Au fost amândoi impresionați, unul dintre ei atât de tare încât m-a lăsat fără obiectul adorației. Am suferit. Multă vreme în tăcere, dar și mai multă vreme în mahmureală. Mi-a trecut. Mahmureală mai greu!

Când pregăteam examenele finale colegul meu a intrat într-o așa stare de negare încât se hotărâse să abandoneze și să meargă cârciumar, la el în oraș, unde avea tătucul lui un Pub. M-am trezit apoi cu dragostea, înlăcrimată, suspinând la ușa mea și m-am gândit că există dreptate pe lume. “Ai văzut? Nu te merita!”. De unde! Fata m-a rugat, printre aceleași lacrimi și suspine (originea era diferită față de evaluarea mea) să-l ajut să termine. Aici m-am prins repede, era vorba de studii. Ce era să fac? L-am ajutat. După care nici unul dintre ei n-a mai vorbit cu mine. Probabil nu cu examenele trebuia să-l ajut!

M-am decis să mă însor. Mai demult, când n-aveam nici minte, nici foarte multe preocupări intelectuale. Acum am doar preocupări mai multe. În fine, aveam nevoie de nași. Și am găsit repede. Un coleg cu tot cu soața lui. Singurul lor efort a fost să ne onoreze cu prezența. Adică ăsta a fost singurul, din toate punctele de vedere. Inclusiv financiar, dar asta contează cel mai puțin că nu-s pasionat de finanțe. După care n-au mai vorbit cu noi. O perioadă, până ne-am îmbunătățit nivelul de trai și ne vizitau zilnic. Dacă ne întâlneam, întâmplător, în ziua în care celebram data căsătorie (la început o făceam aproape cu plăcere) nu-și aminteau și nici măcar nu-i interesa de ce-i invităm la noi. M-am simțit cumva umilit să-i tot sun la toate zilele importante, iar ei să nu-și amintească vreodată să ne invite pe la ei. Așa că am promis, în fața consiliul de familie, că respectivii nu vor boteza niciun copil de care eu mă voi face vinovat. M-am ținut de cuvânt. Ei, altă viață! Fata are niște nași care nu dau doi bani pe ziua ei de naștere (oricum n-au întrebat vreodată) sau dacă noi mai trăim. Altfel sunt tare bucuroși să-i sunăm. Probabil sunt atât de discreți încât nu vor să inoportuneze.

În urmă cu câțiva ani lucram în București. Schimbam borduri și aveam un post liber în echipă. Am găsit, la recomandarea unor colegi, o eminență în domeniu, dar care lucra la Sibiu. L-am promovat pe individ, după intervenții reprobabile, direct sub îndrumarea mea  înțeleaptă. În câteva luni și-a găsit un post mai bun, că doar avea omul deja experiență la nivel înalt. Și m-a lăsat cu bordurile grămadă. Peste un timp se deschide sezonul la borduri în străinătate. Trei șantiere le-am negociat personal, mi-am ales unul și a trebuit să recomand indivizi calificați pentru celelate două. Același individ insistă, eu mă înduplec și în cele din urmă ajunge Eminența sa mai sus de Tisa. Unde a plecat și cu niște bani pe care uitase că inițial erau ai mei. Nu trec foarte multe luni și mă sună să-mi mulțumească. Just kidding! Doar să-l ajut să-și cumpere o mașină din care se fabrică aici pe malul Dunării. Zic, bine! Merg la fabrică, negociez un preț, plătesc din buzunarul meu TVA, ca depozit pentru intenții serioase și mă bucur să-mi ajut un prieten! Trei zile l-am plâns cu hohote. Am crezut că să-a dus de tot, altfel nu-mi explicam de ce nu dau de el, să-i spun că mașina freamătă de nerăbdare și lipsă de proprietar. Primesc un SMS “Șefu’ strâng bani de casă, nu mai iau mașină!” Nici ăsta n-a mai vorbit cu mine o perioadă!

