Sasul şi cioloşul

Chiar dacă nu contează foarte tare vreau să se consemneze că sunt total anti-Iohanis şi ferm împotriva lui Cioloş! Cred cu convingere că cei doi sunt preocupaţi de interesele României pe cât de mult îl apasă pe Putin situaţia RADET. Doi oportunişti aflaţi în slujba unor servicii secrete care au subordonat România şi au transformat-o în colonie.

Dacă vorbim de lovitura de stat, pe care ar fi încercat-o USL în 2012, trebuie să admitem şi lovitura de stat pe care a produs-o Iohannis în 2015. Ca întotdeauna în istorie PNL nu-şi trădează linia doctrinară (dezinteresul naţional) şi se alătură cu entuziasm planurilor Întâiului Sas al Țării. Bine, planurile nu sunt ale lui. El nu ar fi în stare nici să se deplaseze singur până la baie. Din momentul în care ar conştientiza nevoia fiziologică şi până să ajungă în intimitate, unde să şi-o desfăşoare în tihnă, se termină și mandatul și nevoia.

Uite aşa, pe valul inconştienţei populare, ţara este condusă de oameni fără responsabilitate şi care nu vor putea deconta vreodată incompetenţa care îi caracterizează. Insultele Sasului la adresa inteligenţei românului sunt fără precedent în istoria recentă a ţării. Să-l susţii pe Cioloş PM şi să-i cauţioneze echipa este incomparabil mai grav decât toate mizeriile băsesciene ale ultimilor 10 ani! Să afirmi cu convingere că tu vrei “guvernul meu” este la fel de grav pe cât de periculos este să reduci spaţiul puplic la voinţa unei singure persoane.

Nişte scursuri, lichele şi/ sau jigodii care nu au nimic în comun cu România, dar calcă în picioare tara pentru o clipă de glorie relativă! De la dezgustătorul ” A fost nevoie să moară oameni” (afirmaţie de o inconştienţă criminală) până la abominabila numire a unui balon umflat drept PM, au fost nenumărate dovezi prin care Întâiul Sas al Țării a încercat să explice, clar şi răspicat, ce mult îl preocupă România şi mai ales poporul român!
Democrația nu există. Poate în creierul de euglena al celor care chiar acceptă manipularea și minciuna mass media sau politică. Sa reduci însă conducerea unei țări la voința unei singure persoane si sa clamezi ca o faci în scopul bunăstării populare este esență de democrație. … dictatoriala!

PNL a refuzat măcar sa se gândească la guvernare, iar după ce ne-a fluturat umbra lui Predoiu drept alegere istorica pentru PM, s-a limitat sa susțină necondiționat tot ce emana Întâiul Oportunist al Țării. Un partid istoric reformat cu vesnicul Blaga, sleioasa Alina și junele Quintus. Un partid afumat, prăfuit și incapabil să-și asume responsabilitatea administrării tarii.

PSD este umbra unui partid, iar modul în care Dragnea face opoziție susținând toate aberațiile zile se explică evident prin teama de dosarul în care așteaptă o nouă sentință. De fapt tocmai liderii plini de bube și noroi de la vârful PSD au transformat partidul într-o remorcă a intereselor săsești în România. Pentru că or fi ei sașii cumva nemți, dar au fost aduși în România de unguri, iar ei servesc mult mai bine interesele Austriei decât ale Germaniei.

Celelalte partide sunt atât de pline de corupți, retardați și golani că nici nu merită menționate. De la pelagra politicii românești ascunsă sub “interesul național” la formațiunea care nu-i partid, dar face politica Ungariei în România, de la “Marea Păcăleală” (sau mișcarea populară cum îi spune băsescu) la alde oamenii lui Călin, toți fac doar politica tribală a grupului de interese pe care-l susțin și reprezintă.

Nu știu încă miniștrii pe care-i propune Cioloș, dar sunt ferm convins că vor fi la fel de competenți ca cei 15mii de specialiști pe care-i propuneau țărăniștii cu ceva ani în urmă. Praf aruncat în ochii prostimii, nume relativ noi care ar trebui să ne impresioneze prin CV, ceva rezultate în zona de responsabilitate și mai ales să ofere o tușă de profesionalism unui guvern temebel! Pentru că administrarea țării presupune program de guvernare asumat de o structură politică în măsură să deconteze eventualele eșecuri sau să colecteze capital în caz de succes, este evident că alternativa propusă de Întâiul Sas al Coloniei România este un Guvern Tembel.

Un Guvern în care vor apărea personaje care habar n-au despre managementul sistemelor, care n-au condus în viața lor decât o barcă sau mașina, care n-au lucrat în administrație sau care dacă au plantat un pom se consideră specialiști în mediu. Eu sunt convins că un Guvern alcătuit de un sas preocupat doar de acumularea unor averi dubioase și un francezo-român care oricum va pleca din țară după ce termină guvernarea, este nu doar o mizerie ci și o insultă,

O țară adormită și lipsită de reacție se lasă umilită cu seninătate de străini și venetici (și face asta cu o liniște vecină cu nesimțirea de secole), iar în loc de reacție produce bancuri și valsează pe populara melodie… pinguinul!

 

Advertisements
This entry was posted in facts of life. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s