Și acum cireașa de pe tort. Mă sună același individ în urmă cu câteva săptămâni. A găsit el pe nu-știu-ce site un Smart Phone incredibil, dar care se livrează în condiții speciale și doar pe bază de invitație, iar el tocmai e posesor de amândouă. Eu nu-mi încap în piele de bucurie. Mă trec valuri de încântare când văd oameni fericiți! El mă roagă să-l comand eu, să vină la mine acasă, că firma e din UK și  nu livrează în Estul Sălbatic. Sigur, cum să nu. Urma să ne întâlnim, în toamnă, la o șezătoare în România și să-l aduc atunci. Ei, zic eu, ți-l trimit imediat. Chem un Hans la mine și încep să-i explic, rar și cu răbdare, cum și unde vreau să trimit pachetul. Din privirea lui caldă și senină am înțeles că s-ar putea ca germana mea să fie mai bună decât engleza lui așa că o iau de la capăt. Aici a fost mai greu, n-am știut cum se spune DHL pe limba lui. Altfel n-am înțeles de ce pachetul a plecat prin poșta normală deși eu am repetat DHL mai des decât reușea să dea el din cap că a înțeles, iar capul lui era tot o mișcare. Sună după câteva zile individul. Să-mi mulțumească. Aiurea. NU primise pachetul. Îl chem pe Hans. Unde-i numărul de înregistrare de la DHL. Keine DHL. Bă, ești nebun? Și pachetul? A plecat cu poștalionul! Shaize egal! (Pardon my french) Sun și explic situația după care ascult vreme de câteva minute o rățoială condimentată cu amenițări și insinuări nu foarte reușite. Adică reușite, că le-am receptat perfect. Eu zic, să așteptăm, trebuie să vină și atunci toți nervii și cuvintele sunt inutile. El închide și-mi mai trimite vreo 2 SMS-uri, cu insinuări. Mie mi se zdruncină zen-ul, mantra, karma, kamasutra și alte povești nemuritoare de n-am nici somn, nici poftă de mâncare.

Astăzi, cu noaptea-n cap și dimineața în picioare, mă sună originea insomniilor mele, să-mi spună că a primit telefonul. De luni. Da’ n-a avut timp să mă anunțe. Ceea ce e perfect! Și așa n-aveam chef de somn. Nici ăsta nu mai vorbește cu mine o perioadă. Aici însă am speranțe că poate are nevoie, totuși, de mașină și are să mă caute, curând!

Toți cei cu care am interferat și mi-au consolidat convingerea că oamenii nu sunt chiar atât de buni pe cât am citit eu și nici prietenii atât de adevărăți pe cât povestesc legendele, trebuie să se afle de partea corectă a situației. În mod clar eu sunt un individ mai puțin sociabil și frecventabil. Chiar și așa, mă declar permanent la dispoziția oricui are nevoie de un fraier. Am experiență și pot produce câte scrisori de recomandare este nevoie!

Advertisements
This entry was posted in facts of life. Bookmark the permalink.

12 Responses to Aveți nevoie de un fraier?

  1. dagatha says:

    Doamne, măi omule! Nu te saturi de „individ”? Este un cuvânt foarte important în/pe limbă: NU! N-ai auzit de el?
    În altă ordine de idei…Am de trimis un telefon în service…will you…? 😆 (Just kidding! De ajutor, zic. Treaba cu service-ul e reală! 😀 )

    Like

  2. N-ai înțeles! Nu mă compromit cu nimicuri! 🙂 Prea ușor! Asta dacă nu te declari nemulțumită că nu ți-am “remaiat” Alcatelul cât să arate a Vuiton (ce dacă nu-i nu-i telefon!)

    Like

  3. anitzei-blog says:

    Remarcam cu plăcere ciclul A3, de pamfete politice si pregateam un indemn tovărăşesc să va profesionalizaţi dotarea genetică. Azi, aş renunţa la acel gând, incântat de umorul “bine temperat”, potrivit schiţei.-parodie.
    Aşa că , mai bine, semănaţi-le pe amândouă în împrejurări fertile, poate reuşiţi să vă stabiliţi definitiv, la Sulaina! Altă viaţă!

    Like

  4. Cuvânta says:

    Ha, ha! Auzi, vreau si eu un Schnauzer Pitic din banii tai, sa fie cu pedigri si microcip, mascul de maxim 3 luni, ca sa fie si vaccinat. 🙂
    Te rooooog! Este pentru fetita mea, care iti va multumi enorm.

    Like

    • Deal!
      Cu amendamentul că “din banii tăi” e inutil! Eu sunt fraier doar pe banii mei. Cum am mai spus, e mai mult decât gratis pentru client! N-ai precizat culoarea și limba în care să latre! 🙂 Dacă are microcip cred că pot găsi unul și cu port USB. Nu promit!
      Sunt convins că fetița ta e la fel de înalt educată ca mama ei 🙂 dar eu cu mulțumirile de după nu prea sunt obișnuit.
      Altfel, m-am documentat! 🙂 Simpatic foc! Cățelul. Iar ca preț scap mai ieftin decât TVA pentru o mașină.
      Vrei cu DHL sau îi dau drumul pe Dunăre, la vale?

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s